Ploile torenţiale din ultima perioadă şi inundaţiile provocate în multe zone din ţară, în frunte cu Moldova, readuc în atenţie problema majoră a evaluării corecte şi reacţiei adecvate la efectele schimbărilor climatice. Dincolo de pierderile umane şi materiale produse, de neglijenţa condamnabilă şi nepăsarea uneori afişată chiar şi în „focul evenimentelor”, problema de fond o reprezintă schimbarea a însăşi perspectivei de abordare a paradigmei de acţiune în domeniu.
Într-adevăr, dacă în urmă cu câteva decenii viiturile specifice, cu consecinţe devastatoare, aveau loc mai ales primăvara, odată cu topirea zăpezilor, în condiţiile în care acestea din urmă au devenit o raritate, perioada inundaţiilor s-a mutat mai spre vară şi toamnă. Totodată, cauzele şi formele lor de manifestare s-au diversificat şi nuanţat în condiţiile noului context ecoclimatic planetar. Aşa că şi modul de reacţie clasic, structurat la noi în urma experienţelor celor două mari valuri de inundaţii catastrofale din mai 1970 şi iulie 1975, şi exprimat prin Programul prospectivă de amenajare a bazinelor hidrografice, adoptat în 1976, trebuie reformat.
Aşa cum arată statisticile, în ultimii 30 de ani frecvenţa şi intensitatea fenomenelor meteorologice extreme, precum şi pagubele aferente, la noi şi în lume, au crescut în mod exponenţial. Ele sunt puse, cu o tot mai precisă justificare, pe seama schimbărilor climatice afirmate, în urma încălzirii globale generate de concentraţiile crescute din atmosferă de gaze cu efect de seră, rezultate din activităţi umane. În privinţa ploilor, acestea devin mult mai intense şi mai abudente, în unitatea de spaţiu şi timp, până la peste 200 l/mp, iar dacă se adaugă persistenţa lor pe perioade compacte, prelungite, cantităţile de apă astfel acumulate determină deversările cursurilor de apă. Căderile masive pe versanţii lipsiţi de covorul vegetal transformă cele mai insignifiante cursuri de apă într-un potenţial pericol pentru aşezările umane apropiate. Efectul distructiv al ploilor a fost accentuat prin nesăbuitele defrişări masive din ultimele două decenii, factor major de retenţie a apei, creând astfel o mare vulnerabilitate greu de remediat, refacerea pădurii româneşti rămânând o sarcină pentru generaţiile viitoare. Pericolele sunt amplificate de extragerile necontrolate, abuzive, de pietriş şi alte materiale din albiile cursurilor de apă, modificarea acestora şi sporirea riscului devărsărilor haotice. În fine, dar nu în ultimul rând, amplasarea construcţiilor în albiile minore ale râurilor creează un pericol permanent, conştient şi, într-un anumit fel, asumat de inundare. Desigur, toţi aceşti factori concurenţi la producerea inundaţiilor nu justifică indiferenţa autorităţilor, de la cele locale până la cele centrale, în privinţa abordării globale a acestor probleme. Inundaţiile majore din ultimul deceniu, într-o cadenţă de doi ani, care produc anual pagube de miliarde de euro, asemenea celorlalte fenomene meteorologice extreme, impun trecerea la stabilirea unei strategii naţionale privind gestionarea efectelor schimbărilor climatice. Prima urgenţă o reprezintă transpunerea în dreptul intern a Directivei 2007/60/CE privind gestionarea riscurilor de inundaţii. Concomitent sunt necesare reparaţiile din sistemul existent şi declanşarea studiilor pentru identificarea noilor vulnerabilităţi. Această strategie sectorială atât de aşteptată trebuie integrată celei generale referitoare la managementul integrat al efectelor schimbărilor climatice, iar acestea - considerate ca o ameninţare strategică la adresa securităţii naţionale.
Altfel, inundaţiile de la anul ne vor lua iarăşi prin surprindere şi, evident, vom fi tot nepregătiţi!
