La îndemnul lui Tanti Roz, Oscar îi scrie lui Dumnezeu în fiecare zi. Suferă de o boală incurabilă şi mai are puţin de trăit, iar Tanti Roz, asistenta preferată, este cea care îl îngrijeşte, îl învaţă cum să trăiască  într-o zi cât pentru zece ani. Aşa că  băiatul de 10 ani timid îşi trăieşte ultimele două săptămâni în spital îndrăgostindu-se, sufe­rind din gelozie, căsătorindu-se... „Os­car şi Tanti Roz”, romanul  în care  Eric Ema­nuel Schmitt  vorbeşte despre suflet şi despre Dumnezeu, este dramatizat şi montat de tânăra regizoare Chris Simion la Tea­trul Bulandra, Sala Toma Caragiu. Meta­fo­ră a existenţei cu un mesaj emoţionant din care îţi dai seama că destinul nu se schim­bă, im­portant este să poţi să te bucuri de fiecare clipă, poate şi cu un strop de noroc, spectacolul este unul care a reuşit. Trupa cu care lucrează Chris Simion are price­pe­rea de a evolua într-un admirabil echilibru astfel încât tragedia tânărului Oscar este condimentată cu secvenţe amuzante, iar capătul poveştii devine unul optimist prin ceea ce reuşeşte Oscar să descopere cu cre­dinţă şi înţelepciune: dragoste, prietenie, puterea de a învinge şi dorinţa de a-i ocroti pe cei din jur. Ceea ce face Marius Manole interpretând rolul copilului bolnav de­pă­şeşte metafora. Succedarea momentelor per­so­najului de 10 ani inocent şi sincer, pen­tru care actorul compune un minunat rol (de la mişcarea corpului până la expresie şi intonaţii ale vocii), cu cele ale maturului în care se transformă nu lasă loc vreunei vârs­te anume, dar desluşeşte individul Oscar. Lângă el, Oana Pellea o interpretează pe Tanti Roz - devenită şi parteneră de joacă a lui Oscar - cu variate nuanţe de exprimare, rolul actriţei fiind inteligent susţinut de modalităţile de comunicare ale personajului. Peggy Blue (Antoaneta Cojo­caru) şi Ba­con (Cristina Casian) sunt cei care intervin în lumea băiatului stimu­lân­du-i generozitatea şi dorinţa de a face bine. Lumea lui Oscar este vizibilă şi prin de­corul gândit de Adina Mastalier şi jocul de lumini creat de Alexandru Darie, decor a cărui fragilita­te ar fi putut rămâne un indiciu al apro­pierii de final. Cu emoţie. Deşi pre­vizibil, sfârşitul pare grăbit.
Tragism şi umor, inocenţă şi putere de conştientizare a bucuriei de a trăi, o seară de teatru ce merită văzut.