Logo-uri şi reclame gratuite pentru IMM-uri

de Monica Cercelescu in Media & advertising pe 11 Iunie 2010, 17:38

  • print
  • rss

Multe companii au început să lase consumatorii să se joace liber cu creaţia, pentru a-i atrage în propriile „curţi”

La nivel internaţional, site-urile „Do It Yourself Advertising” sunt un business în creştere. Multe dintre logo-urile şi chiar dintre banner-ele prezente pe piaţa românească sunt realizate în acest fel. Însă, de cele mai multe ori, aceste site-uri reprezintă alte afaceri. Oferta instrumentelor de design pentru construirea identităţii vizuale, destinate în special întreprinderilor mici şi mijlocii, apare ca metodă de marketing pentru atragerea clienţilor spre business-ul principal.
Dacă nu există bugete alocate acestui scop, construi­rea identităţii vizuale pentru companiile mici şi mij­locii nu mai reprezintă chiar o pro­blemă: o mulţime de site-uri internaţionale oferă instrumente „gra­phic ad builder” gratuit sau la pre­ţuri modice - între 30 şi 100 de do­lari. Aceste site-uri se adresează în ge­neral companiilor mici şi mijlocii şi oferă instrumentele şi îndruma­rea necesare pentru a construi logo-uri, printuri, spoturi video, site-uri, bannere sau animaţii online, până la identitatea vizuală completă a unei companii.
Rezultatele pot fi satisfăcătoare sau foarte bune, depinde de imaginaţia fiecăruia în combinarea semnelor, simbolurilor, a culorilor, a fonturilor, a stilului sau a layout-ului. In­convenientul constă în faptul că şi alţii pot folosi aceleaşi elemente grafice. Însă oferta acestor elemente este foarte mare şi e puţin probabil ca, în urma combinaţiilor, să iasă re­clame sau sigle care să semene prea mult.

Creatoarele de logo
De exemplu, dacă cineva are ne­voie de un logo sau alte produse de design pentru firmă, poate intra pe site-ul Logoyes.com. Mai întâi trebuie ales stilul: high tech, clasic etc. Apoi se aplică pentru industria din care face parte firma, după care apar câteva mii de simboluri potrivite. Se selectează un simbol, se adaugă nu­mele companiei, culorile, fonturile şi se creează un layout. Totul este in­tuitiv, extrem de simplu, nu necesită niciun fel de pregătire în design. Rezultatul final se poate descărca. Însă, dacă doreşti să aibă o rezoluţie foarte mare, costă 69 de dolari. Cu cărţi de vizită cu tot, costă 99 de dolari. Ai la îndemână şi nişte lecţii de branding: ce ingrediente trebuie să pui într-un logo şi cum le poţi defini.
Pe aceleaşi proceduri merg şi alte site-uri, cum ar fi logosnap.com, lo­godesignguru.com, logoin­stant.com. Însă, la cele mai multe, pe măsură ce înaintezi în crearea identităţii vizua­le, procedurile devin mai complicate şi intervin pachetele plătite, care in­clud mai multe servicii. 
Multe firme de design şi bran­ding online au început să lase consu­matorii să se joace cu creaţia gratuit, pentru a-i atrage în „curtea” lor.  Afa­cerea acestor firme e simplă: pe lân­gă gratuităţi legate de creaţie, ele vând pachete design şi branding on­line, care includ multe alte servicii, ca la orice agenţie de publicitate, cum ar fi consultanţă online pentru realizarea unui media plan şi derularea campaniei pe diverse media.

Business-urile site-urilor care oferă instrumente de design
Site-urile care oferă aceste instrumente de design gratuit sau la pre­ţuri modice nu sunt chiar nişte organizaţii caritabile pentru IMM-uri. Ele au la bază alte afaceri şi, prin sti­mu­larea creativităţii, caută să creas­că pretenţiile consumatorului şi să-l facă să cumpere şi alte produse.
De exemplu, pe site-ul oficial al Hewlett-Packard există o secţiune care se numeşte „Creative Studio for Business”, unde poţi să-ţi creezi logo, kit de prezentare, reclame, flye­re, broşuri, postere, signalistică, web­site, etichete, produse promo­ţi­o­nale, practic orice ai nevoie pentru identitatea vizuală şi pentru promo­varea firmei. Pentru clienţi, multe aplicaţii basic sunt gratis. Însă cei care doresc mai mult au la îndemâ­nă câteva pachete care, în funcţie de preţ, conţin doi sau mai mulţi desig­neri care lucrează pentru tine, două sau mai multe concepte şi revizii ale logo-ului, consultanţă limitată sau nelimitată la telefon etc. Toate aceste servicii sunt online, iar preţurile va­riază de la 300 la 3.000 de dolari. Ope­raţiunile decurg ca într-o agenţie de publicitate, numai că acţiunea se desfăşoară online: se selectează pa­che­tul de branding sau alte servicii, se completează un brief creativ, in­formaţii despre afacere şi viziunea asupra acesteia. După trei zile se pri­meşte conceptul online, care e creat de designeri, se aşteaptă un feed­back, după care ar mai putea dura două zile pentru a face co­rec­ţiile, în funcţie de observaţiile clientului.
Alt tip de business pe care îl practică site-urile care au oferte de in­strumente de ad sau logo design sunt platformele de publicitate gen TrafficSpaces, AdOnion Advertise­Space, Shiny Ads sau AdEngage. Acestea au drept scop monetizarea reclamelor şi reţin comisioane pentru plasarea acestora, instrumentele de tip graphic ad builder fiind la ta­rife modice sau gratuite, ca un premiu acordat pentru utilizarea celorlalte servicii.

Campanii pe toate mediile
Unele site-uri s-au specializat în crearea de reclame pentru anumite medii. Procedura constă în perso­nalizarea variantelor oferite, targ­e­tare în funcţie de locaţie sau alte criterii, distribuirea reclamelor. Pe spot­mixer.com se fac reclamele vi­deo. Se selectează un template, în funcţie de domeniu şi de imaginile dorite, apoi muzica, se adaugă informaţiile de contact şi mesajul. După care se distribuie pe youtube sau pe alte medii. Pe designyourad.com poţi să înveţi să planifici, să desenezi şi să rulezi reclame pentru print: zia­re sau pliante promoţionale pentru magazine.
În ultima vreme au apărut foarte multe site-uri unde se pot crea reclame pentru mediul online. Se pot face bannere sau diferite ani­ma­ţii pentru web: adkreator.com, addesigner.com, adready.com şi mul­te altele.
La noi nu au apărut încă site-uri care să ofere astfel de instrumente. Nu e chiar atât de simplu deoarece o astfel de platformă presupune o ba­ză foarte mare de template-uri, sem­ne grafice create de designeri pentru a fi adaptate, fonturi, soft-uri şi mai ales idei. Însă, după cum se poate ve­dea pe online-ul autohton, aceste site-uri au fost deja abordate de mulţi români, iar plata inter­na­ţio­nală cu cardul nu mai este o proble­mă pentru utilizatori.
Aceste site-uri au venit pe un trend preexistent cam din anul 2006: acela de implicare a publicului în pro­cesul de creaţie publicitară. Mul­te agenţii de publicitate şi companii precum TBWA, Pepsi, L’Oréal, Nike etc. au invitat consu­ma­torii să parti­ci­pe la realizarea pu­blicităţii, oferin­du-le instrumentele online necesare creaţiei. Tehnologia oferă instru­men­tele pentru ca tot mai mulţi oameni să-şi poată testa şi experimenta ide­i­le, aptitudinile creative. Astăzi, toţi ne putem publica „ope­rele“ la orice oră, putem face fil­me, reclame, pu­tem compune mu­zi­că, putem fi de­signeri. Iar a fi cât mai creativ a de­venit o aspiraţie la scară largă.


 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!





Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare



Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net