Apple a lansat iPhone 4

de Mihail Tanase in Tehnologie & IT pe 8 Iunie 2010, 17:09

  • print
  • rss

Compania americană Apple a lansat noua versiune a smartphone-ului iPhone. Modelul, disponibil la un preţ începând de la 199 de dolari în SUA, va fi disponibil în SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania şi Japonia începând din 24 iunie.

Telefonul a fost prezentat de directorul general al companiei, Steve Jobs, în cadrul unei conferinţe de presă la San Francisco. Jobs a arătat că iPhone 4, care este construit în jurul procesorului A4 care stă la baza iPad, reprezintă cel mai mare salt tehnologic din familia de telefoane a Apple.

iPhone 4 este cu mai subţire cu 25% decât predecesorul iPhone 3GS. Totodată, noul model are un ecran de calitate mai ridicată, o baterie cu viaţă mai lungă (până la 10 ore de utilizare a aplicaţiilor video şi 40 de ore a celor audio), video chat prin Wi-Fi şi un senzor giroscop pentru jocuri. Camera foto a telefonului are o rezoluţie de 5 megapixeli şi un zoom digital de 5X.

Până în septembrie, Apple vrea să introducă modelul pe 88 de pieţe, marcând astfel cea mai rapidă campanie de comercializare a telefonului de la lansarea primului iPhone, în vara lui 2007.

Deşi computerul-tabletă iPad a avut un succes neaşteptat în primele două luni de la lansare, cu două milioane de unităţi vânute în 60 de zile, iPhone rămâne principalul segment de creştere al Apple.

iPhone, lansat în 2007, a devenit un standard pentru industria telefoanelor inteligente, toţi marii producători începând rapid să se orienteze şi să se raporteze la modelul Apple.


 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!





Comentarii (1)

Se cuvine o rrctificare: noul iPhone nu e al patrulea model, este al treilea. iPhone4 vine de lanoul sistem de operare ce va fi disponibil din 21 iunie.

De mar pe 13.06.2010 la 20:05

Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare



Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net