Supravieţuitor al unui lagăr de concentra­re, Samuel Finkelbaum, celebrul păpuşar din Lodz, refugiat într-un apartament al Berlinului postbelic, retrăieşte prin păpuşile sale lumea în care a suferit, i-a pierdut pe cei apropiaţi  şi care îi este încă vie în memorie. În cămăruţa sa îşi creează un nou univers cu acul şi cu sfoara, tran­sformând păpuşile în personaje. Omul - marionetă în mâna destinului - devine acum păpuşa vie mânuită emoţional de Samuel, păpuşa-metaforă ale cărei virtuţi şi sentimente nu au putut fi exterminate. Reprezentaţia sea­mă­nă mai mult cu un monolog al fabricantului de păpuşi întrerupt de intermezzo-urile ce­lor care îl înconjoară: mama, tatăl, prietenul din lagăr, soţia însărcinată (ucisă în lagăr) ală­turi de care continuă să doarmă. Din punct de vedere teatral „Păpuşarul”, textul dramaturgului francez Gilles Segal, propune şi oferă soluţii artistice pentru o montare inventivă. Regi­zo­rul Alexandru Hausvater este cel care aduce pe scenă o lume a duhurilor, recurgând la mij­loa­ce şi forme teatrale subtile, care mai cu­rând in­tenţionează să atragă atenţia asupra pre­zentului decât să compătimească trecutul. Pa­ralel cu reconstituirea trecutului, Finkel­baum există şi în relaţia cu actualul, un pre­zent pe care nu îl acceptă şi de care se izolează, re­fuzând să admită că războiul s-a terminat. Un individ aparte, aflat în luptă cu credinţa în Dumnezeu… „Am constatat că nu există Dum­nezeu. Dacă ar fi existat Dumnezeu, m-ar fi făcut să înnebunesc”, afirmă păpuşarul, în­cer­când să se desprindă de teroarea Holocaus­tu­lui prin refugiul alături de „familia-marione­tă” căreia îi dă viaţă. La Teatrul Evreiesc de Stat, o trupă de actori plini de vervă se alătură de­li­rului unuia dintre impresionantele cazuri eli­berate din teroarea nazistă. Rudy Rosenfeld, Nicolae Călugăriţa, Natalie Ester, Alexandra Fasolă, Marius Călugăriţa, Iolanda Covaci sunt cei care creează universul lui Samuel într-un joc echilibrat, care salvează parte dintr-un spectacol excesiv încărcat de semnificaţii. Con­stantin Florescu descoperă cu loialitate trăirile personajului, de la durerosul trecut la spaima cotidianului, conferindu-i credibilitate. Muzica lui Yves Chamberland - una dintre reuşitele acestui spectacol.
Un spectacol care vorbeşte despre valoarea creativităţii ca formă de autoprotecţie şi salvare.