Treichl: Nu există nicio scuză ca economia României să nu crească

de Ionut Balan in Banci pe 14 Mai 2010, 15:13

  • print
  • rss

Băncile româneşti trebuie să se concentreze pe creditarea sectoarelor productive

„România are o poziţie incredibil de bună pentru a alimenta creşterea economică. Are acces la fonduri europene substanţiale şi trebuie să realizeze un proces de catching-up dramatic în ceea ce priveşte infrastructura. România este un stat aproximativ de mărimea Franţei, dar are mai puţin de 300 de km de autostradă”, a declarat preşedintele Erste Bank, Andreas Treichl (foto).

El consideră că posibilitatea de a construi autostrăzi reprezintă o „şansă mare” pentru România şi speră ca politicienii să se concentreze asupra acesteia.
„Nu există nicio scuză ca România să nu crească din punct de vedere economic”, susţine Treichl. El consideră că băncile care activează pe piaţa autohtonă trebuie să se concentreze pe creditarea sectoarelor productive şi mai puţin pe finanţarea consumului şi că sistemul este foarte capabil să facă acest lucru.
 
Prioritatea nr. 1: Crearea de locuri de muncă
România stă la momentul actual mult mai bine faţă de acum 2-3 ani din punctul de vedere al riscului, iar cel mai important lucru e să se creeze locuri de muncă, subliniază Treichl. „Este mult mai bine acum decât în urmă cu 2-3 ani. Criza a venit la un moment destul de bun, oamenii devin puţin mai îngrijoraţi şi sper că vor economisi mai mult. Ştiu că este rău şi mulţi oameni au fost afectaţi, dar cel mai important lucru în România, în prezent, este să se creeze locuri de muncă”, a spus preşedintele Erste Bank.
 
 
Potrivit şefului grupului bancar austriac creşterea economică va fi mult mai lentă în urma măsurilor anunţate pentru reducerea deficitului bugetar, dar acesta consideră că e mai bine să se realizeze o asemenea ajustare decât să crească şomajul.
 
Excesul de credite în valută - „un dezastru”
Referitor la dezbaterea legată de efectele negative ale creditării în valută şi la reorientarea pe împrumuturi în monedă naţională, Treichl a menţionat că în România sunt mai multe depozite în lei decât credite, din cauza dobânzilor mari.
 
„În România mai există şi destul de multe depozite în euro, datorită faptului că mulţi români lucrează afară şi trimit euro acasă. Am dat credite de retail în euro, dar peste 70% din creditele în euro sunt acoperite cu depozite în euro de la români”, a spus Treichl. El a precizat că, dacă se menţine prudenţa, creditarea în valută este un lucru bun. Dar, „dacă o faci în exces este un dezastru”, a conchis Treichl.

 


 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!





Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare



Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net