La ceea ce am văzut pe scenă acum câ­teva seri am asistat uneori  şi pe scena vie­ţii. Sunt vorbe, atitudini, prejudecăţi stupide, reacţii ne­controlate - poate voit necontrolate - care declanşează conflicte şi chiar mai mult decât atât. De la un astfel de tip de comportament pleacă teatrul Yasminei Reza. Adică lumea care ne înconjoară - o anumită parte a ei pur­tătoare a unor moş­teniri de care ar vrea să se elibereze, dar nu reuşeşte. O piesă care a stâr­nit şi interesul artiştilor din Europa, mon­tarea din 2006 la Schauspielhaus Zürich fiind urmată de Paris - Theatre Antoine, Lon­dra - Gielgud Thea­tre West End şi de urcarea  pe Broad­w­ay în 2009.
„Doamne... ce măcel!”, piesă tradusă şi pu­să în scenă de regizorul Lucian Giur­ches­cu, la Sala Studio a Teatrului de Come­die, vor­beşte despre două cupluri care se în­tâl­nesc pentru a discuta despre încăierarea de la şcoală dintre cei doi fii, terminată cu un atac violent. Familia Reille, mai bine situată, vi­zi­tează familia Houillé, mai modestă. Tema dis­cuţiei pentru care s-au a­dunat se abate de la subiect către chestiuni  profesionale şi gastronomice, combinate cu amintiri din tine­re­ţe, mo­ment în care în­cep să iasă la suprafaţă or­go­lii, frustrări, ener­vări interioare, ches­tiuni conjugale secondate de gesturi nepotri­vite, minciuni aruncate din mers ale unor personaje a căror în­gâmfare este total nemotivată. Reza reuşeş­te să facă din cotidianul firesc un moment de analiză comportamentală, un fel de lec­ţie practică de psiho-sociologie. I-am vă­zut pe cei patru actori aleşi pentru distribuţia spectacolului susţinând roluri lucrate în detaliu şi jucate cu naturaleţe şi sinceritate. Tania Popa oferă personajului  Véronique cu­loare, abordând rolul cu ener­gie şi determi­nare, trecând uşor prin grotesc, în timp ce pe Marius Drogeanu - în rolul  soţului - l-am surprins într-un registru comic subtil şi corect. Delia Nartea trece de la apa­renta atitudine decentă a intelectualului la starea unui ade­vă­rat vulcan necontrolat atunci când este „atacată” în ceea ce priveşte mun­ca sa, iar Alexan­dru Conovaru construieşte cu umor tipul ac­tualului îmbogăţit, oferind un portret absolut credibil. Cei patru actori vă invită la un spectacol alcătuit din gesturi fine şi atitudini ex­presive, cărora regizorul Lucian Giurchescu le activează latura u­mo­ristică făcând din pie­să o reprezentaţie pe care nu poţi să nu o recomanzi pentru destindere. Decor: Puiu Antemir, costume: Anca Răduţă.