Vina nu e a noastră, nici a voastră, ci a strămoşilor noştri, şi a strămoşilor strămoşilor noştri, ar fi rezumatul discursului de duminică seara al premierului şi preşedintelui PD-L Emil Boc. Vina nu e a noastră, a celor care tăiem salarii şi pensii, nu e a voastră, a celor care suportaţi tăierile de salarii şi pensii, ci e a guvernărilor precededente, mai puţin a guvernărilor Boc 1,2,3 şi 4.

 

“Începând cu anul 2007, cel puţin, de la mijlocul lui, s-a rupt echilibrul între productivitate şi salarii în România. Cu alte cuvinte, am început să consumăm mai mult decât am produs”, este diagnosticul pus de premier actualei situaţii din România. Acesta a oferit şi cifre pentru a-şi argumenta afirmaţia. “De exemplu, în privinţa fondului de salarii, dacă, în 2004, fondul de salarii era 17,6 miliarde de lei, în 2005 a fost 21,4 miliarde de lei, în 2006 a fost 27,6 miliarde de lei, în 2007 a ajuns la 33,7 miliarde de lei, în 2008 la 45,6 miliarde de lei, iar în 2009 am încercat să plafonăm prin măsurile pe care le-am propus la aproximativ acelaşi nivel. Deci, de la 33,7 miliarde de lei în 2007, fond de salarii în sectorul public, la 45,6 miliarde lei în 2008, în condiţiile în care aţi văzut, productivitatea muncii nu a fost aceea care ar fi putut să susţină o asemenea creştere”, a explicat acesta, aruncând întrega vină pe umerii Guvernului Tăriceanu.

 

Realitatea este însă alta. Guvernarea Tăriceanu are vina sa, însă principala problemă ridicată de 2007 şi 2008 a fost aceea că se guverna minoritar în perioadă pre-electorală. Iar în timpul unei guvernări minoritare, oricare partid, în special cele de opoziţie, are toate şansele să-şi treacă prin Parlament proiecte de lege populiste care să îi maximizeze şansele electorale, fără a-şi asuma responsabilitatea efectelor unor astfel de proiecte. Aşa se face că, după ce a realizat, destul de târziu e adevărat, că a mers prea departe cu creşterile de personal şi de salarii, principalul opozant al măsurilor populiste, în cea de a doua parte a anului, a fost chiar Guvernul liberal. Tăriceanu s-a opus majorării salarii profesorilor cu 50%, votat în unanimitate în Parlament.

Ce spunea la acea dată actualul premier Boc, liderul principalului partid de opoziţie? “Adevăratul motiv pentru care premierul Călin Popescu Tăriceanu refuză să aplice legea privind majorarea salariilor profesorilor este că aceasta nu a fost iniţiativa PNL. Resurse bugetare pentru aplicarea legii există, măsura se încadrează în cei 6% din PIB alocaţi educaţiei. PD-L condamnă fără niciun fel de urmă de indoială ipocrizia şi iresponsabilitatea Guvernului Tăriceanu”, afirma pe 6 octombrie 2008 Emil Boc. În 2008 deci, Boc nu avea “nicio urmă de îndoială” că executivul Tăriceanu este “ipocrit şi iresponsabil” pentru că nu majorează salariile, pentru ca în 2010, să fie considerat lipsit de iresponsabilitate pentru că le-a majorat?! 

 “La fel, în privinţa pensiilor, dacă în 2004 cheltuielile cu pensiile erau 15,78 miliarde, în 2005 au fost 17,24 miliarde, în 2006 - 18,04 miliarde, în 2007 – 22,66 miliarde de lei, în 2008 – 33,19 miliarde de lei, şi ca urmare a creşterilor cu pensiile din luna octombrie a anului 2008, în 2009 - 39,85 miliarde de lei, cu menţiunea că, în 2009, nu au fost majorate pensiile decât a fost situaţia pensiei sociale minime şi a indexării cu inflaţia a pensiilor. Repet, în 2007 cheltuieli cu pensiile - 22,6 miliarde de lei, în 2008 – 33 miliarde lei, deci, de la 22,66 miliarde lei la 33,19 miliarde lei, creşteri, repet, exponenţiale, care, din nefericire, nu au avut acoperire în ceea ce a însemnat productivitatea muncii, în România. Plătim, în consecinţă, faptul că, în anul electoral 2008, s-au produs deficite structurale, adică deşi existau atunci bani, pe moment, deficitul s-a accentuat, pentru că acele creşteri de salarii şi pensii după aceea trebuiau aplicate în toţi anii care urmează, iar, mai mult decât atât, a venit criza economică, în economia românească, evident, nu avea posibilitatea să susţină în continuare această creştere în sectorul public, a salariilor şi a pensiilor care să nu aibă acoperire reală în productivitate”, a explicat duminică premierul Boc dezechilibrele caracteristice economiei.

Dar cine a majorat în 2008 pensiile şi cine s-a opus? Ca şi în cazul salariilor, opoziţia guverna şi guvernul protesta. Pe 23 septembrie 2008, Camera Deputaţilor adopta cu 173 de voturi „pentru“, 35 de voturi „împotrivă“ şi şapte abţineri, o iniţiativă legislativă a PDL privind majorarea pensiilor pentru grupele I şi II de muncă, de la 1 ianuarie 2009. În favoarea legii votau, alături de iniţiatori, PSD, PRM şi PC în timp ce liberalii s-au opus, afirmând că problema a fost rezolvată de guvern prin majorarea pensiilor de la 1 octombrie.

 

De asemenea, actualii guvernanţi, care acuză iresponsabilitatea şi risipa fostului executiv aveau propuneri care mai de care mai electorale. Cu ocazia consultărilor de la Cotroceni de pe data de 1 iulie 2008 pe tema creşterii preţurilor, liderul PD-L, Emil Boc a propus acordarea de ajutoare pentru energie termica si pentru electricitate, dar si majorarea pensiilor incepand de la 1 august 2008. Ajutoare pentru energie termică şi electricitate, care vor fi eliminate, potrivit actualului şi fostului preşedinte al României Traian Băsescu. Eliminate sau mult reduse, ca de altfel toate măsurile de protecţie socială. În 2008 însă, preşedintele PD-L propunea preşedintelui României creşterea venitului minim garantat pentru acoperirea creşterii preţurilor şi creşterea salariului minim pe economie pentru a acoperi impactul majorării energiei electrice şi gazelor naturale. O altă măsură propusă de liderul opoziţiei din acel moment era devansarea majorarii pensiilor, începând cu 1 august 2008. Astfel, punctul de pensie trebuia să fie majorat, în viziunea PD-L, de la 37,5% din salariul mediu pe economie, la 45%.

Concluziile îi aparţin tot premierului. “Din nefericire, începând cu 2007 s-a rupt acest echilibru între ce producem şi ce consumăm. Vârful de sarcină a fost anul 2008, când, din nefericire, şi repet - nu-mi face plăcere să dau vina pe nimeni -, dar asta arată realitatea că, v-am explicat, sectorul public, fondul de salarii în 2008 a ajuns la 45,6 miliarde lei de la 33,7, cât era în 2007”. Privind retrospectiv, este uşor de înţeles de ce nu-i face premierului plăcere “să dea vina pe nimeni”. Pentru că, printre cei vinovaţi, la loc de frunte chiar stă tocmai şeful opoziţiei din acel moment, actualul lider al coaliţiei de guvernare, nimeni altul decât Emil Boc.