O dispută aprigă încinge în aceste zile blogurile specializate. Cum că, după moda restaurantelor italieneşti, a venit cea a celor franţuzeşti. FALS! Cred că res­ta­urantele franţuzeşti nu sunt o mo­dă, ci o consecinţă firească a 20 de ani de rafi­nare trep­tată a unei generaţii ca­re nu a cunoscut bu­că­tăria franceză, dar care are posibilitatea ma­te­rială să încerce localuri relativ scumpe şi care s-a săturat de multe „italienisme“ apro­xi­mative. Dar nu orice cârciumă va fi „le restaurant”, chiar dacă bagheta şefului este ţinută de David Contant. Nici Kara­jan n-ar putea dirija taraful din Clejani ca să iasă o orchestră simfoni­că. Un astfel de con­cert ratat am trăit deunăzi cu T şi B. Casa, des­tul de urât şi „snobish“ decorată la interior, are o simpa­ti­că terasă-peron în faţa gardului. De aici putem dezbrăca din priviri (şi cu ceva nostalgie) fetişcanele de la căminele de studenţi de vis-à-vis. Dar cum ai venit aici ca să mănânci, musai să te întorci la meniu. Corect echilibrat între capitole, am considerat „per an­samblu“ e­xa­ge­rat de scump. Am început cu o salată de caracatiţă pe un fond de ardei mari­naţi. Aceştia din urmă pă­s­trau încă gustul conservantului de la ardeii ca­pia de borcan. Păcat că octopodul era bine ase­zonat. Cum eram singurul cu o „in­trare“ (o gustare pe româneşte, şi nu un aperitiv care nu poate fi de­cât o băutu­ră), am trecut la felul de bază. Trei mân­cărici suficient de bine executate (micile de­fecte făcând parte din aproximativul neaoş, care văd că îl influenţează şi pe profesionistul fran­cez). Cod portughez, tajină de miel cu stafide şi prune (mai mult marocan decât hexagonal, Fran­ţa pierzând protectoratul Marocului din ’56) şi obraji de vită, un fel mai mult ita­lian din Piemont. Deci, de ce să-i spu­nem restaurant francez? Un sin­gur de­sert - o bezea, mare ce-i drept, cu un sos de ciocolată destul de diluat. Cât despre băuturi, aici ne încurcăm de tot. Niciunul din vi­nurile româ­neşti de pe listă nu era prezent şi a trebuit să ne ra­batem pe un fals „château“ din Bor­deaux un „entre deux mers“ făcut la Saint-Félix-de-Fon­caude pe o mică proprietate de 67 de hectare. Deşi cald, vinul era băubil, dar n-aş fi făcut voaiajul doar pentru el. În rest, ce mai e de zis? Tacâmurile învelite în şerveţel (obicei de cantină) şi faţa de masă din hâr­tie, tot ca la cantină. Ser­vi­c­iul aproximativ şi incompetent, scuza pe care o a­cord fiind masa studenţeas­că de 12 per­soane care au băut câte o cafea sau cola şi care au captat toată atenţia chel­nerului. Conclu­zia: ţeapă şi ca atare 3/10.

Maison de Karin
✔ Str. Moxa nr. 12
✔ Tel.: 021.201.11.02
✔ 400 de lei pentru trei persoane