„22” a fost, pe vremuri, o publicaţie serioasă, cu analize documentate şi păreri tranşante. Au rămas părerile tranşante, la fel de partizane ca până acum, dar a dispărut încet-încet aerul acela de publicaţie de elită, în paginile revistei făcându-şi loc, pe nevăzute, tipul de argumentaţie pe care intelectualii fini au obiceiul de a-l dezavua.
În numărul de la sfârşitul lunii iunie se alocă un spaţiu larg malpraxisului de presă. Titlul este inspirat, demersul jurnalistic însă este departe de a fi dus până la capăt. Aparenta analiză a doamnei Andreea Pora se opreşte asupra jurnaliştilor care nu au păreri similare celor ale domniei sale. În plus, printre jurnaliştii implicaţi în scandaluri de corupţie sunt strecuraţi şi ziarişti a căror singură vină este delictul de a avea opinii diferite de cele la care aderă cu toată fiinţa-i fragilă doamna Pora. Punerea în aceeaşi oală a lui Sorin Roşca Stănescu, Bogdan Chirieac şi Dan Diaconescu cu Cristoiu, Firea, Nistorescu şi înşirarea averilor tuturor acestora, precum şi a participaţiunilor pe care le au în diverse societăţi comerciale sugerează că toţi, fără excepţie, sunt şantajişti şi au afaceri oneroase cu statul. Măiastru exerciţiu de manipulare, firavă argumentaţie, zero deontologie. Căci, în cursul documentării pentru acest material de înfierare, nici măcar unul dintre cei pomeniţi nu a fost deranjat cu un telefon, un e-mail sau măcar un SMS. Mai mult, informaţiile folosite de doamna Pora în cele două pagini de revistă nu au fost strânse de către departamentul de investigaţii al revistei „22”, ci au fost preluate, fără citarea sursei, din catalogul „Averile din presa românească”, editat de „Săptămâna Financiară” în urmă cu 3 ani. Probabil că multe dintre informaţii nu mai sunt de actualitate, dar doamna Pora le foloseşte cu seninătate ca şi cum domnia sa le-ar fi descoperit ieri, iar nu ca şi cum ar fi rodul unei munci de trei luni depuse de un întreg colectiv redacţional.
Apoi, ca pentru a întări cele spuse de doamna Pora, câteva pagini mai încolo se află un interviu cu Mihai Coman, decan al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. Printre alte lucruri spuse de domnul Coman, un fin observator neimplicat al jurnalismului din România, se află şi deplângerea dispariţiei unor specii jurnalistice, printre care şi jurnalismul de investigaţie. Spune domnul Coman acolo că majoritatea „aşa-ziselor investigaţii” sunt materiale servite, iar dovada pentru acest lucru ar fi că un jurnalist nu poate să facă 5 investigaţii într-o lună. Dovada însă se află exact în paginile doamnei Pora, care se serveşte singură copiind informaţii strânse de alţii fără să-şi mai bată capul să citeze sursa, de exemplu.
În altă ordine de idei, pentru jurnaliştii practicanţi este o mare bucurie ca munca să le fie analizată de nişte oameni ale căror realizări profesionale constau, de 20 de ani, în faptul că n-au pus virgulă între subiect şi predicat. Încă.
