Asiguratorii americani şi europeni oferă clienţilor posibilitatea de a plăti mai puţin pe poliţe auto cu condiţia să accepte să li se monitorizeze kilometrii parcurşi
Sistemul de stabilire a tarifelor de primă la poliţe de asigurare auto cunoscut sub denumirea de pay-as-you-drive („plăteşti cât conduci” - n.r.) prezintă avantaje atât pentru companiile de asigurări, care îşi pot corela mai exact riscurile asumate cu preţurile practicate, cât şi pentru şoferii ocazionali, cu un stil de condus defensiv, care pot realiza economii semnificative la sumele cheltuite pe asigurare. Sistemul presupune instalarea unui dispozitiv electronic pe maşina asiguratului, prin intermediul căruia asiguratorul poate monitoriza numărul de kilometri parcurşi, precum şi obiceiurile şi tipurile de reacţii ale şoferului în trafic, în diverse situaţii. Mulţi dintre conducătorii auto români ar fi avantajaţi de această modalitate de tarifare, dat fiind că, în medie, cei mai mulţi dintre ei parcurg anual cu maşina mai puţin de 10.000 de kilometri, adică circa 6.200 de mile pe an.
Normele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din România (CSA) cu privire la poliţele de răspundere civilă auto (RCA) prevăd că asiguratorii au obligaţia de a stabili tarifele de primă pentru fiecare categorie de vehicule, pe perioade de un an, calculate pe baze actuariale, astfel încât să garanteze permanent îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din contractele de asigurare. Tarifele trebuie notificate CSA, împreună cu calculele actuariale aferente, inclusiv datele statistice pe care s-au bazat acestea şi o declaraţie a actuarului cu privire la corectitudinea calculelor, însuşită şi semnată de conducătorul societăţii. Calculul actuarial trebuie să conţină prima de risc, incluzând estimarea frecvenţei daunei şi a daunei medii, pentru fiecare categorie de risc pentru care este calculat tariful de primă.
Reglementarea nu rezolvĂ problema
De anul acesta, la stabilirea tarifelor RCA s-a introdus şi sistemul bonus-malus, prin care asiguraţii RCA cu un istoric „bogat” de daune sunt penalizaţi prin majorarea preţului la reînnoirea poliţei, iar şoferii disciplinaţi, cu „cazier” RCA curat, beneficiază de reduceri de tarife. În plus, asiguratorii se străduiesc să-şi segmenteze şi să-şi individualizeze cât mai mult tarifele, în funcţie de profilul de risc al asiguraţilor, pentru a-şi controla costurile şi a-şi optimiza ofertele.
Cu toate acestea, fără să pronunţe nume, unii asiguratori din piaţă îşi acuză adesea concurenţii de subtarifare şi subrezervare, adică de practicarea unor preţuri de dumping, care nu reflectă riscurile asumate, şi de constituirea de rezerve de daună mai mici decât prevăd normele prudenţiale în vigoare. Pe de altă parte, şoferii acuză companiile de asigurări că în ultimii ani au scumpit excesiv poliţele RCA.
Acest război al acuzaţiilor reciproce este posibil din cauza faptului că profilul de risc al asiguraţilor este stabilit în prezent exclusiv în mod pasiv, pe baza istoricului de daună al acestora, precum şi a tipului de maşină utilizat, a locaţiei, situaţiei familiale şi vârstei acestora. Însă riscurile concrete de accident sunt direct proporţionale cu cât de mult sau de puţin, de periculos sau de prudent conduc în mod concret şoferii, iar acest lucru nu poate fi urmărit şi tarifat corespunzător decât prin sisteme de tip pay-as-you-drive.
Managerii din asigurări consultaţi de SFin spun însă că în România este mult prea devreme pentru pay-as-you-drive, nici piaţa şi nici clienţii nefiind pregătiţi pentru asta, în condiţiile în care abia a fost implementat sistemul bonus-malus şi nu există nici măcar o bază de date comună a asiguratorilor cu profilurile de risc ale tuturor şoferilor asiguraţi.
Reduceri de pånă la 45%
State Farm Mutual, cel mai mare asigurator auto din Statele Unite, îşi va extinde, din septembrie, serviciul pay-as-you-drive în California, după ce, în octombrie anul trecut, arbitrul pieţei de asigurări din acest stat a aprobat reglementările cu privire la acest tip de serviciu, potrivit Bloomberg.
Astfel, simpla înscriere în programul Drive Safe & Save al companiei asigură o reducere de 5% a tarifului de primă. Ulterior, după ce asiguratorul are la dispoziţie un istoric de monitorizare a distanţelor parcurse de către client cu o vechime de cel puţin 100 de zile, reducerea poate merge de la 1 la 45% pe an.
De asemenea, Progressive Corp, a patra companie de asigurări auto de peste Ocean, oferă serviciul de tarifare pay-as-you-drive în 19 state americane şi, în plus, furnizează asiguraţilor şi dispozitivele necesare monitorizării distanţelor parcurse. Serviciul, intitulat MyRate, monitorizează nu doar numărul de mile parcurse de asiguraţi, ci şi stilul de condus al acestora. Compania recomandă tarifarea pay-as-you-drive în special şoferilor care parcurg zilnic cu maşina mai puţin de 30 de mile, conduc rar sau deloc noaptea şi au un stil defensiv în trafic.
Cum funcţionează pay-as-you-drive
În esenţă, sistemul presupune instalarea pe autoturisme a unui dispozitiv de tip „cutie neagră“, care permite monitorizarea prin satelit, de către compania de asigurări, a traseelor efectuate de conducătorii auto. În acest fel, asiguratorul poate verifica, în orice moment, unde, când şi cât a circulat respectiva maşină.
Totuşi, legislaţia americană interzice asiguratorilor să utilizeze informaţiile cu privire la locaţiile maşinilor monitorizate în sistem pay-as-you-drive la stabilirea ratingurilor asiguraţilor şi a tarifelor de primă. Companiile nu pot, oricum, să monitorizeze traseele autovehiculelor fără acceptul explicit al clienţilor, iar datele obţinute pot fi folosite doar în scopul oferirii de servicii suplimentare, cum ar fi asistenţa tehnică în caz de accident, furt sau pierdere a traseului.
Sisteme similare funcţionează şi în Franţa, Marea Britanie sau Japonia. În Franţa, tariful de primă reprezintă o sumă fixă pentru un plafon de 1.000 de kilometri circulaţi, iar fiecare kilometru suplimentar este taxat cu 0,3 euro.
Există mai multe metode de calcul şi colectare a primelor de asigurare. Astfel, şoferilor li se poate cere să plătească în avans - integral sau în rate - pentru câţi kilometri estimează că vor parcurge anual şi să facă plăţi suplimentare în caz de depăşire a plafonului. O altă opţiune este aceea de a se returna banii asiguraţilor dacă la expirarea poliţei kilometrajul maşinii se încadrează sub o anumită limită.
Avantaje pentru toată lumea
„E ceva absolut de bun-simţ ca persoanele care aleg să meargă mai puţin cu maşina să aibă posibilitatea de a plăti mai puţin pe asigurare. Sper ca tot mai multe companii să introducă acest sistem”, a declarat şeful instituţiei de supraveghere a pieţei asigurărilor din California, Steve Poizner, citat de Bloomberg. De asemenea, un reprezentant al State Farm Mutual a spus, potrivit aceleiaşi surse, că, din punctul de vedere al asiguratorilor, sistemul pay-as-you-drive permite corelarea mai bună a riscurilor asumate cu tarifele de primă, ceea ce aduce beneficii tuturor celor implicaţi. Mai mult, programul îi încurajează pe şoferi să-şi lase mai des maşinile în garaj şi să se deplaseze cu mijloacele de transport în comun sau, în cazul distanţelor mai scurte, cu bicicleta.
Potrivit unui studiu elaborat de Brookings Institute, generalizarea sistemului de tarifare a poliţelor auto în funcţie de distanţele parcurse la volan la toţi şoferii din Statele Unite ar duce, la nivel naţional, la scăderea traficului auto cu 8%, a consumului de petrol din import cu 4%, precum şi la reducerea cu 2% a emisiilor de dioxid de carbon.
Studiul mai arată că sistemul pay-as-you-drive ar face să scadă semnificativ toate tipurile de daune cauzate de traficul auto, generând reduceri de costuri de 50 până la 60 de miliarde de dolari pe an economiei americane. Estimările Brookings Institute indică faptul că două treimi din familiile din SUA ar plăti mai puţin pe asigurări auto, economisind circa 270 de dolari pentru fiecare maşină.
Unii preferă intimitatea
Asiguratorul britanic Norwich Union a renunţat în 2008 la sistemul pay-as-you-drive, la puţin timp de la lansarea acestuia, din cauza faptului că doar 10.000 de şoferi s-au înscris în program, reprezentând circa o zecime din targetul iniţial al companiei, de 100.000 de asiguraţi. Potrivit oficialilor Norwich Union, multor clienţi le-a displăcut ideea de „Big Brother” presupusă de sistem şi mai ales faptul că cineva poate şti cu exactitate unde se deplasează ei cu maşina personală, la ce oră, cu ce viteză şi pe ce distanţă. În cadrul programului, şoferii erau recompensaţi prin tarife mai mici dacă evitau să conducă în aglomeraţiile din momentele de vârf de trafic, precum şi la ore târzii din noapte. Mulţi dintre cei care s-au înscris în program au spus că au reuşit să facă economii de până la 50 de lire pe lună la asigurarea auto şi s-au declarat dezamăgiţi de desfiinţarea acestuia.