„Bogăţia unui popor nu stă în bani, ci în muncă”, scria Mihai Eminescu. Şi ce bine ni se potriveşte această cugetare acum! România a ajuns pe marginea prăpastiei, după cum afirmă guvernanţii, şi are nevoie urgentă de bani. De bani de la FMI. Orice altă soluţie, propunere, proiect, program sunt - toate împreună şi luate separat - nişte „bazaconii”, după cum însuşi preşedintele ţării afirmă.
Cred că niciun român nu va considera că l-am insultat pe preşedinte dacă afirm că îl consider mai deştept, mai profund, mai talentat, genial chiar pe Mihai Eminescu, faţă de Traian Băsescu. Prin urmare, aprofundez cele gândite de marele poet. Aşadar, munca este mai importantă decât banii. Perfect adevărată mi se pare şi mie această convingere şi de aceea mă simt îndreptăţită să întreb actuala putere ce măsuri a luat pentru încurajarea muncii? Care sunt legile, hotărârile de guvern, reglementările din care să reiasă că munca este apreciată şi, mai mult, este încurajată şi răsplătită, atât la stat, cât şi la privat?
Mi se pare că actuala putere acţionează exact invers acestui principiu: descurajează munca. După introducerea măreţului impozit minim, sute de mii de firme private s-au închis. După aplicarea măsurii de reducere cu 25% a salariilor bugetarilor - fără diferenţiere între lefurile mici şi cele sfidătoare -, din nou se va da un brânci activităţii în România.
Medicii vor emigra, profesorii se vor orienta către alte meserii, procurorii, poliţiştii, judecătorii se vor simţi umiliţi şi nedreptăţiţi, funcţionarii mărunţi - căci ei vor fi cei mai afectaţi, nu consilierii miniştrilor care iau salarii de CEO la multinaţionale - se vor rări, cetăţeanul va fi afectat, cozile la ghişee vor reveni la situaţia din anii ’90 şi iată cum nivelul de trai din România va suferi nu doar din punct de vedere financiar, ci şi de lipsa respectului socio-uman.
Dar cui îi pasă? Se pare că nimănui de la putere, dacă este să privim doar ultimele frământări. Pe preşedintele ţării îl preocupă mai degrabă un chiţibuş - când să se dezbată moţiunea: sâmbătă sau marţi? -, nu problema de fond, adică sărăcirea populaţiei în urma aplicării programului de austeritate anunţat şi asumat chiar de către Traian Băsescu.
Nu este de mirare, în această situaţie, cum de românii încep să fie din ce în ce mai dezinteresaţi de politică, nu mai au încredere că România se va face bine din punct de vedere economic, dar mai ales moral, cetăţenii văd şi nu au puterea să facă nimic atunci când oamenii de la putere şi prietenii lor se îmbogăţesc din contracte grase cu statul, de cele mai multe ori prin încredinţare directă, că nici nu se mai obosesc să organizeze licitaţii. Dacă e să pârjolim şi să otrăvim bugetul ţării - atât cât a mai rămas din el -, să o facem cu iuţeală de mână şi prin nebăgare de seamă.
De altfel, chiar ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, ne pregăteşte pentru un alt scenariu, mai grav, în cazul în care nu vom avea creştere economică pozitivă. Iată declaraţia: „Dacă recesiunea economică în România rămâne aşa cum este astăzi, la 0, poate -1, nu va fi nevoie să luăm măsuri suplimentare, chiar dacă vor fi probleme, facem ajustări, tăiem cheltuielile. Dacă vom avea însă o recesiune de -2, -3, -4, discutăm deja de un alt scenariu. După părerea noastră, va fi tot 0 sau o uşoară creştere economică”. Afirmaţia lui Vlădescu a fost făcută în contextul unei întrebări privind posibilitatea majorării taxelor şi impozitelor, suplimentar tăierilor din pensii, salarii, indemnizaţii, renunţarea la subvenţii etc.
Printre atâţia nori negri vine şi o veste care este şi bună, şi proastă, dar oricum nu poate fi trecută cu vederea: 85.000 de români au apelat, în ultima perioadă, la companiile de recrutare a forţei de muncă pentru a pleca să lucreze în afara ţării. Germania a fost pe primul loc în preferinţele românilor, întrecând ca număr de aplicaţii nu numai Marea Britanie, ci şi Italia sau Spania.
Ştirea bună este că românii nu sunt leneşi, că vor să muncească şi întăresc ideea citată la început, a lui Eminescu, potrivit căreia munca e mai importantă decât banii. Vestea rea e că ne pleacă specialiştii, fug tinerii din ţară, mai ales cei care nu sunt legaţi de familii, de credite etc., vom rămâne o naţiune îmbătrânită şi lipsită de apărare în faţa bolii, a lipsei de educaţie, a abuzurilor statului, a infractorilor. Vom rămâne într-o ţară nesigură, înstrăinată, însingurată. Câtă dreptate avea regretatul scriitor Octavian Paler: „Noi nu suntem un popor, suntem doar o populaţie”. Păcat... chiar am avut o şansă.
