Soluţii există! Trebuie să ştii să citeşti!

Săptămâna trecută semnalam câteva din temele incitante ale raportului asupra calităţii vieţii realizat de cercetătorii institutului de specialitate al Academiei Române. Duritatea concluziilor raportului, care face o evaluare a re­gre­sului bunăstării ge­nerale în România, a surprins, probabil, pe mulţi analişti şi reacţiile pu­blice se lasă încă aş­teptate. Politicienii se află şi ei într-o poziţie deli­cată, responsabilitatea pentru derapajul social fiind pusă de raport pe seama tuturor guvernelor postdecembriste. Aşa încât tăcerea lor are o ex­plicaţie. Nici libe­ralii, nici pesediştii nu îndrăz­nesc să „atace” ac­tuala guvernare folosind concluziile lucrării Academiei, cantonându-se în continuare în do­meniul vorbelor, argumentele fiind „dizolvate” în interminabile dezbateri televizate, fără concluzii. Or, lucrurile de acest gen pot da sub­stanţă planurilor alternative la legile abe­ran­te ale sărăcirii populaţiei impuse de Guvern.
Semnalez astăzi încă o substanţială analiză a eco­n­omiei româneşti de care pot beneficia de­cidenţii. Autorul, Dionysius Fota, a intitu­lat-o tranşant: „Măsuri complexe de stopare a crizei şi soluţii de reabilitare a economiei na­ţionale”. Chiar din coperta inspirată a volumului apărut în Editura Academiei Oamenilor de Ştiinţă, autorul „indică” abordarea crizei ca un fenomen premeditat şi previzibil prin politicile greşite ale Statelor Unite când indicele Dow Jones a intrat într-o creştere exponenţială în mandatul G H Bush (1989-1993), atingând ameninţătorul nivel de 14.000 sub Bush jr.
Pentru a invita la lectura cărţii atât de actuale şi necesare voi cita câteva idei din „cuvântul auto­rului”. „În toate statisticile care prezintă evoluţia economiilor naţionale ale statelor se arată modul în care ţările au trecut de la stadiul agrar până la stadiul preindustrial. Având în vedere că în Ro­mânia ultimilor 20 de ani procesul respectiv s-a inversat, noi vă pre­zentăm tot în date statistice evoluţia acestui proces de descreştere care se cheamă dezindustrializare, adică drumul parcurs de economia naţională de la stadiul de industrializare existent înainte de 1990 până la stadiul actual agro-industrial, stadiu în care România a intrat în anii ’30 şi a reuşit să promoveze în ur­mătorul, abia la mijlocul anilor ’70. Acum se poate măsura nu numai contraperformanţa de creştere a decalajului economic existent în 1989 între România şi ţările occidentale, dar şi rezultatul concret al distrugerii bazei elementare a dezvoltării unei economii naţionale, industria”.
Cartea se adresează membrilor Guvernului, clasei politice, conducerilor sindicatelor, celor care studiază economia şi, nu în ultimul rând, alegă­torilor. Autorul, un erudit cercetător al ma­croeconomiei, trăieşte de mulţi ani în Ger­ma­nia, dar urmăreşte îndeaproape evoluţiile din Ro­mâ­nia. Lucrarea apărută în această lună de efervescenţă politică, dar şi dramatică pentru o bună parte a populaţiei ţării, ar trebui studia­tă în pri­mul rând de cei care hotărăsc în nu­mele interesului naţional, aplicând un „cocteil Molo­tov” de soluţii nemestecate FMI cu idei greşite autohtone.