Contribuabilii Asociaţi este una dintre cele mai puternice organizaţii civile, neguvernamentale, din Europa, constituită de cetăţeni pentru a se lupta cu taxele şi impozitele din Franţa. Problemele cu care se confruntă sunt aceleaşi de peste tot, de la numărul şi viteza cu care cresc taxele şi impozitele şi până la modul în care banii colectaţi prin aceste taxe sunt cheltuiţi.
Înfiinţată în 1990, Contribuabilii Asociaţi are în acest moment 146.000 de membri plătitori de cotizaţie. Dintre activităţile curente ale organizaţiei cele mai importante sunt petiţiile trimise guvernului şi administraţiei locale (10 milioane de la înfiinţare şi până azi), protestele, mesajele de sensibilizare şi mobilizare trimise cetăţenilor (peste 3,5 milioane anual), inclusiv în perioadele electorale. Nu în ultimul rând, Contribuabilii Asociaţi a realizat nenumărate proiecte de lege pe care le-a înaintat celor îndreptăţiţi să le voteze.
Ideea de bază sub care funcţionează organizaţia este legată de faptul că „oamenii politici nu ascultă contribuabilii care consideră că impozitele sunt excesive şi sunt utilizate prost”.
„Le Cri du Contribuable” (Strigătul Contribuabilului) este publicaţia acestei organizaţii, un periodic care cuprinde anchete legate de modul în care sunt cheltuiţi banii publici, dar şi alte informaţii, multe provenind direct de la membrii asociaţiei. Unul dintre spoturile publicitare ale revistei subliniază extrem de plastic situaţia în care Statul ar putea ajunge să perceapă taxe pentru orice activitate. Clipul este atât de realist încât ar putea fi utilizat cu succes în România pentru a descrie situaţia în care a ajuns Guvernul Boc.