Vara vrajbei noastre

Arşiţa de afară ne-a pârjolit şi încrederea în lume. În lumea asta nebună pe care parcă nimeni nu o mai iubeşte. Dimineaţa am ajuns să ne întrebăm pe cine să mai urâm azi. Nu admirăm şi nu zâmbim pentru că mereu avem altceva mai important de făcut. Cu largul sprijin al politicienilor am ajuns să ne detestăm: bogaţii pe săraci şi viceversa, intelectualii pe muncitori şi bătrânii pe tineri. Fiecare îl vede pe celălalt ca aducător al spectrului morţii asupra sa, ca ucigaş al binelui. Muncitorii văd iarăşi în intelectuali pe cei care freacă scaunele şi pixurile şi câştigă banii nemeritat. Tinerii se plâng că ţin prea mulţi pensionari în spinare. Lista exemplelor o puteţi continua singuri. E o vară în care aburii ce ies din asfalt nu sunt de la caniculă, ci sunt fantomele sărăciei care încep să ne bântuie. Ura nu este încă decât accidental dublată, potentată de furie. De cele mai multe ori e o ură mocnită ce duce la atitudini mioritice. Manifestaţiile de stradă sunt încă spectacole regizate de sindicate. Nu am avut deocamdată proteste reale şi poate nici nu vom avea, chiar dacă banii din portofele se vor împuţina. Sentimentele celor din palatele puterii sunt încă şi mai interesant de analizat. Ziua moţiunii a fost cea în care am simţit frica. Deşi fructele furiei mulţimii nu erau coapte, forţele de ordine au fost mobilizate ca şi cum hoarde ar fi putut năvăli pe culoarele somptuoase construite pentru Ceauşescu.
Spre deosebire de răposatul, actualii conducători nu mai au însă nici măcar iluzia că oamenii îi iubesc. Nu mai au curajul să iasă în mulţime. Simt că asta ar stârni şi atunci se ascund în spatele televizoarelor. Pe oamenii puterii îi suspectez chiar că nutresc un sentiment de dispreţ faţă de mulţime. Prostimea îi încurcă în calcule şi mai ridică şi pretenţii să nu fie călcată în picioare. Cei 100.000 de oameni care vor fi concediaţi sunt pentru demnitari doar nişte cifre. Le-aş duce fotografiile lor şi poveştile lor de viaţă. Să ştie cui fac rău. Compasiune şi responsabilitate. Dacă aş stârni aceste două sentimente, poate situaţia s-ar schimba. Din păcate, dacă vă uitaţi în jur, chiar şi în sufletul vostru, greu mai găsiţi astfel de sentimente. Criza ne face individualişti şi răi. Şi dacă tu şi cu mine suntem aşa, ce pretenţii să mai avem de la ei...