Radical din zero

Asistăm, de câteva săptămâni, la o radicalizare aproape fără precedent a discursului public. Politicieni, membri ai aşa-zisei societăţi civile şi chiar jurnalişti dau drumul hăţurilor fără să se mai gândească încotro o va apuca şareta lingvistică pe a cărei capră se află. Cuvintele grele, care au savoarea lor atunci când sunt folosite cu parcimonie, sunt demonetizate fără discernământ, devenind la fel de comune ca dragostea, sexul şi banii în manele. Oameni ale căror statut şi statură publice ar presupune că autocontrolul le este prima natură descătuşează baierele gurii mai abitir decât legendarii birjari ai vremurilor apuse. Şi nici măcar n-o fac natural, ci parcă ar fi sfătuiţi de către consilieri să o dea în populisme, în amintirea înjurăturilor care i-au adus lui Traian Băsescu simpatia tuturor celor slobozi la gură.
Problema radicalizării discursului, însă, stă în perioada mare de timp care a trecut de la prima astfel de încercare la care au fost supuşi românii. Sunt, totuşi, 20 de ani de când adjectivele suculente şi epitetele contondente au răbufnit în mass-media. Sunt 20 de ani de când gramatica limbii române s-a îmbogăţit cu noua categorie a abjectivelor. Iar primele luni ale anului 1990 nu sunt cele mai fericite din istoria recentă a României. Cuvintele mânuite prost, fără limite legale şi fără autolimitări impuse de bunul-simţ, au dus de la înjurături aruncate de două părţi ale baricadei la bâte frânte pe spinarea maghiarilor şi a românilor la Târgu Mureş, la târnăcoape înfipte în studenţii din Bucureşti şi la cocktailuri Molotov aruncate în clădirile instituţiilor statului. Apoi s-a instaurat, cu greutate, normalitatea lingvistică. Oamenii au reînvăţat, pe dibuite, civilizaţia şi au redescoperit buna creştere. Dar n-a durat mult. La prima fluturare publică a organelor genitale masculine s-a râs. La a doua s-a hăhăit. Când oamenii au auzit cuvântul „prostănac” s-au tăvălit pe jos de râs. Până şi Adrian Năstase, un obişnuit al rafinamentelor şi al înţepăturilor subtile, a coborât în arena cu lături, dând ouă la numărat şi alte alunecări de limbaj mai greu scuzabile. Astăzi am ajuns iar să auzim cuvinte al căror loc e în discuţiile găştilor de cartier sau în cele ale pieţarilor care au avut mai puţin timp să treacă pe la şcoală. Pe lângă cuvinte s-a radicalizat şi tonul, iar agresivitatea verbală şi cea gestuală au luat locul discuţiilor normale. Există însă o chestie care scapă multora: radicalizarea fără conţinut e ca afacerile cu un stat aflat în insolvenţă - egală cu zero. Căci, fără conţinut, porcăiala radicală generalizată nu este decât un banal „Ba pe a mamei dumitale!”. Iar pentru asta nu este nevoie de oameni politici, jurnalişti, analişti, comentatori şi publicişti. Pentru asta ajung Internetul şi latura cea mai vizibilă a jurnalismului cetăţenesc: grobianismul 2.0.