Este, fără îndoială, cel mai vechi restaurant chi­ne­zesc din România. Profund dezamăgit de toa­te celelalte restaurante similare din Capi­tală, mi-am zis că mai am o şansă, doar o singură şansă ca acesta să se ridice un pic deasupra celorlalte. Oda­tă intrat, este evident efortul, în mare parte reuşit, al redecorării. Brunul, bejul, roşul imperial sunt culorile de bază ce dau un aer bogat, calm, seren saloanelor. Per­delele în valuri, ca şi tavanul vălurit al verandei te separă de nebunia circulatorie a bulevardului. Se aude în surdină muzică, pro­babil chi­ne­zească, o schimbare de proporţii faţă de alte restaurante chinezeşti care abia aşteaptă să te aşezi ca să te omoare sonor. Place micului nostru grup şi modul în care sunt aranjate mesele şi şervetele de pânză şi baghetele chinezeşti dis­po­nibile (în multe alte restaurante trebuie să te rogi ca să primeşti). După un studiu îndelung al meniului am început să comandăm, iar fe­lurile au început să apară pe platoul de sticlă turnant, in­venţie corectă dacă vrei să guşti din toate buca­te­le. La început salată de bambus, adică din muguri de bambus, ceapă verde, sos de soia şi ghimbir, apoi pachete de primăvară cu legume - umplute cu ţelină, morcov, ceapă, varză, porumb boabe, bu­reţi de pădure. După aceea încă un clasic, chif­teluţe cu susan, şi ceva mai puţin clasic: salată de alge cu sos de soia. Am continuat apoi cu paste cu văcuţă şi sos de usturoi, calamari cu sos Hoisin (o ade­vă­rată delicatesă), pui Shanhai cu susan, midii cu sos de chili (mi s-au părut midiile cam cauciucoase, poate erau prea fierte). Vaca cu sos de stridii era chiar excelentă, aproape ca una mân­­cată pe vremuri în China Naţionalistă. La sfâr­şit, „pour la bonne bouche“ cum spune neam­­ţul, am cerut favorita mea: raţă crocantă, mâncare prin­ciară, cam scumpă, dar care fă­cea mai toţi banii. Nici nu vreau să vorbesc de­spre sosuri care în acest local sunt gratuite, în alte „chinezării“ trebuie să plăteşti. S-au băut bere şi o singură sticlă de vin fără mare perso­nalitate. Serviciul prompt. Ar trebui să ajungem şi la concluzii. Pe ansamblu corect, dar nici acest restaurant nu ajunge la standardele de bucătărie chinezească cu care Imperiul de Mijloc ne-a obişnuit oriunde în lume în afară de ţara noastră. Nota 6/10 reflectă corect nivelul, adi­că notă de trecere fără strălucire. Pe când un ade­vărat restaurant chinezesc la Bucuresti, ţinut de un adevărat profesionist?

Nan Jing
✔ Str. Manu Gheorghe nr. 2-4
✔ Tel.: 021.318.12.85
✔ 370 de lei pentru cinci persoane