„Pata pe care o lasă o singură minciună nu poate fi ştearsă nici de o sută de vorbe adevărate”, spunea poetul persan Abu Shakur Balkhi. Oare ce-o fi zicând domnul ministru Berceanu despre acest aforism? Că e învechit? Că nu e cool? Că e retrograd? Domnul Berceanu a uimit o ţară întreagă - dacă aceasta se mai poate minuna de ceva, în zilele pe care le trăim - când a recunoscut că anul trecut politicienii de la putere au minţit prin omisiune.
Mergând pe ideea că ce partid ar fi aşa sinucigaş să spună tot adevărul, mai ales când acesta ustură, exact în plină campanie electorală. „Niciodată nu se minte mai mult ca într-o campanie electorală, într-un război sau după o vânătoare”, îmi susţine, la distanţă în timp ideea, şi Georges Clemenceau. Le vor trebui, aşadar, potrivit legii bunului simţ şi a celor gåndite de Balkhi, o sută de vorbe adevărate, celor de la putere, pentru ca românii să-şi mai recapete, fie şi parţial, încrederea în ei.
Cât priveşte ieşirea din decorul elevat în care se instalase doamna consilier pe probleme economice a domnului Emil Boc, Andreea Paul Vass, acesteia nu-i pot transmite ceva, decât tot printr-o cugetare a cuiva dovedit mai înţelept decât noi două - scriitorul italian Ugo Ojetti, care ne avertiza „să nu considerăm inteligenţi doar pe cei ce gândesc la fel ca noi”. Mă refer la faptul că doamna consilier se înscrie în rândul propagandei guvernamentale care consideră că numai şi numai măsurile gândite de actualul Cabinet sunt singurele care vor scoate România din criză, cu referire precisă la amputările de pensii, salarii, indemnizaţii etc.
Domnia sa a declarat că, „dacă nu o să facem treaba asta, suntem nişte tâmpiţi“. Se referea la guvernanţi, care, dacă nu vor fi în stare să aplice programul de austeritate suportat îndeosebi de pensionari şi bugetari - caz unic în Europa -, sunt, aşa cum i-a catalogat pe cei de la putere: nişte proşti, idioţi, nerozi, stupizi, buimăciţi, adică „tâmpiţi”, potrivit DEX.
„Trebuie să o facem, măcar în al 13-lea ceas, şi părerea mea este că altă soluţie nu avem. Avem de-a face cu un model economic falimentar şi cu un model politic falimentar care au fost construite vreme de 20 de ani“, a mai continuat distinsa doamnă Paul Vass tirada, la o emisiune televizată.
Faţă de ceilalţi miniştri, secretari de stat, consilieri, Andreea Paul Vass măcar are şi o calitate, chiar dacă este pusă în umbră de faptul că aceasta continuă să-şi pună expertiza economică în slujba unui guvern dovedit a fi incompetent, care a încercat să măsluiască, pentru a da bine, şi rapoarte pentru Comisia Europeană. Deoarece doamna Paul mai explică faptul că „modelul economic de care se vorbeşte este bazat pe consum, pe inflaţie, pe investiţii speculative, pe hoţie - nu doar a statului, ci şi în relaţiile dintre actorii privaţi pe piaţă -, iar modelul politic falimentar este bazat pe clientelismul politic”.
Cu alte cuvinte, ca şi doamna Monica Macovei, ambele persoane provenite din societatea civilă, şi doamna Paul Vass a aflat ce ştiau toţi românii demult. Că politicienii au prostul obicei ca atunci când ajung la putere să fure. Să-şi servească clientela politică. Să jefuiască, să favorizeze pe amicii politici, să nu fie transparenţi în licitaţii, să primească foloase necuvenite sub diferite forme, iar acest fenomen nu îi este străin deloc PDL-ului.
În ultimii 20 de ani, campionul corupţiei fusese decretat PSD-ul. În afară de termopanele lui Năstase, care au devenit deja subiect de fabulă, de Sechelariu şi mai nou Cătălin Voicu, nu am auzit de vreun alt dosar care să demonstreze un grad înalt de corupţie la majoritatea liderilor PSD. În schimb, faţă de afacerile cu statul ale liderilor PDL - unele începute bine-mersi din timpul guvernării PSD-iste, cei de la putere nu iau nicio atitudine. Pentru că nici nu au cum. Iţele sunt mult prea încurcate, se au la mână unul pe celălalt şi, dacă unul singur se trezeşte vorbind, cade tot castelul de cleştar.
Şi-atunci, ce i-a mai rămas guvernării Boc? Să „fure” şi de la cetăţean, cum acuză opoziţia. Adică să taie pensiile şi salariile bugetarilor, după ce au adus ţara în sapă de lemn, prin cheltuielile lor abuzive şi deşănţate.
Aşa că, pregătiţi-vă, vă anunţă doamna Vass, anul viitor, 125.000 de bugetari ar putea fi concediaţi, pe lângă cei 70.000 care vor fi disponibilizaţi până la sfârşitul acestui an. Niciun cuvânt despre salariile total disproporţionate, comparativ cu studiile şi serviciile prestate, din sistemul bugetar. Un şofer de la Ministerul Sănătăţii ia salariu dublu faţă de un medic rezident. Un şef de serviciu în SN Radiocomunicaţii cåştigă 24.948 de lei pe lună, mai mult decåt şeful statului, premierul, un consilier prezidenţial şi un consilier de stat la un loc.
Un factor poştal de la Poşta Romånă are un sa-lariu de 5.163 de lei. De patru ori mai mult decåt un profesor. Nici electricianul nu se lasă mai prejos: are 5.904 lei pe lună, şi nici zidarul, cu un salariu lunar de 5.327 de lei. Medicii, cadrele didactice, funcţionarii să mai aştepte şi să îndure. Degeaba au carte, dacă nu au parte!
Cu siguranţă, inginerul de la Radiocomunicaţii cu salariul de 2.470 de lei se gåndeşte să-i fure locul zugravului, care ia 4.905 lei, sau bucătarului, care are 4.000 de lei. Şi cu aceste cifre cred că v-am spus totul: România are bani, dar aceştia nu ajung, după merit, la români. Banii ajung doar la o parte dintre români, cei aleşi, pentru că ceilalţi fac ce fac şi sunt tot sacrificaţi.
Repet: medicii, profesorii, judecătorii, procurorii, poliţiştii, funcţionarii etc. trebuie să înghită tăierea salariilor, pentru ca alţi angajaţi ai societăţilor cu capital de stat să prospere, deşi ocupă meserii fără calificare sau care necesită doar o şcoală profesională, nu facultăţi şi doctorate. Am spus şcoală? Ptiu, mă scuzaţi! Am uitat că e înjurătură, în ziua de azi, să-i spui cuiva că are şcoală! Care a devenit echivalent cu a fi muritor de foame!
