La cererea majorităţii industriei, Comisia de Supraveghere a Siste­mului de Pensii Private (CSSPP) a decis că niciun fond nu va putea depăşi ponderea de 20% în formula de calcul a ratei minime de rentabilitate a pilonului II, deşi ­există fonduri cu cote de piaţă mai mari.
La finalul lunii aprilie, ING Fond de Pensii avea o cotă de piaţă de 39,32% din tota­lul activelor nete ale pilonului II, în timp ce Allianz Ţiriac Vii­torul Tău - de 23,49%, acestea două dominând piaţa de la debutul sistemului, în mai 2008.

Calcul „egalitar” de rentabilitate
Într-o primă variantă a normei CSSPP, la calculul rentabilităţii fie­cărui fond, a rentabilităţii medii a pie­ţei, ca şi la determinarea nive­lu­lui minim de rentabilitate în care fondurile urmau să fie obligate să se încadreze, se ţinea cont de cotele de piaţă reale ale fondurilor, adică de ponderea activelor fiecăruia în tota­lul activelor pilonului II. 
În varianta adoptată recent de Comisie, niciun fond de pensii nu va putea depăşi ponderea de 20% în formula de calcul a ratei minime de rentabilitate, iar excedentul rezultat de la cele cu cote de piaţă peste acest procent urmează să fie redistribuit, în calcul, la celelalte fonduri de pensii, aflate sub pragul de 20%.
Potrivit normei, rentabilitatea minimă va fi diferită pentru fieca­re tip de fond, de risc redus, mediu sau ridicat. Pentru fondurile conservatoare, aceasta va fi cea mai mică va­loare dintre rentabilitatea medie a fon­durilor de acest tip mi­nus 3 punc­te procentuale şi 60% din res­pec­tiva rentabilitate medie. Pen­tru fondurile echilibrate şi dinami­ce, procentele corespunzătoare de ajustare vor fi de 4 şi 50%, respectiv 5 şi 40%.

Motivele schimbării
Potrivit unor surse din industrie, limitarea la 20% a ponderii fiecărui fond la calculul ratelor de rentabilitate a fost solicitată pentru a se evita ca cei mai mari jucători să „dicteze” rentabilitatea medie a sistemului şi mai ales nivelul minim obligatoriu de rentabilitate sub care niciun fond nu va avea voie să coboare.
Astfel, în cazul în care toate fondurile ar fi luate în calcul cu cota lor de piaţă reală, dacă cele mai mari fonduri ar avea rezultate semnificativ mai bune decât celelalte, acest lucru ar împinge în sus nivelul minim admis de rentabilitate. Ceea ce, pe de o parte, ar fi în avantajul cli­enţilor, dar ar putea crea probleme fondurilor mai mici, care, cu un volum mai mic de active, dar cu costuri fixe similare, ar putea întâm­pi­na dificultăţi în a se menţine în me­dia pieţei.
Pe de altă parte, nu este exclus nici ca, la un moment dat, liderii să aibă rezultate slabe, caz în care participanţii ar avea de suferit, întrucât nivelul minim obligatoriu de renta­bilitate ar scădea proporţional.

Ce-i în cont nu-i minciună
Pentru participanţi, cea mai bună metodă de a testa rentabilitatea fondurilor la care cotizează şi de a vedea ce câştiguri reale le-au adus acestea este aceea de a-şi verifica online cel puţin lunar situaţiile conturilor personale. Avantajul este că aplicaţiile web ale administratorilor permit vizualizarea, în  orice moment, a sumei totale a contribuţiilor brute plătite, precum şi a activului net total al participantului (după deducerea tuturor comisioanelor legale), adică valoarea contului personal, din care va fi plătită în viitor pensia privată obligatorie. Făcând diferenţa, la un anumit moment, între valoarea totală netă a contului şi suma contribuţiilor, se poate vedea profitul în sumă absolută obţinut de fond pentru participant, ca şi randamentul procentual al viramentelor acestuia.