Euro ar putea ajunge la un raport de 1 la 1 cu dolarul pe măsură ce BCE va continua să achiziţioneze titluri de stat, consideră Shaun Osborne de la TD Securities. Lucru cu care David Robinson, director adjunct al FMI pentru Emisfera Vestică, nu prea e de acord. El consideră că fundamentele economice arată o depreciere moderată a dolarului faţă de principalele valute în următorii cinci ani. Pe cine să credem, pe Shaun sau pe David?
E nevoie de un arbitru, şi pentru astfel de situaţii s-a inventat Big Mac Index. Indicele publicat începând cu 1986 de „The Economist” se bazează pe controversata teorie a parităţii puterii de cumpărare, care susţine că pe termen lung preţurile pentru produse similare tind să se egalizeze. Cu alte cuvinte, dacă se toacă mărunt 3,82 dolari, cât costă hamburgerul supraetajat în zona euro, la 3,22 dolari, cu cât se vinde la McDonald’s în SUA, ar rezulta că moneda europeană e supraevaluată cu 19%. Şi argumentele cu iz de ketchup şi cartofi prăjiţi vădesc că nu doar euro ar fi supraapreciat, ci şi francul elveţian, coroana suedeză şi lira sterlină. Adică, fix pe dos faţă de cum spune Robinson.
Aşadar, Big Mac a decis. Câştigător la puncte e Shaun, care mizează pe o paritate egală între monede, şi nu David, care estimează deprecierea biletului verde. Fireşte că Big Mac Index are neajunsurile sale în situaţia în care costul ingredientelor, al forţei de muncă şi taxarea diferă de la un stat la altul, başca faptul că nici volumul vânzărilor nu e acelaşi. Da, dar SUA pot fi comparate cu zona euro având în vedere că au stadii similare de dezvoltare. Iar mai nou şi rata şomajului s-a armonizat.
Americanii au realizat o restructurare în forţă, au redat pieţei o serie de companii naţionalizate şi au retras o parte a dolarilor inflaţionişti cu care realizaseră achiziţiile. Ar merita să li se aprecieze moneda. Totuşi, reducerea cursului - după opinia mea, la 1,05-1,08 dolari/euro, şi nu la 1 la 1 - ar putea avea loc în 12-18 luni. De asta s-a şi întors rata de schimb de la 1,19 la 1,27 dolari, pentru ca deprecierea euro să nu aibă loc haotic, în câteva săptămâni, ci ordonat, în mai multe luni.
În ceea ce priveşte Big Mac-ul românesc, acesta costă 8 lei, adică 2,4 dolari. Iar pentru a găsi o ţară cu care să ne comparăm, e bine să ne uităm la Polonia, unde sandwich-ul costă 2,3 dolari. E drept că raportul sugerează că leul e supraevaluat în raport cu zlotul, dar în acelaşi timp se poate susţine şi că zlotul e subevaluat faţă de euro.
Ca să conchid, leul se putea deprecia mai mult, după modelul monedei poloneze, încercând să stimuleze ramurile care se adresează consumului din exterior, prin intermediul exporturilor. Numai că, în România, ponderea exporturilor în PIB e scăzută. Fără a avea suficient „business” de încurajat, deprecierea monedei româneşti devenea inutilă, şi astfel se explică de ce zlotul polonez a pierdut mai mult din valoare decât leul. Din păcate însă, deşi deprecierea monedei locale a provocat şocuri mai mici în România decât în Polonia, economiei noastre îi e mai greu să-şi reia ascensiunea în situaţia în care se bazează în prea mare măsură pe consumul intern.
Deci Big Mac sugerează că economia românească va ieşi foarte greu din recesiune.
