Înainte de a da curs argumentelor proprii, provocăm cititorii să răspundă la urmă­toa­rea întrebare: Care ar fi perspectiva Ro­mâniei în contextul încasării unor des­păgubiri de la Germania, aferente rela­ţiilor comerciale nerespectate de 18,88 miliarde de euro?

În contextul actualelor evenimente din România şi pe fundalul vizitei la Bucureşti a delegaţiei FMI se naşte întrebarea: care sunt perspectivele economico-sociale ale Româ­ni­ei? Elaborarea unui răspuns temeinic presupune o analiză riguroasă a posibilităţilor de a găsi alternative de finanţare pentru a depăşi actuala criză financiară.

Fără a avea pretenţia de a releva un „mi­racol salvator”, vrem să aducem în atenţia ce­lor avizaţi (dar şi a publicului larg) o situaţie creată ca urmare a acordului de cliring ro­mâno-german încheiat în urmă cu 66 de ani.

În perioada subordonării României de c­ă­tre Germania hitleristă s-a încheiat, în anul 1935, Acordul pentru „reglementarea plăţilor în­tre Imperiul German şi Regatul României”. Prin acest acord s-a stabilit ca plăţile dintre Ro­mânia şi Germania, provenind din schimbul de mărfuri şi din alte obligaţii de stat şi parti­cu­lare, să fie efectuate prin cliring bila­te­­ral în­tre Banca Naţională a României şi Casa Ger­ma­nă de Compensaţie din Berlin. Prin­tr-o clau­ză instituită în 1940, Banca Naţională a fost obli­gată să achite exportatorii din Ro­mâ­nia, chiar dacă sumele necesare pentru a­ceasta de­păşeau vărsămintele în lei ale im­por­tatorilor. Deoa­rece Germania hitleristă im­porta din Ro­mânia mai mult decât exporta, această o­bli­ga­ţie, la început limitată ca sumă, a ajuns în anul 1942 să nu mai aibă nicio limită convenţională de sumă. Fluxul de mărfuri româneşti spre Ger­mania, fără să fie însoţit de un flux corespun­zător dinspre Germania spre România, s-a soldat cu să­ră­cirea de mărfuri a populaţiei ro­mâneşti, cu o creştere a inflaţiei şi cu o crean­ţă în mărci ne­valorificabilă a BNR faţă de Casa Germană de Compensaţie. Această crean­ţă ne­valorificabi­lă a reprezentat un credit for­ţat în mărfuri a­cordat economiei germane de economia ro­mâ­nească. Deşi au existat preocu­pări şi in­tenţii concrete pentru frânarea creş­terii soldului (ca urmare a schimbului nee­chi­valent cu Germania), acestea au fost res­pin­se sau formal acceptate de către Berlin. 

Menţionăm că, în cadrul sistemului de cli­ring (numit şi „comerţ în compensaţie”), dacă schimburile nu sunt echilibrate (exporturile să echilibreze importurile în cadrul o­pe­ra­ţiu­ni­lor aferente aceluiaşi partener), se impune în­ce­tarea acordului (ceea ce nu s-a întâmplat în cazul Acordului din 1935 dintre România şi Ger­mania). Mai mult, pentru a a­sigura continuitatea operaţiunilor, Germania a utilizat o gamă largă de mijloace diplomati­ce, punându-se în discuţie chiar soarta gra­ni­ţelor statului. Ex­trapolându-se analiza, se poa­te aprecia că subjugarea economică a Ro­mâ­niei de către Ger­mania a debutat cu Tra­ta­tul economic ro­mâno-german din 23 martie 1939.

Conform lucrărilor de specialitate româ­neşti¹, la jumătatea anului 1944, soldul activ pentru România al cliringului româno-german ajunsese la 57,8 miliarde de lei, respectiv circa un miliard de mărci. Conform lucrărilor de specialitate străine², soldul activ pentru Ro­mâ­nia al cliringului româno-german (la sfâr­şi­tul anului 1944) era de 1.126,4 milioane de mărci imperiale. Plecându-se de la aprecierea că 1 reichsmark este evaluat, în prezent, la 3,3 euro, se poate calcula, estimativ, valoarea cuantumului datoriei: 3,717 miliarde de euro, fără a adăuga şi dobânda aferentă celor 66 de ani - din 1944 până în 2010; fără a ne lansa într-un cal­cul matematic costisitor de actualizare, ci doar dacă am calcula o dobândă moderată de doar 2,5% pe an, se poate aprecia că valoarea totală a datoriei (suma iniţială şi dobânda ca­pitalizată) se ridică la 18,88 miliarde de euro.

Pentru a nu fi acuzaţi de mimetism (de cu­rând, Grecia a amintit Germaniei că nu şi-a achi­tat integral despăgubirile de război), vrem să precizăm că cele două situaţii nu sunt com­pa­rabile. Soldul activ al României înregistrat în urma cliringului româno-german este un re­­zultat al activităţilor comerciale derulate în­tre cele două ţări (şi nu o pretenţie instituită ca urmare a unor evenimen­te/conflicte militare, ca în cazul Greciei). La baza sa a stat un contract semnat de ambele părţi, de comun acord (fără elemente de constrângere). Nerespectarea acestui acord internaţional activează dreptul uneia dintre păr­ţile semnatare de a trage la răs­pundere (chiar dacă mai tardiv) cealaltă parte care nu-şi res­pectă obligaţiile contractuale.

Cercetând în arealul istoriei, am urmărit dacă această obligaţie s-a prescris sau s-a stins printr-o formă concretă de acord interstatal. În primul rând, precizăm că în dreptul inter­na­ţio­nal nu există o reglementare clară privind ter­menul de prescriere a obligaţiilor de­cur­gând din acordurile comerciale încheiate între state. În al doilea rând, menţionăm că după cel de-al Doilea Război Mondial, între România şi Ger­mania nu s-a încheiat niciun tratat de pace (aşa cum a fost Tratatul de pace al Germaniei cu Polonia). De regulă, prin încheierea tra­ta­te­lor de pace între state se vizează nu doar rezol­va­rea diplomatică a unor aspecte de ordin mi­li­tar, ci şi reglementarea relaţiilor comerciale.
Revenind la ideea iniţială - elaborarea solu­ţi­ilor de ieşire din criză prin identificarea unor potenţiale surse de finanţare pentru România -, menţionăm că la baza cercetării nu a stat nici intenţia de a fi descoperitorii unui miracol şi nici intenţia de a denigra practicile comerciale germane. Din contră, animaţi de ideea valorifi­cării oricărei surse potenţiale pentru depăşirea actualei crize cu care se confruntă România, ne asumăm responsabilitatea de a fi promotorii unui demers firesc, bazat pe date concre­te.
Deoarece poziţiile pro şi contra sunt în mod egal fecunde (ele determinându-se reciproc), suntem deschişi provocărilor critice pe această temă.

¹ Kiriţescu, C., Sistemul bănesc al leului şi precursorii lui, vol. 2, p. 503
² Rieder, Maximiliane, Deutsch-italienische Wirtschaftsbeziehungen: Kontinuitäten und Brüche 1936-1957 (Relaţiile economice germano-italiene: continuitate şi întreruperi 1936-1957), p. 41

Radu GOLBAN este politolog şi jurist, doctor în ştiinţe economice
Mihaela-Brînduşa TUDOSE este conferenţiar universitar, doctor în ştiinţe economice