Diaconescu, ultimul cartuş

Până acum s-a mai putut. Au mai încropit câte ceva. Au mai scos din joben la momentul oportun câte un personaj de mâ­na a doua, l-au mai chemat la o cafea, la DNA, cu noaptea’n cap sau în prag de prime time sau telejurnal şi ieşea, după cum îi era norocul. După câteva ore sau după câteva zile, atunci când justiţia recunoştea ea însăşi, à la Bobu, că o fost o tâmpită când a emis mandatele de arestare. La ceas de în­tunericeală. Mai ieşea câte o pocnitoare pe post de fumigenă, de-şi pierdea onoarea, sau vreun bileţel, după caz, suficient să facă vâlvă în presa câtorva zile. De data aceasta însă nu s-a mai putut, Guvernul, conducerea de partid şi de stat a fă­cut-o prea lată. Şi acum nu este vorba de cureaua din cân­te­cul fredonat de premier în accesele sale de virilitate, ci despre situa­ţia socială tensionată la un nivel la care nu a mai fost de la Revoluţie încoace. De aceea a fost nevoie de ecranizarea de (extremă) urgenţă a filmului „DD, de la mare la răcoare” şi de tot circul care a urmat. Fiindcă pentru a abate atenţia de la spec­trul sărăciei care cu siguranţă va lovi peste nouă mili­oane de oameni e nevoie de mai mult decât a fost până acum. Aşa a apărut varianta Diaconescu, singurul glonţ de calibru capabil să facă faţă situaţiei.
Despre temeinicia acuzaţiilor nu doresc să mă pronunţ. Ar însemna să recunosc că se poate folosi sintagma „un pic gra­vidă” şi nu doresc acest lucru. Despre comportamentul lui Dia­conescu pot însă să-mi dau cu părerea, mai cu seamă că am opinii contrare celor care spun că şi în ultima clipă, la ve­ni­rea la DNA, „tatăl” Elodiei a sfidat justiţia sosind cu limuzina de lux. Eu cred că a venit cu Rolls-ul fiindcă alte maşini nu are! El nu şi-a luat nici Polo şi nici Duster roşu fiindcă în universul pe care şi l-a creat - şi nu doresc să comentez cum - sunt numai limuzine, două la un milion de euro, avioane, elicoptere, vile ale căror camere nu le va ocupa niciodată în to­ta­litate. Este preţul pe care, cu sinceritate, Diaconescu a în­ţe­les să-l ceară în schimbul vieţii sale „pe invers”, pe alt fus orar, pe altă lume. Cu siguranţă că ar mânca cu tacâmuri aurite şoriciul adus de bătrâna care crede sincer că găinile din bătătură nu numai că nasc pui vii şi negri, dar îi fac şi legătura cu răposatul dus de şapte ani. Fiindcă nu are altele. Iar dacă a fost o frondă, aceea nu a fost Rolls-ul, ci bluza ostentativ-por­tocalie de partid cu care a venit îmbrăcat.
Cazul Diaconescu+DNA mai ridică o problemă. Aceea a re­la­ţiei cu preşedintele Băsescu. Rezultă că este mult mai confortabil să-i fi duşman, prietenia cu Băsescu dăunând grav, după cum se vede, libertăţii. În timp ce DD îşi face ratingul vie­ţii din be­ciul+cu+siguranţă+nu+domnesc, alţi jurnalişti cu care pre­şe­dintele se află la cuţite îşi văd bine-merci de viaţa şi aface­rile lor. Roşca Stănescu sau Dinu Patriciu, cu care ar muri de gât, C.T. Popescu, omul din cauza căruia era să piar­dă pri­mul mandat de preşedinte, găozarul Zară, păsărica Pană sunt tot atâtea exemple de ziarişti cărora le merge mai bine certaţi cu preşedintele şi aproape că n-aş vrea să fiu în papucii Na­şu­lui… Am mai putea aminti în acelaşi context faptul că prie­te­nii Că­şu­neanu şi Becali au gustat şi ei din binefacerile stabi­li­mentului de la Rahova, în timp ce inamicul numărul 1, Vadim, e liber să-şi poarte cămaşa (de forţă) a morţii pe unde are chef.
E posibil ca, la citirea acestor rânduri, Diaconescu să fi fost deja eliberat. Mai ales că preşedintelui i-a ieşit de minune ca­cealmaua cu pensiile a căror tăiere tocmai a fost declarată în afara Constituţiei. Normal, din moment ce acesta a fost şi sco­pul, acela de a concentra furia populară şi a da impresia unei victorii asupra Executivului.   
Probabil că poporul român va supravieţui şi acestei încercări. Şi spun asta nu gândindu-mă la spiritul mioritic de sacrificiu, ci la cel de băşcălie. Fiindcă, la câteva minute după verdictul de neconstituţionalitate, a scos şi primul banc pe această temă. „Ştiţi de ce a respins CCR tăierea pensiilor? Fiindcă aju­to­rul de înmormântare costă mai mult…!”