Concursul Gala Teatrului Tânăr, organizat de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, nu este un eveniment singular în activitatea acestei instituţii. El se înscrie într-o recentă tradiţie de promovare a valorilor contemporane şi tinere, în contextul în care instituţiile statului le-au abandonat. Proiectele derulate sunt numeroase şi „targetate”: umani­tare, sociale, educaţionale, pentru tineret, pentru ONG-uri, pentru obţinerea de fonduri europene şi, poate cel mai vizionar dintre toate, Clubul de Excelenţă Dan Voiculescu.
Gala Teatrului Tânăr aduce ceea ce-i lipseşte, în acest moment, teatrului româ­nesc: miza. Iar miza, pentru actorii şi regizorii tineri mai ales, este dreptul la competiţie pe o platformă vizibilă, generatoare de notorietate. Marii profesori ai scenei sunt unii morţi, alţii marginalizaţi, alţii de­moralizaţi de legislaţia muncii care-i forţează să stea în banca lor. În aceste condiţii, tinerii actori, regizori şi dramaturgi se bazează, în dru­mul carierei, doar pe propria vo­caţie şi pe inspiraţie. Gala Teatrului Tânăr le-a oferit şansa de a ieşi în lume fără grija strivitoare a costu­ri­lor aferente prestaţiei.

O altă faţă a Romåniei
Evenimentul s-a desfăşurat sub deviza „Cultura salvează România! Sal­vaţi cultura!”. Au fost invitaţi să concureze, pentru un premiu de 100.000 de dolari, tineri actori ro­mâni. Mai exact, trupe formate din maximum şapte actori, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani. Fie­ca­re trupă trebuia să susţină un spectacol de teatru universal, care să corespundă următoarelor genuri: teatru-dans, Commedia Del Arte, teatru-pantomimă, coregrafie-cuvânt. Ma­re­le premiu (100.000 de dolari) urma să fie acordat prin acoperirea tutu­ror cheltuielilor privind participarea trupei câştigătoare la festivaluri de teatru, pe marile scene ale Europei. „Intenţionăm în acest fel să spriji­nim teatrul românesc, actorii tineri, cu talent şi iniţiativă, să încurajăm implicarea acestora în viaţa artistică românească şi să le facilităm accesul la festivaluri internaţionale de tea­tru, declara, înainte de preselecţie, Camelia Buda, directorul de proiect al Galei. De asemenea, ne propunem să arătăm Europei o altă faţă a României”.
S-au prezentat la concurs 59 de tru­pe, din care au fost selectate 19, din Bucureşti, Bârlad, Timişoara, Cluj şi Craiova. Au atras atenţia „Exil în pământul uitării”, pe texte de Ben­jamin Fondane (Barbu Fundo­ia­nu), „Bella şi cavalerul fără nume” de Oli­ver Emanuel (membru al Societăţii Scoţiene a Dramaturgilor), montată de „Trupa independentă” din Bucu­reşti, „Trei nopţi cu Madox” de Matei Vişniec (Teatrul „Montage”, Bucu­reşti) şi „Vassa Jeleznova” de Maxim Gorki (trupa condusă de Tomi Cris­tin, Universitatea Hyperion).

„Exil în pămåntul uitării” - premiu aniversar
Competiţia a avut loc la Teatrul Nottara, în Sala George Constantin: 20 de ore de spectacol, în care s-au succedat jocul clasic, pantomima şi dansul, în faţa unei săli pline, dar şi a unui juriu de elită: Maia Mor­gen­stern, George Mihăiţă, Rodica Man­dache, Virgil Ogăşanu, Mircea Dia­conu, criticul de teatru Ion Cocora şi regizorul Radu Afrim. Desemnarea câştigătorilor s-a făcut pe 6 mai, la Teatrul Odeon, în cadrul unui mare spectacol de gală, la care au fost invitaţi să participe şi reprezentanţi de marcă ai celebrului Balşoi Teatr din Moscova: Anastasia Stashkevich, Anna Antonicheva, Dmitry Belogo­lov­tsev, Vyacheslav Lopatin, care au interpretat fragmente din operele de balet „Don Quijote” şi „Spărgătorul de nuci”.
Piesa câştigătoare a Galei a fost „Exil în pământul uitării”, în regia Andreei Tănăsescu, după texte scrise de Barbu Fundoianu. Opţiunea pentru acest spectacol al trupei manageriate de United Experts, Bucureşti a fost indusă de împlinirea a 65 de ani de la moartea scriitorului Barbu Fun­doianu. Textele care constituie suportul întregii montări au fost scrise de acesta chiar în lagărul în care a fost închis din întâmplare în 1944, aproape la terminarea războiului. Scenografia spectacolului a fost semnată de Ana Crăciun, Valentin Stoica, Andreea Tănăsescu şi Nela Voi­cu, coregrafia - de Andreea Tănă­ses­cu, iar distribuţia  a fost alcătuită din şapte actori: Vali Chincisan, Richard Bovnotzky, Ana Crăciun (ar­tist păpuşar), Valentin Stoica (prim solist al Operei Naţionale), Van­da Şte­fănescu, Alexandra Ioniţă şi Andreea Tănăsescu.

Un premiu „absurd de mare”
„Exil în pământul uitării” este un proiect realizat cu sprijinul Centrului Naţional al Dansului Bu­cu­reşti, prin programul Institutului Elveţian „Artistesnest”. Motivul „pre­vestitor” care a determinat-o pe Andreea Tănăsescu să-şi prezinte do­sarul la concurs a fost… o mierlă. „Într-o dimineaţă de vineri, spune ea, m-am trezit mai devreme, pe la ora 5:00, fiindcă o mierlă se aşezase pe pervazul ferestrei mele şi cânta cât o ţineau puterile. Mi-am spus că ăsta trebuie să fie un semn bun. Exact în ziua aceea, mama m-a a­nun­ţat de existenţa acestui concurs. A insistat să-mi depun şi eu dosarul. Ceea ce am făcut şi, iată, am câştigat. Mărturisesc că, poate, şi din acest motiv, am ştiut, mai bine zis am sim­ţit că noi vom fi câştigătorii”. Ceea ce a uimit-o pe Andreea Tănăsescu a fost nu faptul că a câştigat concursul, ci suma pusă în joc: 100.000 de do­lari. I s-a părut absurd de mare în comparaţie cu investiţiile în domeniu specifice instituţiilor şi mediului privat. Nimeni nu bagă atâţia bani în teatru, de pildă, pentru că nimeni nu vede care-i câştigul în următoa­re­le două săptămâni. Sau, cu alte cu­vinte, nimeni nu ia în considerare cultura ca pe o investiţie pe termen lung. Societatea românească e blocată în mentalitatea de tarabă. „Gala Teatrului Tânăr este un miracol şi sper că miracolul va dura cât mai mult promovarea adevăratelor valori din rândul tinerilor nu se va opri aici - declara, fericită, Andreea Tănă­sescu după spectacolul de la Odeon. Avem nevoie de cultură, căci cultura este identitatea unui popor”.

„Cred în întâmplări cu sens”
Am cunoscut-o pe Andreea Tănăsescu pe holurile UNATC, într-o zi în care nu ar fi trebuit să fiu acolo. Căuta un actor. Sau poate şi o actriţă... Până cu puţin timp în urmă crezusem că, din cauza unei probleme la coloana vertebrală, nu o să mai pot să dansez niciodată şi îmi păruse rău că nu am dansat mai mult până atunci. Nu i-am spus nimic despre asta, i-am spus doar să mă sune dacă îi par potrivită şi am să vin. M-a sunat. Mi-a dat un text care-mi citea gândurile şi de acolo a început totul. Cred în întâmplări cu sens. „Exil...” a însemnat pentru mine întâlnirea cu şase oameni fără care aş fi fost mai săracă şi un spectacol despre iubire, libertate şi credinţă, atunci când aveam nevoie de ele. (Alexandra Ioniţă)

„I-am cerut iertare lui Dumnezeu pentru că i-am luat rolul”
Păpuşa din spectacol, copilul, a fost ideea Andreei. Mi-a spus simplu: „Vreau un co­pil!”... Nu mai construisem ceva atât de complex până atunci şi a fost o adevărată pro­vocare. Construcţia păpuşii a şi durat mult, aproape până la exasperarea colegilor din spectacol. Însă această păpuşă, acest copil, a ieşit din mâinile mele exact în momentul în care am fost cu adevărat pregătită să-i dau viaţă. Nu am putut să văd sistemele de mânuire şi corpul păpuşii decât atunci când ceva din interiorul meu a trecut prin mâini în bucăţelele de lemn şi burete. Şi când a fost gata i-am cerut iertare lui Dum­nezeu pentru că i-am luat rolul pentru un timp - păpuşa era atât de vie încât mă speria chiar şi pe mine.
Colegii? Andreea a strâns împreună nişte oameni deosebiţi, cu o sensibilitate extraordinară, adevăraţi creatori de adevăr şi artizani ai emoţiei. Mă bucur că mi-au permis să-i cunosc. (Ana Crăciun)

„Nonvaloarea a devenit regula jocului public”
„Societatea românească se degradează sub raport uman. O spun din ce în ce mai des în ultima vreme, pentru că asta simt. Agresivitatea, rău­tatea şi nonvaloarea devin mainstream, devin regula jocului public. Iar eu, unul - fără a-mi asuma un rol de instanţă morală, ci doar opi­nii oneste -, am dreptul să rezist. Şi să încurajez al­ternativa: valoarea, cultura, tinereţea ar­ti­cu­la­tă. Adică tot ceea ce ne poate aduce spe­ranţa unei renaşteri morale şi intelectuale. Aşa s-a născut Gala Teatrului Tânăr: actorii sunt un vec­tor puternic de cultură militantă. De civilizaţie care iese în public, care încearcă să schimbe societatea.” (Prof. univ. DAN VOICULESCU)