România - Titanic 2!

Barca ia apă de mult. E plină de crăpături şi aproape toţi se îneacă. Marinarul-şef ştia însă de mult că nu are bărci de salvare pentru toată lumea. Ca să dea bine în cro­nicile de după naufragiu, ar arunca cu dra­gă ini­mă colaboratorii săi în apă ca să sal­veze câţiva pasageri. Nu, oricum nu are băr­ci pentru toţi. Prostimea - săracii sunt de­ja con­damnaţi la moarte. Pe ei a decis căpi­ta­nul că îi sacrifică pentru a salva to­tuşi îm­bogăţiţii care i-au finanţat călătoria. Dacă trăieşte după, de ei are mai mare ne­voie decât de cei rupţi în buzunare. Asis­tăm, chiar în orele în care vă scriu, la ma­rea ciocnire cu aisbergul care a devenit Curtea Cons­tituţională pentru barca puterii. Guver­nul, precum un înecat, se agaţă şi de ultima rămurică în speranţa că-l mai ţine dea­supra apei. Chiar şi câteva minute. A­sis­tăm la o luptă pentru supravieţuire prin ori­ce mijloace. Şi, la fel ca în viaţă, înecatul, când simte că se duce la fund, riscă să-l îne­ce şi pe cel de care depinde viaţa lui. Acum chiar românii sunt cei care sunt traşi la fund de politicienii puterii care doresc să-şi păstreze funcţiile. Au decis că mul­ţi­mea e sacrificabilă pentru a-şi păstra ei po­ziţiile. Doar că judecătorii Curţii s-au răsculat faţă de intenţia politicienilor de a-i trans­forma în obiectul unui troc şi le-au smuls colacul de salvare. Soluţia morală ar fi să abandoneze lupta şi să plece. Greu de crezut că se va întâmpla, dar nu imposibil. Asta vom fi aflat deja când veţi citi aceste rânduri. Rămâne însă incredibilă agăţarea de putere la care asistăm. Prin orice mij­loa­ce şi cu orice preţ. Fără a suferi de scenari­tă, constat că pro­blema crizei este mult în urmă pe agenda puterii faţă de războiul cu aceia care îşi permit să critice şi care trebuie decredibilizaţi cu orice preţ. Aberaţia considerării presei drept o vulnerabilitate a sistemului de securitate naţio­na­lă nu este întâmplătoare. Ca­bi­netele puterii continuă să lupte cu cei ca­re îşi mai permit să arate imaginile cu săracii ce se agaţă de viaţă şi îi atacă. Vor să-i amuţească şi probabil vom vedea o lege în acest sens. Şi totuşi căpitanul pare să fi dorit chiar o astfel de decizie a Curţii. Ascendentul său asupra Guvernului creşte - dacă mai era posibil. Şi sigur va rămâne în cronicile post-naufragiu ca un călău tandru şi milos cu bătrânii. România trăieşte mo­mentul incredibil în care o mână de oa­meni, sau chiar unul singur, decid cine are dreptul la barca de salvare. Dar el, căpita­nul, nu împarte viaţa ori moartea de la bordul navei care se scufundă, ci dintr-o şa­lu­pă de la distanţa potrivită...