Franciza prin prisma legislatiei antitrust

de Monica Cercelescu in Legislatie pe 5 August 2005, 00:00

  • print
  • rss

Previziunile in ceea ce priveste piata francizei in Romania sunt optimiste. Numarul francizelor a crescut rapid in ultimii doi ani, iar specialistii estimeaza o crestere cu 35% pentru acest an. Ca orice afacere "la cheie", franciza are foarte multe avantaje, insa nu lipsesc nici dezavantajele si riscurile in plan juridic.

Previziunile in ceea ce priveste piata francizei in Romania sunt optimiste. Numarul francizelor a crescut rapid in ultimii doi ani, iar specialistii estimeaza o crestere cu 35% pentru acest an. Ca orice afacere "la cheie", franciza are foarte multe avantaje, insa nu lipsesc nici dezavantajele si riscurile in plan juridic.

Daca pana nu de mult franciza era apanajul strainilor, care cautau sa intre pe piata romaneasca in acest mod, in ultima vreme tot mai multe companii romanesti incearca sa se extinda prin franciza. Investitorii romani au inceput sa se intereseze de francize, intrucat afacerile in acest regim sunt destul de sigure, desfasurandu-se sub o marca deja cunoscuta. In plus, comparativ cu alte tari, intrarea intr-o franciza nu costa atat de mult.
Totusi aceasta piata este inca la inceput si nu s-a format deja o practica in ceea ce priveste incheierea unor contracte cat mai compatibile cu legislatia romaneasca, dar si cu aceea europeana. Acordurile de franciza nu trebuie privite individual, ci prin prisma implicatiilor pe care le pot avea, mai ales pe terenul concurentei comerciale.

Avantaje si dezavantaje
Atunci cand se incheie un contract de franciza, trebuie luate in considerare atat avantajele, cat si dezavantajele pe care le implica, arata avocatul Mihaela Ion, de la Societatea civila de avocati Hahui & Asociatii: beneficiarul francizei are multe avantaje, care constau in exclusivitate pentru un produs, exclusivitate teritoriala, un know-how preluat "la cheie", instruire, asistenta tehnica permanenta din partea francizorului pe toata perioada derularii contractului. Exista insa si unele dezavantaje, care decurg din faptul ca beneficiarul nu se bucura de suficienta libertate de miscare in afacerea sa, avand destul de multe obligatii, precum cea de a respecta preturile stabilite uniform la nivelul retelei, respectarea imaginii si a specificului retelei (marca, prezentare, design, amenajare magazin, prezentare produse/servicii), respectarea politicii comerciale a francizorului, participarea la dezvoltarea retelei (reuniuni, chestionare, seminarii), plata tuturor taxelor catre francizor (taxa de intrare in retea, redevente).
Diferite clauze des utilizate in acordurile de franciza, cum ar fi obligarea beneficiarilor de a practica anumite preturi de vanzare, de a cumpara marfuri numai de la anumiti furnizori sau de a actiona doar intr-o anumita arie teritoriala, pot cadea sub incidenta legislatiei antitrust, cu toate consecintele negative care decurg din aceasta situatie.
Aceste clauze trebuie cantarite foarte atent si puse in balanta cu beneficiile pe care le-ar putea aduce franciza respectiva pe piata pe care actioneaza. Atunci cand aceste beneficii prevaleaza, Consiliul Concurentei poate decide exceptarea clauzelor respective de la aplicarea Legii concurentei. Beneficiarii trebuie sa stie acest lucru si, daca vor sa elimine riscurile, ei se pot adresa Consiliului Concurentei pentru a solicita o asemenea exceptare.
Prin urmare, avand in vedere implicatiile francizei pe terenul concurentei comerciale, trebuie avute in vedere nu doar reglementarile specifice referitoare la franciza (Ordonanta 52/1997 privind regimul juridic al francizei, aprobata prin Legea 79/1998), ci si reglementarile din materia concurentei, in principal legislatia antitrust (Legea 21/1996) si, subsidiar, cea privind concurenta neloiala (Legea 11/1991).

Clauze periculoase
Potrivit avocatului Mihaela Ion, de multe ori, acordurile de franciza cad sub incidenta prevederilor prohibitive ale Legii concurentei comerciale, deoarece sunt prevazute clauze care presupun un control al preturilor de revanzare, un control al productiei, distributiei, dezvoltarii tehnologiei si inventiilor, al volumului de vânzari si achizitii. Pe de alta parte, aplicarea, în privinta partenerilor comerciali, a unor conditii inegale la prestatii echivalente, provocând în acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj în pozitia concurentiala, este o clauza ce ascunde practici anticoncurentiale interzise de legea antitrust.
Mai mult decat atat, clauzele de exclusivitate incluse in contractele de franciza presupun o impartire a pietelor de desfacere si aprovizionare, o selectare a furnizorilor agreati, aspecte ce intereseaza legislatia concurentei. Pe de alta parte, in acordul de franciza, partile pot conveni si asupra pretului de vanzare, aspecte vizate de legislatia antitrust.

Exceptarea de la aplicarea legii antitrust
Pentru a nu cadea sub incidenta legislatiei antitrust si pentru a evita sanctionarea ca urmare a nerespectarii dispozitiilor legale, partile contractului se pot adresa Consiliului Concurentei, in scopul obtinerii unei exceptari, individuale sau colective, de la aplicarea Legii concurentei. Aceste exceptari se acorda atunci cand efectele pozitive ale contractului prevaleaza celor negative.
Avantajele trebuie raportate la consumatori si la piata, nu la beneficiarul francizei, arata avocatul Mihaela Ion.
Legea antitrust stabileste criterii in baza carora anumite acorduri, categorii de acorduri pot fi exceptate de la aplicarea interdictiilor referitoare la genul de clauze aratate. Pot fi exceptate întelegerile, deciziile luate de asociatiile de agenti economici sau practicile concertate care îndeplinesc cumulativ anumite conditii. Mai intai, efectele pozitive ale punerii in aplicare a clauzelor respective trebuie sa prevaleze asupra celor negative sau sa fie suficiente pentru a compensa restrângerea concurentei, provocata de respectivele întelegeri. O alta conditie este sa li se asigure consumatorilor un avantaj corespunzator celui realizat de partile contractului de franciza. Eventualele restrângeri ale concurentei trebuie sa fie indispensabile pentru obtinerea avantajelor scontate, iar prin contract partilor sa nu li se impuna restrictii care nu sunt necesare pentru realizarea unor obiective, cum ar fi ameliorarea productiei ori distributiei, promovarea progresului tehnic sau economic, îmbunatatirea calitatii, întarirea pozitiilor concurentiale ale întreprinderilor mici si mijlocii pe piata interna sau practicarea în mod durabil a unor preturi substantial mai reduse pentru consumatori.
Beneficiul exceptarii se acorda prin decizie a Consiliului Concurentei pentru cazuri individuale de întelegeri, decizii luate de asociatii de agenti economici sau practici concertate si se stabileste prin regulamente ale Consiliului Concurentei pentru cazurile de exceptare pe categorii de întelegeri, decizii ale asociatiilor de agenti economici sau practici concertate. Agentii economici sau asociatiile de agenti economici pot solicita Consiliului Concurentei dispensa, probând îndeplinirea conditiilor stabilite in lege.
In concluzie, partile implicate in contractul de franciza trebuie sa stabileasca foarte atent clauzele contractuale, astfel incat sa nu incalce, pe de o parte, prevederile speciale asupra carora au cazut de acord, iar pe de alta parte, sa respecte prevederile generale cu care se completeaza acestea, si anume cele reglementate de legislatia antitrust, legislatia in materia concurentei neloiale si cea privind dreptul proprietatii intelectuale, reglementari ce impiedica denaturarea liberei concurente si care asigura conditii egale pentru toti participantii pe piata libera.

 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!





Comentarii (1)

va rog frumos daca ma puteti ajuta contracost am mari probleme cu contractul de franciza incheiat cu Re/max.va rog sa ma AJUTATI!!!!!!!!!! 0757211112

De juncu ovidiu pe 30.05.2009 la 17:04

Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare



Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net