De la momentul în care William Sha­kes­peare a scris tragicomedia „Fur­tu­na” au trecut exact 399 de ani. Nu mi-aş fi amintit de piesă sub nicio for­mă dacă nu aş fi trăit acum câteva zile o în­tâm­plare care semăna mult cu ce a trăit (în ima­gi­naţia bătrânului Will) A­lon­­so, regele din Neapole. Era su­perb a­fară. Cald. Aşa că am hotărât, prie­te­nul Dan şi cu mine, să mâncăm la o te­rasă, în centrul is­toric. Cohorte de oa­meni urcau şi coborau stră­zile ca o maree umană. Ai fi crezut că se „dă” ceva gratis, dar este doar încântarea bu­cu­reştenilor să aibă şi ei un cartier pietonal ca la Pa­ris, Londra sau… aiu­rea. Noi voiam să mân­căm tur­ceş­te, aşa cum trebuie de altfel la Curtea Ve­che, dar restaurantul turcesc era plin până la refuz. Alături, un restaurant un­­guresc. Am zis pas, căci părea prea greu pentru stomac pe căldura aceea. Vis-à-vis, un restaurant libanez. Bingo! Şi pe loc ne-am aşe­zat în scaunele de falsă răchită, comode, nimic de zis. Am luat meniul în mână. Aici, prima mi­rare. Dor­nici să nu piardă niciun client, me­niul este un mix de bucătărie româ­neas­că, libaneză şi chiar in­ter­na­ţio­na­lă. Mă rog, fie­care e stăpân în ca­sa lui. Comandăm întâi vinul - un Sau­vig­non Blanc Edi­tion de la Crama Ba­si­lescu, un vin minunat. So­seş­te rece, aburind. Semne bune seara are, ne zicem, şi ciocnim pri­mul pahar. După aceasta lu­cru­rile au început să meargă din rău în mai rău... până la apoteoză. Cerem un humus simplu pentru mine şi un mou­ta­bal pentru Dan, adică vi­ne­­te cu pastă de su­san. Humusul de nemân­cat, vinetele aşij­derea. Granu­los, cu un vag miros rânced, nu­mai a hu­mus nu se arăta. Iar vinetele înecate în gră­­si­me. Îmi zic: „Nu-i grav, ne scoa­tem la felul doi”. Dan are o idee năstruşnică: să mănânce struţ. Ce-i drept, nu l-am întâlnit prea des pe me­niuri. Deci struţ să fie, tras la tigaie cu ceapă şi sos de rodii. Iar pentru mi­ne o kaffta meshwie, o ba­na­lă chif­tea de vacă la grătar, un fel de pârjoală o­rientală, dacă pot să mă exprim aşa. Din nou de nemân­cat. Arsă, tare, ve­ni­tă după 35 de minute de aş­teptare. Mi se făcuse cam leha­mi­te de câr­ciu­ma asta când deodată s-a întâmplat… Gă­leţi de apă, câini şi pisici cum spune englezul, frânghii de apă zice francezul, toate astea şi chiar mai mult au în­ceput să se prăvale asupra noastră din cerul ce-a fost până atunci senin. În câteva secunde eram uzi din cap până-n picioare şi am renunţat deci la orice desert. Am plătit şi am fugit. Nota 2/10 şi cred că sunt generos.

Unique Bistro
✔ Str. Franceză nr. 13
✔ Tel.: 021.311.00.50
✔ 170 de lei pentru două persoane