53 de siniştri şi 15 milioane de sinistraţi

Multor români le-a pierit şi puţinul zâmbet de pe buze, şi puterea de a mai glumi, le-au dis­părut şi vorbele şi frazele şi suflul când au aflat că pensia lor, pentru care au cotizat o viaţă, că salariul lor şi-aşa o ruşine - cum e ca­zul lefurilor de profesori, medici, magis­traţi, în comparaţie cu munca depusă şi procesul continuu de studiu şi perfecţionare -, precum şi indemnizaţia de şomaj - oamenii fiind şi-aşa disperaţi că nu mai au unde să găsească un loc de muncă, sectorul privat fiind de un an şi jumătate în restrângeri ma­sive de activitate, acolo unde falimentul sau insolvenţa nu au intervenit deja -, deci toate acestea sunt un atentat la siguranţa naţio­nală.
Premierul Emil Boc, fostul cel mai democra­tic, transparent, omenos şi de bun-simţ parlamentar al opoziţiei, pe vremea când PSD-ul părea multor români un cancer la guvernare, a anunţat senin că va invoca articolul 53 din Constituţie, pentru asumarea răspunderii, în cazul legilor foametei - curba de sacrificiu pentru reducerea cheltuielilor bugetare. Potrivit articolului respectiv, „exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi na­turale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav“.
Cu alte cuvinte, criza economică în care ne aflăm şi care, în bună parte, a fost potenţată de totala lipsă de profesionalism a guvernanţilor, precum şi de risipa bugetară făcută în ultimii ani se încadrează la siguranţă na­ţio­nală, calamitate, sinistru.
Sinistrul Emil Boc nu suflă o vorbă despre fap­tul că e singurul premier doborât de o mo­ţiune de cenzură, democratic, în Parla­ment, şi că şi-a reluat funcţia doar pentru că românii dinafara graniţelor - cu voturi reale şi furate - l-au reales pe Traian Băsescu preşe­dinte. Să nu uităm că, în ţară, Traian Băses­cu a pierdut alegerile. Numai că diaspora nu este acum afectată direct de măsurile draconice luate de calamitatul guvern Boc. În-tr-un fel, indirect, dacă mai au suflet, vor re­simţi şi ei criza din România, accentuată de guvernarea Boc-Băsescu. Cei care mai au familii în ţară, o mamă, un tată, poate chiar copii, dacă vor să nu moară de foame, vor trebui să le trimită bani de-acolo, de afară, unde din câte ştim nu este situaţia din ca-le-a­fară de roz. Cu alte cuvinte, ce-aţi votat, asta mâncaţi!
Departe de mine gândul să arunc anatema numai asupra actualei guvernări. Extind cul­pa, fără să generalizez, la aproape toţi politicienii care au avut puterea deciziei, după ’89. Problema este că însuşi Traian Băsescu îmi dă peste mână şi mă împiedică să găsesc vinovaţi prin anii ’90. El însuşi afirmă că nebunia, în economie, a atins apogeul din 2007. Corect! Dar unde era domnul pre­şedinte în ultimii trei ani? Nu cumva tot el era stăpân peste tot ce mişcă şi respiră în ţa­ra asta? Nu era el preşedintele jucător, fără de care nici inundaţiile nu se potoleau, nici podurile nu se construiau, nici casele din Mihăileanu nu se acordau şi recuperau?
În disperarea de a-şi salva imaginea sa, mai întâi, şi pe a guvernului Boc, plăsmuit tot de el, nu mai ştie cum să întoarcă pe toate fe­ţele cancerul din economie la care tot face referire, dar la care a asistat şi chiar a contribuit magistral. Toate calculele oficiale ara­tă că în 2009 s-a întrecut orice limită a risi­pei bugetare. Că s-au aruncat bani în stânga şi-n dreapta şi că au prosperat doar cei aleşi pentru a face afaceri cu statul. Căpuşele de pe lângă ministere şi-au făcut treaba minu­nat, Traian Băsescu a avut cea mai costisitoare campanie electorală, iar acum dă din umeri că nu mai sunt bani de pensii şi sala­rii. Bani de şomaj şi indemnizaţie pentru ma­me. Bani pentru revoluţionarii din ’89 şi cei de la Braşov, din timpul perioadei ceauşiste. De reducerile fiscale pentru programatori, ca să nu plece din ţară, micile facilităţi pentru bonuri de masă şi tichete de creşă etc.
Cine e, atunci, sinistrul? Cine sunt, de fapt, siniştrii? Cei vreo 50, să zicem 53, precum articolul din Constituţie invocat, de demnitari din Guvern: prim-ministrul, miniştrii, se­cretarii de stat, şefii de agenţii, şefuleţii de deconcentrate, consilierii, în frunte cu preşe­dintele, cel preocupat de un aparat nou, per­­formant, pentru fotografiat, de vreo 10.000 de euro, ca să ni se arate într-o postură mai luminoasă, mai clară, mai „profi”. Iar cei circa 15 milioane de români care vor fi afectaţi, într-un fel sau altul, de tsunami-ul Băsescu-Boc să-i perceapă adevăratul chip: chipul unui om care nu s-a gândit decât la cum să fie negreşit reales, indiferent de costuri, iar acum tare ar mai spăla putina şi ne anunţă, shakespearian, că nu are nimic de pierdut. A fi sau a nu mai fi preşedintele României? Asta-i întrebarea care pare să-l macine pe Traian Băsescu.
Din moment ce aţi acceptat o extravaganţă bugetară de neimaginat, în ultimii ani, iar a­cum recurgeţi la exproprierea românilor, prin deposedarea valorii pensiilor, înseamnă că vă puteţi da singur răspunsul. De ce nu ce­reţi acum un referendum? Să aflaţi cam cum mai staţi cu popularitatea. Să aflaţi  că cele aşa-zise 500 de milioane necesare pen­tru pensii le puteaţi găsi în altă parte. Dar, fireşte, aţi fi deranjat multă lume bună, lume rafinată, importantă.
Ce nevoie mai are acum Traian Băsescu de talpa ţării? De un învăţător care va trebui să supravieţuiască cu 964 de lei, de un medic rezident care va primi doar 800 de lei, un sublocotenent rămas cu 1.200 de lei, în condiţiile în care o familie cheltuieşte 40% din venituri pe alimente?
Cum rămâne, domnule preşedinte, domnule prim-ministru - cei care ne băgaţi pumnul în gură cu siguranţa naţională, calamitatea şi sinistrul din articolul 53 al Constituţiei - cu un alt articol din Legea fundamentală, cel re­fe­ritor la nivelul de trai? Cel care spune că statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai de­cent. Şi că, de asemenea, cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plă­tit, la asistenţă medicală în unităţile sani­tare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau priva­te, prevăzute de lege.
Tăcere! Este tot ce mai puteţi face acum. Să tăceţi ruşinaţi pentru starea în care aţi adus România şi mai ales pentru ameninţările pe care le proferaţi la adresa celor afectaţi de tăieri: ei devenind, în ochii dumneavoastră, un fel de terorişti care vor să atace întreaga planetă, nu doar România!