Ne aflăm în „Săptămâna Eminescu”, la 111 ani de la moartea bizară şi neelucidată a poetului. Evident, instituţiile cultu­rale îl sărbătoresc, fiecare cum se pricepe. Majoritatea festivităţilor comemorative au un iz convenţional şi conformist, pentru că însăşi data acestei comemorări (15 iunie) a devenit canonică. Printre evenimentele de acest fel legate de data morţii, una este în mod spectaculos insolită, atât în ceea ce priveşte ineditul detaliilor, cât şi prin noua perspectivă pe care o conferă personalităţii lui Mihai Eminescu. Este vorba de expoziţia „Novele eminesciene”, de la Biblioteca Metropolitană Bucureşti, al cărei custode este Dan Toma Dulciu.
Printre obiectele care compun această expoziţie se nu­mără primul film documentar despre Eminescu, realizat de Octav Minar în 1914 („Săp­tămâna Financiară” a fost pri­ma publicaţie care a semnalat existenţa acestui film, „dezgropat” de la Arhiva Naţională de Filme de Ion C. Rogojanu şi Dan Toma Dulciu), mas­ca mortuară a lui Eminescu, o copie a fotografiei de la Praga din 1869, rea­li­zată în 1896 în atelierul unui fo­to­graf renumit din Craiova, pe nu­me Heit­ler (arhiva Ion C. Rogojanu), o fo­to­grafie inedită din 1888, în ca­re-i putem vedea pe Eminescu, Veronica Micle, Caragiale şi Vlahuţă, inelul de aur cu mono­gra­mă al poetului, dar mai ales vali­za de călătorie şi ceasul de aur.

Valiza de piele, atribuită mărcii Louis Vuitton
Acestea din urmă sunt valoroase în primă instanţă prin ele însele, demonstrând că Mihai Eminescu nu era un sărăntoc rebel, aşa cum ni l-au prezentat manualele comuniste, ci un aristocrat boem care, atunci când răbda de foame îngropându-se printre manuscrise, nu o făcea îm­pins de nevoie, ci de febra creaţiei. Dar ceea ce plasează personalitatea poetului în zona „high-life” este rafinamentul unor accesorii şi, mai ales, marca acestora. Geanta de călătorie, de pildă, are o poveste postumă emoţionantă. În urmă cu doi ani, la colecţionarul Cristian Ştefănescu a venit o bătrânică şi i-a spus că a găsit în podul casei sale din Bucureşti „un obiect care are legătură cu Emines­cu”. Curios, Cristian Ştefănescu a rugat-o să i-l arate. Bătrâna i-a adus o valiză de piele, care avea pe ea o eti­chetă metalică pe care era in­scrip­ţionat numele M. Eminovici. Colec­ţio­narul, emoţionat, a achiziţionat-o pe loc. Cercetările ulterioare au scos la iveală faptul că valiza a fost cum­părată de Eminescu (sau i-a fost cum­părată) în perioada în care era bolnav şi pleca să se trateze în Aus­tria, dar în orice caz înainte de anul 1887. Faptul că are lipite pe ea şi eti­chete de prin locuri în care Emines­cu n-a fost niciodată (sau nu avem documente în acest sens) denotă că fusese cumpărată „la mâna a doua”. Cercetările au mai scos însă la iveală ceva: calitatea excepţională a obiectului, unii cunoscători atribuind-o ate­lierelor Louis Vuitton din Paris, celebre încă de pe vremea aceea. „Din păcate, marca Louis Vuitton nu a început să-şi inscripţioneze nume­le pe produse decât din anul 1897”, spune Dan Toma Dulciu, custodele expoziţiei. „Deci, în acest moment, nu avem decât cuvântul cunoscă­to­rilor. Cristian Ştefănescu a solicitat însă celebrei mărci expertizarea gen­ţii de voiaj a lui Eminescu şi urmea­ză să aflăm în curând dacă spe­cia­liştii care şi-au dat cu părerea s-au înşelat sau nu”.

O marcă pentru Eminescu şi pentru „greii” lumii
Dar, dacă în privinţa genţii de voiaj nu avem garanţia specialiştilor de la firma Louis Vuitton, în privinţa ceasului de aur al lui Eminescu istoria este aproape la vedere, fiind recuperată aproape integral din mai multe referinţe istorice. În 1909, la 20 de ani de la stingerea din viaţă a poetului, Corneliu Botez scria, în le­gă­tură cu existenţa acestui ceasornic, următoarele cuvinte: „Pe la în­ce­putul lui iulie 1881, Gh. Eminovici, tatăl poetului, a venit la Bucureşti ca să vadă pe poet, care se găsea în capi­tală. Cu această ocazie, a cumpărat şi dăruit poetului un ceas de aur cu lanţ, care l-a costat 40 de galbeni“.
40 de galbeni însemna enorm la vremea aceea. Cu un singur galben se puteau cumpăra doi boi, aşa că preţiosul ceas al lui Eminescu valora cât o cireadă de boi sau de vaci. De ce era atât de scump acel ceas? Aflăm dintr-o mărturie a istoricului literar Graţian Jucan: „E un ceas de aur, de buzunar, cu 3 capace: unul în faţă şi două în spate. Pe capacul din faţă e gravat un monogram: E.H., desigur iniţialele vechiului proprietar. Pe ca­pacul din spate, la mijloc, e repre­zentată o floricică. Pe verso, în interior: k/18 (18 carate); 21180; P.F. Pe ca­pacul din interior N 27780. Echappe­ment a ancre ligne droite 15 rubis; Balancier Chronometre; Spi­ral Breguet. Pe verso: 21180. E un ceas cu cheie, de 77 grame greutate şi un diametru de 46 mm”. În a­ceastă referire întâlnim şi explicaţia valorii acelui ceas: era un Breguet. Asemenea ceasuri au purtat Maria Antoaneta, Napoleon Bonaparte, Stendhal, Puşkin, Alexandre Dumas, Max Jacob, Winston Churchill etc., iar astăzi le întâlnim la Putin, la Sarkozy şi la regina Angliei.

„Ce faci c-un ceasornic? Te uiţi la el. Pe când cu tine?”
Cât de important şi încărcat de semnificaţii era acest obiect în viaţa de zi cu zi a lui Eminescu, aflăm chiar de la poet, dintr-o scrisoare tri­misă Veronicăi Micle, la 17 februarie 1882: „Şi încă să mai ştii una. Mi-am scos ceasornicul meu de aur de unde şedea cu chirie la părintele Strul Avrum şi mă fudulesc cu el. Ştii tu că el e pururea posibilitatea imediată de-a te aduce la Bucureşti cu nepu­să-n masă, căci el reprezintă oricând capitalul necesar pentru transportul celui mai scump odor ce-l am eu în Iaşi, încât eu îmi imaginez următoa­rea consecuţiune în prezenţa celor două odoare ale mele: când tu vei fi aici, el poate lipsi, cînd tu vei lipsi, el va-ncerca să vie la loc. Îţi poţi tu închipui a cui prezenţă o prefer. Ce faci c-un ceasornic? Te uiţi la el. Pe când cu tine? Câte nu facem noi de par ceasurile minute şi zilele sferturi de ceas?“.

Un Breguet pentru un paşaport
Ce s-a întâmplat cu preţiosul ceas de aur după moartea lui Eminescu, aflăm tot de la istoricul literar Gra­ţian Jucan: „După moartea lui Ioan Drogli (primul soţ al Aglaei, sora poe­tului - n.r.), în 1887, Aglaia s-a re­că­sătorit cu căpitanul austriac Hein­rich Gareiss (1859-1931) Edle von Döllizsturm, în 1890, avansat în timp până la gradul de colonel. Du­pă moartea Aglaiei, în 1900, … obi­ec­tele au rămas în posesia soţului ei. Acesta s-a recăsătorit şi a avut un fiu, tot cu numele de Heinrich Gareiss, ajuns medic chirurg, doctor emerit, în Câmpulungul Moldovenesc, care, din familie, a deţinut în proprietatea sa: două dulapuri de haine, mobilă stil vienez… ceasul de aur (fără lanţ) şi inelul de aur al poetului… Doc­to­rul emerit a mai deţinut o vreme 4-5 scrisori de-ale poetului, adresate Aglaiei, care s-au pierdut în timpul celui de-al doilea război mondial, în bombardamentul de la Dresda. Ar­ma­tele germane în retragere l-au luat forţat în Germania, de unde mai târziu a revenit… Heinrich Ga­reiss a donat ceasul şi inelul poetului complexului muzeal din Iaşi, prin prof. Ion Arhip, atunci directorul muzeelor ieşene, în schimbul ob­ţi­nerii unui paşaport pentru Ger­ma­nia, unde se stabilise fiul său, tot doctor, şi voia să plece acolo. Per­so­nal, am fost girantul şi mijlocitorul acestor tranzacţii, cu bucuria de-a le fi ştiut rămase în ţară. Doctorul a primit, prin organele în drept, paşa­portul şi a plecat”.
Ceasul de aur cu spiral Breguet şi inelul de aur cu monogramă consti­tuie acum mândria Casei Pogor din Iaşi. Iar geanta de călătorie atribuită atelierelor Louis Vuitton se află în colecţia de artefacte preţioase a lui Cristian Ştefănescu din Bucureşti. Aceste obiecte insolite au fost puse la dispoziţia lui Dan Dulciu pentru rea­lizarea expoziţiei „Novele emi­nes­cie­ne” de la Biblioteca Metropoli­ta­nă. La realizarea expoziţiei şi-au dat, aşa­dar, concursul: Biblioteca Metro­po­litană Bucureşti, Biblioteca şi Ar­hi­va Ion C. Rogojanu, Biblioteca Ju­de­ţea­nă M. Eminescu - Botoşani, Aso­ciaţia Ospeţia din Romånia (preşe­din­te Mihai Acatrinei), matematicia­nul şi criptologul Ilie Torsan, Adrian Boe­riu (Galeriile Zambaccian), co­lec­ţio­narii Cristian Ştefănescu, Ioan T. Ves­can şi Dan Toma Dulciu.