Partidul e în toate

Ce partide formează Guvernul? Răspuns: PDL, PSD, PNL, PRM! A... şi independenţii, uniunea aceea! Răspunsul l-am primit de la  studenţii mei, care mai de care mai absolvent de jurnalism, ştiinţe politice ori comunicare. 40 de voci diferite au recitat aceeaşi poezie fără să clipească. Să ne înţelegem - plaja de vârste e variată: între 19 şi 29 de ani. Constantă este dorinţa de a apărea pe ecran în televiziune, în orice televiziune… Niciun muşchi nu s-a clintit pe feţele lor când le-am cerut să numească partidele care sunt acum la putere. Le-au băgat pe toate de-a valma în aceeaşi căciulă, în egală măsură vinovate pentru tăierea pensiilor şi a salariilor. Dincolo de mirarea mea de îndrumător faţă de profundul dezinteres pentru lumea politică, vina nu le aparţine decât în mică măsură tinerilor. Deşi pare o glumă, vinovăţia pentru percepţia că toate partidele sunt la guvernare aparţine fundamental politicienilor. Pe de-o parte, tinerii nici nu greşesc foarte tare având în vedere festivalul de trădări şi dezertări la care asistăm. Pe de altă parte, dacă deschizi televizorul la orice oră vezi câte doi sau trei indivizi, de obicei bărbaţi, care se acuză reciproc de agravarea crizei, de aducerea României pe marginea prăpastiei. Pentru oricine devine egal ce partid reprezintă fiecare. În esenţă toţi fac acelaşi lucru - arată cu degetul spre adversar. Un adversar de moment şi de conjunctură pentru că toţi ne amintim că anul trecut pe vremea asta PSD şi PDL guvernau împreună, iar acum 3 ani PNL era frate cu PDL. Azi duşmani, mâine parteneri şi poimâine adversari din nou… cine să-i mai creadă că nu sunt de fapt fraţi de cruce, că nu au supt laptele aceleiaşi mame darnice care e bugetul statului. Pentru politicieni ar trebui să fie o palmă usturătoare faptul că o generaţie întreagă (excepţiile sunt puţine) nu-şi mai bate capul să-i diferenţieze în funcţie de vremelnicele treceri printr-un partid sau altul. Toţi o apă şi-un pământ. E foarte târziu acum ce încearcă opoziţia - să se spele complet pe mâini de praful puterii. Îi mai ascultă doar cei strict interesaţi. O prea mare masă a ajuns să nu mai vrea să facă diferenţa pentru că nu mai crede în nimeni. Percepţia ar trebui să-i ardă pe politicieni la fel de mult cum realitatea nu-i interesează pe mulţi. Evoluţia PRM e un exemplu: şi azi unii îi cred la guvernare, chiar dacă partidul lui Vadim Tudor nu a mai reuşit să intre nici măcar în Parlament. Şi drumul acesta l-ar putea lua mulţi…