„Sălbaticii”, „oamenii cavernelor” şi „ţăranii marilor” oraşe, aşa cum erau numiţi în urmă cu aproape jumătate de deceniu, sunt pe cale să devină „the man”, exemplul de urmat şi noua modă ultraurbană. Doar că cei care urmează moda nu pot deveni peste noapte retrosexuali, fără să fie „mirosiţi” şi penalizaţi instantaneu. Pentru că, printre al­te­le, retrosexualul este şi un adevărat vânător, cu instincte ascuţite.
„Nu e roz, e roşu britanic...”, se scuzau „invadatorii” în tricouri mulate care, cu zece ani în urmă, au îm­pân­zit oraşele şi care nu aveau niciun fel de dubii asupra propriei lor sexualităţi, ci doar erau „mai în contact cu latura feminină şi mai image-conscious”. Că­zuţi în derizoriu, băr­boşii care că­rau mereu după ei un puternic miros de tu­tun, dublat de un vag iz de whis­­ky, pri­­veau lipsiţi de re­acţie la un­ghi­ile­ lăcuite, la sprân­­cenele „a­ran­jate”, la fre­zele de un punk timid, ne­dus pâ­nă la capăt, şi aşteptau ca zo­dia lor să se în­toar­că. Şi s-a în­tors.

Retrosexual nu înseamnă, cum mai spun înciudaţii pe la colţuri, să fii dezlânat, murdar, dezordonat sau neglijent. Dar înseamnă, ce-i drept, că nu prea ştie diferenţa dintre vermillon, tizian şi burgund şi nu ştie, în niciun caz, să facă de­osebirea dintre fuchsia, ma­genta şi fandango.
Retrosexualul are gusturi clasi­ce, care îl apropie de anii ’30. Merge cu plăcere la bărbier, fără să se tea­mă de brici. Cos­tumele îi vin turna­te, pot fi semnate de nume grele, dar parcă sunt mult mai bune când sunt făcute la croitorul personal, m­ăcar pentru că sunt mereu cele mai confortabile. În orice caz, nu poartă haine ori accesorii colorate şi sclipitoare. Fără aur roz, fără cata­ra­me mari (D&G sau „din zonă”), fără ine­le, brăţări de de­sig­ner, diaman­te în ureche sau batis­te movulii iţindu-se din buzunarul de la piept. În schimb, are deseori măcar o pălărie de vară, una de piele, o şap­că de stadion (dacă este, şi de obicei este, amator de sport) şi o pălărie pen­tru costum. Pe scurt: pentru me­tro­se­xu­al, gândiţi-vă la Beck­ham şi Mutu, pen­tru retrosexual, gân­diţi-vă la Clo­oney, Indiana Jones şi Sean Con­nery.

Se spune că retrosexualul este o­pusul metrosexualului şi, în unele circumstanţe, zicala se aplică. Dacă încercăm însă să definim retrosexualul exclusiv prin opoziţie (aşa cum apa­re în unele dicţionare online) şi să spunem că el este bărbatul cu simţ estetic foarte redus, care cheltuieşte foarte puţin pentru îngrijirea personală şi pentru haine, este o gre­şeală. Gândiţi-vă la Leonardo di Caprio - de altfel un metrosexual notoriu în viaţa de zi cu zi - în „Aviatorul”, la Rus­sell Crowe, John Wayne, Clint East­wood. Sunt la fel de bărbaţi în costum sau în jeans, în cămaşă sau în tricou, cu şapcă sau cu basma.

The Manaissance
Jocul de cuvinte, la modă de câ­te­va luni prin SUA, propune renaş­terea bărbatului de tip „manly man”. În România, câteva bloguri au atins deli­cat (şi uneori stupid de-a dreptul, a­colo unde a fost vorba doar de­spre articole străine prost traduse) subiectul retrosexualităţii.
Da, este adevărat, la fel ca în ca­zul metrosexualului, se vorbeşte aproape exclusiv despre bărbat, însă moda a­fectează şi femeile, deopo­tri­vă. Retro­se­xualitatea înseamnă rea­su­marea unui set de valori sexuale şi simboli­ce din zona interbelică, din vremea când bărbaţii erau băr­baţi, iar feme­ile - femei. Femeia-băr­bat din clasa bu­siness este o pervertire egală a ro­lu­lui social ca barma­nul epilat. Ce era de dovedit - egalita­tea în­tre sexe - a fost dovedit. E timpul să redevenim sobri şi normali.

Femeia retrosexuală nu poartă parfumuri „tabac & tă­mâ­ie”, nu are poşeta de dimensiunea a patru bi­bliorafturi şi nici nu se simte bine la volanul unui Hummer. Nu e obligatoriu să arate sau să se poarte ca Marlene Dietrich, dar hainele şi parfumul ei inspiră feminitate.
Produsul preferat al bărbatului retrosexual este autentic şi cu istorie, este definit şi confirmat de-a lun­gul multor decenii ca fiind „băr­bătesc”. Nu manierisme vintage, nu redneck fără mâneci, nu tatuaje albastre cu sirene pe antebraţ.
„Să­tui de ceaţa şi de confuzia din jurul rolului sexelor, dar şi de nesigu­ranţa economică a băr­batului angajat (...), bărbaţii au început să se o­rien­teze spre modele masculine ale unor vremuri în care exista mai multă siguranţă. Privesc spre trecut, pentru a găsi repere mai credibile şi mai solide ale masculinităţii. Băr­baţii au pierdut puterea, iar masculinitatea lor este sub presiu­ne”, explică analistul Ian Pier­point, CEO al The Sound Research.

Legile retrosexualului
Mai în glumă, mai în serios, circulă deja un set de reguli care denotă imagi­nea retrosexualilor ca „vânători moderni”, la propriu şi la figurat deo­potrivă.
- În autobuz, bărbatul retrosexual cedează locul ori­cărei fe­mei, apoi se uită urât la bărbaţii ca­re n-au făcut-o. Cedează locul şi femeilor în uniformă, dacă acestea nu au un grad mai mare de locotenent-major.
- Retrosexualul nu doar mă­nâncă multă carne roşie, e în stare să şi-o vâneze.
- Retrosexualul plăteşte nota la restaurant, indiferent cât insistă femeia să împartă cheltuielile.
- Un retrosexual nu folo­seşte mai multe produse de baie sau cos­metice decât o fe­meie. În mod tipic, pe poli­cioa­­ra din baie nu are capac decât pas­ta de dinţi. Dacă se bărbiereşte, mai are capac şi cre­ma de ras.
- Un retrosexual nu face tot ce-i stă în putinţă să tră­ias­că 90 de ani. Dacă se întâm­plă să ajungă la 90 de ani cu o ţigară într-o mână şi un pa­har de whisky în alta, cu atât mai bine.
- Retrosexualul deschide uşa doamnelor, chiar dacă ape­lativul „doamnă” vine doar pentru că este vorba de o femeie, nu de gra­dul ei de civilizaţie.
- Retrosexualul ştie să fa­că un nod de cravată Wind­sor. De fapt, el ştie să facă DOAR un nod Wind­sor.
- Retrosexualul ştie să fo­lo­seas­că uneltele de bază: ştie să ba­tă un cui şi să dea o gau­ră dreaptă în perete cu bor­ma­şina, ştie să-şi as­cută cuţi­tele şi uneltele de bu­cătărie.
- Retrosexualul poate să conducă pe viscol şi fără să a­lu­nece dintr-o parte într-alta a străzii, şi fără să ţină maşi­na sub 20 km/h, stând pe banda lui, nu pe mijlocul dru­mului.
- Retrosexualul nu se gân­deş­te pe cine să dea în judecată dacă fa­ce ceva stupid şi se răneşte. (Co­rolar: Re­tro­­se­xualul are cel puţin o cicatrice cu care se poate lău­da.)­­