După ce ai petrecut mai bine de o noapte într-un tren Baia-Mare-Bucu­reşti ştii ce înseamnă viteza melcului. Se apropia prânzul, şi eu abia începu­sem să văd Podul Grand. Mi-era le­ha­mite de toţi şi de toate când mă sună X, amicul meu broker în bursă. Îi spun X din discreţie, sper că aţi înţeles. Mă invită la masă, grăbit nevoie mare, ca să-mi spună ce acţiuni să cumpăr, ce ac­ţiuni să vând. Iau un taxi. Iată-ne deci la un restaurant italienesc de lân­gă slujba lui. N-am ce spune; decorul e plăcut. Un fel de cabană de munte cu mult lemn, lipită de o căsuţă de mahala bucureşteană, un amestec destul de simpatic de stiluri şi unghiuri. Perdeluţe la ferestre cât să nu fii văzut de afară. Multă lumină de la geamurile mari care străjuiesc toată faţada. Construit într-o curte, interiorul mai păstrează arborii care străpung podeaua şi se pierd în tavanul etajului. Mobilier din fier forjat elegant prin minimalismul său, poate cam incomod pentru oasele mele. Lenjerie apretată, în pătrăţele, ca într-o adevărată trattoria italienească. În timp ce X îşi ţine bonimentul, eu mă inspir din meniu. Felul întâi: eu comand „ta­gliatelle ai funghi porcini” (sunt uimit de subtilitatea sosului), iar el o supă de pui cu tăiţei de casă (tot paste, dar cu supă). Pentru felul al doilea, ca să su­port discursul enervant al lui X, mă ho­tărăsc să mă „îndulcesc” la un fileu de struţ la grătar, cu garnitură de spanac tras la tigaie cu puţin unt. Struţul perfect, deşi nu prea italienesc, dar spa­nacul decongelat nu prea avea gust.
X îşi comandă un muşchi de vită cu sparanghel, o combinaţie pe care o con­sider nefericită, dar cine sunt eu ca să judec gustul lui X? Nu-i mai puţin ade­vărat că gustul subtil şi aerat al sparanghelului nu prea se leagă cu gustul teluric, pământean al muşchiului de vită. Cu un tiramisu pentru el şi cu încă un pahar de vin roşu de Recaş pentru mine (cred că un cabernet sau­vig­non, dar nu sunt prea sigur) în­che­iem masa. Serviciul este plăcut şi ra­pid, mai rapid decât poate bucătăria să ducă. Mai rămâne o întrebare: de ce acest titlu? Simplu: brace în italiană este jar pe româneşte, braise în fran­ţu­zeşte, de unde toate felurile denumite „brezate”, adică ţinute în jar cu capac, cu puţin lichid ca să se coacă încetinel. Iar pentru restaurant, o notă de 7/10 exprimă corect nivelul locului.

La Brace
- Str. Armenească nr. 8
- Tel.: 021.313.23.85
- 170 de lei pentru două persoane