Evenimentul s-a încheiat cu un alt impresionant spectacol de sunet şi lumină. Focul de artificii. Cel de-al XVII-lea an al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu a ajuns la final, dar manifestarea continuă să surprindă cu fiecare ediţie pe care organizatorii o pro­pun împătimiţilor de teatru şi nu numai. Cu o ofertă extrem de generoasă, care include de la o variată paletă a formelor de teatru până la diversitatea tipurilor de spectacol care cuprind schimbări de optică, ceea ce înseamnă azi „show”-ul, cele 10 zile de culoare, antren şi tea­tru de calitate au animat oraşul ai cărui lo­cui­tori şi vizitatori nu au avut niciun punct co­mun cu „criza”. Teatru, dans şi muzică pentru toate gusturile.
„Poveşti de iunie”, al lui Pippo Delbono, mo­nologul despre actul creaţiei în care actorul-regizor face confesiuni de tip existenţial folo­sindu-se doar de gest, expresivitate şi de pute­rea cuvântului, este un spectacol uluitor care transmite enorm şi care i-a făcut pe unii să-l felicite încă o dată pe Constantin Chiriac. Prilej cu care am aflat că regizorul italian are în pro­iect la Sibiu un spectacol despre comunitatea românilor din Italia.
Într-o cu totul altă atmosferă am urmărit  prezenţa regizorului Silviu Purcărete, care a şi încheiat festivalul. „Femeia care şi-a pierdut jar­tierele”, adaptare după textul lui Eugène Labiche - spectacol produs de Teatrul de Co-me­die şi montat în hala uzinei dezafectate Si­merom -, a încântat prin jocul plin de nerv al actorilor, replici spumoase (plus câteva obsce­nităţi) şi, nu în ultimul rând, prin muzica deo-se­bită compusă de Vasile Şirli. Din păcate, nu toţi doritorii (nici măcar toţi plătitorii) au izbutit să prindă locuri... Poate la toamnă, după ce va avea loc premiera! Cu cei trei interpreţi perfecţi - Horaţiu Mălăele, George Mihăi­ţă şi Mihaela Teleoacă -, vodevilul gândit de Pur­cărete înveseleşte publicul, dar trece parcă prea repede.
Importante figuri ale scenei europene, Eu­genio Barba („Odă progresului” - Odin Teatret) şi Peter Brook („Însemnările unui nebun” - Deutsches Theater Berlin), ale căror spectacole au sensibilizat şi de această dată, au fost alte două momente de vârf ale festivalului şi o adevărată lecţie de teatru.
La FITS 2010 am avut prilejul de a vedea ce înseamnă să ştii şi să poţi (să vrei!) menţine ca­litatea unui eveniment. Iar Constantin Chiriac a anunţat că ediţia viitoare va avea şi altfel de surprize.