Camarila de partid a scăpat! Pensionarii şi bugetarii, nu!

Mincinoşii nu câştigă alt lucru decât acela de a nu mai fi crezuţi nici atunci când spun ade­vă­rul. Aşa i s-a întâmplat şi premierului Boc, cel care s-a ascuns, la modul propriu, săptămâna aceas­ta, atunci când a venit tăvălugul FMI pes­te el, iataganul BNR tot peste minciunile guvernului său, buzduganul Comisiei Europene care acuză, pe faţă, cabinetul Boc de cosmetizare a datelor reale din economia românească.
Faptul că guvernatorul BNR a ajuns într-o situa­ţie fără precedent, aceea de a spune, fără oco­li­şuri şi eufemisme, că guvernul Boc a minţit, ne arată adevărata dramă prin care trecem. Pen­tru că domnul Boc nu a minţit în legătură cu înăl­ţi­mea sa, cu obiceiul spartului oului de Paşte, de către părinte, în capul copilului ştur­lu­batic, nici cu angajarea la cabinetul său a oa­menilor de casă din Cluj-Napoca, pentru a mai îngreuna şi el bugetul cu naveta sus-nu­miţilor. Eminenţe cenuşii pedeliste nu se gă­seau prin Bucureşti, numai din „ţara” lui Boc puteau veni!
Aşadar, despre estimările de încasări bugetare de 37% din PIB, guvernatorul a spus: „Cuvân­tul bun este «mincinoase». Nu e vorba de cât s-a realizat, ci de cât tinde să se întâmple. Pu­teţi să calculaţi singuri. Scădeţi din 40% circa 30%, cât sunt veniturile, şi vedeţi unde se duce de­fi­citul. Deficitul bugetar poate să aibă variaţii, dar dacă îţi atingi ţinta cu arierate ale statului, este cea mai proastă soluţie. La fel de proastă este şi tăierea investiţiilor”.
Ajunsă în situaţie disperată, economia româ­nească este precum omul căzut în mijlocul drumului, pe lângă care ceilalţi trec grăbiţi, cre­zând că e vreun beţiv sau drogat. O fire creştină îi aruncă totuşi o privire, observă semnele unui in­farct şi cheamă ambulanţa. Ambulanţa, la rân­dul ei, vine târziu şi, chiar şi atunci, cadrul medi­cal face investigaţii dacă cel răpus pe caldarâm e asigurat sau e vreun homeless care nu merită niciun pansament sau dezinfectant, da­rămite un transport de urgenţă la o secţie de terapie intensivă. Au fost, din păcate, astfel de cazuri în Ro­mânia şi, oricât i-aş respecta pe me­dici, nu pu­tem muşamaliza astfel de ano­malii.
România ajunsă în stare de comă nu poate fi scoasă din inimaginabila situaţie exact de cei care i-au indus sedarea forţată, pentru a putea suporta, mai întâi, lipsa oricărei măsuri mini­ma­le de reformă, reducerea cheltuielilor, o bu­nă or­ganizare şi guvernare, lobby extern, stimu­la­rea întreprinzătorilor, reaprinderea focului stins din şemineele companiilor private, iar acum se­darea colectivă se face cu minciuni, ame­nin­ţări, atacuri la persoană, intimidări, în aceeaşi zi în care anunţi că pensionarii români sunt supuşi, de către stat, unui adevărat genocid, că profesorii, judecătorii, medicii, func­ţio­narii simpli au toate motivele să plece din ţară, să se retragă la ţară - dacă au unde -, la mun­ca câmpului, pentru a nu muri de inaniţie, toa­te, chipurile, pentru a salva sectorul privat.
Cu alte cuvinte, scuipi în ecranele televizoa­relor: reducere cu 25% a salariilor bugetarilor, dimi­nuarea cu 15% a pensiilor şi a ajutoarelor de şomaj, scăderea drastică sau chiar eliminarea totală a subvenţiilor la unele utilităţi şi pretinzi că ai salvat ţara, prin salvarea econo­miei private, adică prin faptul că ne-ai făcut ha­târul de a nu creşte TVA şi cota unică de impozitare.
Preşedintele-premier-procuror-ameninţător Tra­ian Băsescu nu face însă nicio referire la fap­tul că ar mai fi existat şi o a treia cale. Că lu­­cru­ri­le nu se împărţeau doar în moarte pen-sionari­lor şi bugetarilor contra rămânerii taxelor şi im­pozi­telor actuale. Dacă nu se pricepe, mai bine ta­ce! Dacă nu ştie, mai bine citeşte! Dacă nu au­de ce i se spune, mai bine se lasă de politică!
Cea de-a treia cale era a demiterii urgente a în­tre­gului cabinet, alcătuirea unuia politic, de ur­genţă, pe 6 luni măcar, de uniune naţională - nu cred în guvern de tehnocraţi pe care îl sfi­dea­ză Parlamentul -, desfiinţarea mafiei lici­ta­ţii­lor în instituţiile PDL, desfiinţarea contrac­telor-căpuşă tot ale apropiaţilor PDL, re­nun­ţa­rea la orice cheltuieli care pot fi numite acum extra­vagante: bilete de avion în neştire, com­bus­tibil cu duiumul, aparate stufoase de con­si­l­ieri, se­cretare, referenţi, curăţenie perfectă în aparatul administrativ central, plecarea doamnei Trăilă de la ANRMAP, care dă o aură de legalitate tu­tu­ror ilegalităţilor făcute de miniştrii PDL etc. Plus relaxarea fiscală, care le-ar fi adus vânt în pânze antreprenorilor.
Vă asigur că, în şase luni, prin acest plan cu ade­­vărat anti-criză, se strângeau infinit mai mulţi bani la buget decât prin sacrificarea cate­goriilor care oricum sunt lovite aspru de criză. Şi de această dată, interesul politic, şi nu cel naţional a primat! Şi acum clientela politică a scăpat! Să le dea Dumnezeu după mintea lor strâm­bă şi sufletul lor hâd! Să poarte fericiţi merţanele şi gimiciu-urile făcute prin „muncă cinstită” - a se citi furtul cu acte în regulă de la bu­­getul de stat. Să-i urmărească şi în somn ochii trişti ai bătrânilor muritori de foame, ai pro­fesorilor batjocoriţi şi ai judecătorilor care au ajuns să fie mai puţin respectaţi în România de­cât chelnerii! Acră guvernare, asta ţi-o doresc!