Marea reabilitare

Pe măsură ce se micşorează piaţa pu­blicaţiilor tipărite, se restrânge şi vitrina cu potenţiali invitaţi ai emisiunilor de televiziune. Pentru că, place sau nu, erau vremuri când notorietatea se câş­ti­ga scriind, mânuind cu pricepere cuvintele sau aducând informaţii şi perspective noi într-o piaţă dominată de informaţii perimate şi perspective prăfuite. Dar azi sunt din ce în ce mai puţine publicaţii, iar noutatea informaţiilor ţine de domeniul trecutului. În general, citeşti mai degrabă ce s-a întâmplat în urmă cu 300 de ani şi ce îţi arată horoscopul pentru următoarele 24 de ore decât să găseşti o informaţie cu adevă­rat utilă, completă sau obţinută altfel decât „pe surse”. Ziariştii buni sunt din ce în ce mai puţini şi, oricum, necunos­cuţi marelui public. Nefiind cunoscuţi, ei devin neinteresanţi pentru producătorii de emisiuni TV, care au nevoie de cele­brităţi pentru a-şi susţine ratingul. Astfel, când te uiţi, ca producător, în albumul cu invitaţi plauzibili, vei da automat la o parte orice ziarist care a făcut o anchetă bună, ţi-a furnizat subiect de îndelungate discuţii, dar n-a apărut niciodată la televizor. Acest tip de oameni este ab­solut inutil pentru bunul mers al pau­zelor publicitare, aşa că mai degrabă te îndrepţi spre începutul catalogului, acolo unde se află vedetele anilor ’90. Dacă omul deschide televizorul şi vede o figură cunoscută, sunt şanse mai mari să nu schimbe canalul, chiar dacă nu va afla nimic nou, urmărind timp de minute bune opinii, păreri şi sentinţe pe care le cunoaşte deja pe dinafară. Aşa se face că, din comoditate, ecranele televizoarelor ne sunt populate zi de zi de aceleaşi figuri ce păreau, la un moment dat, să fi intrat într-o binemeritată vacanţă. Nici măcar nu mai contează cum şi-au obţinut notorietatea aceste personaje, iar moralitatea sau lipsa acesteia nu sunt criterii pentru selectarea invitaţilor. Important este să fie cât de cât cunoscuţi. Pentru ce, n-are importanţă. Astfel, de câteva luni agenda publică este dezbătută sau, la nevoie, făcută, de figuri dintre cele mai bizare. Şantajişti dovediţi vorbesc despre contractele cu statul, blamân­du-le, după ce şi-au construit averea prin astfel de contracte. Foşti colaboratori ai Securităţii şi, de asemenea, şantajişti de renume naţional ies în faţa naţiunii vorbind despre imoralitate, despre justiţie, despre cinste şi alte alea. O ziaristă care scrie de parcă şi-ar completa oracolul din şcoala generală lansează bombe, face analize fine ale fenomenului politic şi dă soluţii de guvernare. Dar să nu disperăm. Reabilitarea celor pe care orice socie­tate normală i-ar fi lăsat la periferia spaţiului public nu are cum să se termine cu asta. Mai e nevoie de piticul porno pentru a ne vorbi despre reduceri, de eleva porno pentru a-l combate pe ministrul educaţiei şi, în mare, de toată pleiada de porno personaje care sigur au ceva interesant de spus despre prăbuşirea Greciei. Cât despre devalizarea statului şi contracte dubioase, nu vom fi aflat nimic până nu vor analiza fenomenul Fraţii Păunescu, Gabriel Bivolaru şi alţi finanţişti de bună-credinţă.