Maria Ţoghină: SRR este profitabilă în acest moment

de Adrian Bostina in Media & advertising pe 4 Iulie 2010, 18:00

  • print
  • rss

Maria Ţoghină, preşedinte director general al So­cie­­tăţii Române de Ra­dio­difuziune (SRR) în ultimii cinci ani, şi-a prezentat ieri „ra­portul” de activitate, la încheie­rea mandatului. „Este onest ca la sfârşitul mandatului să prezint opiniei publice ce înseamnă Ra­dio România, care au fost marile proiecte şi realizările noastre”, a declarat Maria Ţoghină. Astfel, potri­vit acesteia, printre măsu­rile adoptate în perioada 2005-2010 se numără reducerea posturilor manageriale şi a numă­rului de colaboratori cu 40%, a numărului de angajaţi de la 2.700 la 2.390, controlul strict al orelor suplimentare. În ce pri­veşte situaţia financiară a SRR, Maria Ţoghină afirmă că, deşi a preluat conducerea instituţiei cu un deficit de aproximativ 1 mi­lion de euro (la 31 iunie 2005), RRA a reuşit să aibă profit încă de la finele anului 2005, finali­zând toate exerciţiile financiare pe plus în perioada 2005-2009. În acest moment, spune Maria Ţoghină, SRR este o instituţie pro­­fitabilă, ceea ce-i permite con­­tinuarea proiectelor demara­te. Printre proiectele de viitor ca­re ar trebui continuate, consi­de­ră ex-PDG al SRR, se numără ex­tinderea spre Republica Mol­do­va, înfiinţarea postului Radio Ro­mânia Multicultural, înfiinţarea unui post de radio exclusiv pentru ştiri şi lansarea unui nou pro­dus Radio România, cu informaţii exclusiv din sport. Validată de Parlament ca membru în Con­siliul de Administraţie al SRR, Maria Ţoghină spune că principala provocare în această funcţie este aceea de a „veghea ca drumul pe care se află SRR să fie în continuare urmat, ca proiectele care au reuşit în ultimii 5 ani să continue şi să ducă la consolidarea instituţiei”.
 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!





Comentarii (1)

E profitabila fiindca milioane de romani sint OBLIGATI sa plateasca taxa radio/TV, pe factura de electricitate. E un abuz al statului vechi de cind lumea. O institutie politizata, plina de pile si relatii. Daca nu ar fi aceasta taxa protectiva, ar da faliment in citeva luni, in ciuda bunurilor (mobile si imobile) pe care le-a obtinut gratuit.

De angel pe 11.07.2010 la 07:12

Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare



Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net