Vremurile excepţionale presupun măsuri excepţionale. Şi, dacă stăm să ne gândim bine, trăim vremuri excepţionale. De asta par a se fi prins şi factorii decizionali din mass-media, încât au trecut rapid la impunerea măsurii excepţionale numărul 1/2010: readucerea pe ecrane a jurnalistului inchizitor.
Jurnalistul inchizitor este acela care, profund convins că el şi numai el stăpâneşte adevărul, calea şi aşa mai departe, se îmbăţoşează pe picioarele dinapoi şi începe să-i supună pe cei din jur la îndelungate şi dureroase torturi. Cum se ştie de la bun început că jurnalistul inchizitor are dreptate, scopul prezenţei sale la televizor nu este de a-i convinge pe ceilalţi să-i dea dreptate, ci de a-i face să recunoască faptul că sunt vinovaţi. La încălzire, Torquemada catodic torturează niţel limba română. Dacă oamenii care-i stau în faţă nu cedează în acest moment, dominicanul de pază al democraţiei trece la subtilităţi, torturând logica. De obicei nici aşa nu obţine vreo reacţie, preopinenţii rămânând, deseori, muţi. Într-o astfel de situaţie, inchizitorul mediatic trece la măsuri dure: urlă, se zbate, îi întrerupe pe ceilalţi, se dă de ceasul morţii, descrie chinurile care-i aşteaptă pe necredincioşi şi începe să clădească rugul. Ereticii n-au voie să se apere şi, chiar dacă ar face-o, ar fi inutil. Agitând o făclie prin cadru şi behăind din toţi rărunchii, jurnalistul inchizitor se repede spre grămada de lemne pe care a urcat victima şi îi dă foc. În timp ce flăcările cresc, Torquemada de carton continuă să răcnească, încercând să acopere văicărelile incineratului. Toţi cei din jur sunt vrăjitori, deviaţionişti, păcătoşi, hoţi de moaşte sfinte, bandiţi, ticăloşi etc., etc. Singurul care ştie cum stau lucrurile şi mai ales cum ar trebui să stea este el, marele inchizitor, păstrătorul tradiţiei, singurul în stare să pună lucrurile la punct.
Până de curând, jurnaliştii inchizitori apăreau la televizor seara, înspăimântând poporul înainte de culcare şi dându-i motive suficiente pentru o serie de coşmaruri ieşite din comun. Apoi, o vreme, au dispărut, lăsând presa mai săracă în istericale şi cu mai puţine spume în dreptul buzelor. Dar n-am fost cuminţi, probabil, aşa că grupul fanilor lui Torquemada a revenit în forţă, umplând programele. Căci acum avem inchizitori dimineaţă, la prânz şi seara, până târziu în noapte. Nu mai e mult şi, cu siguranţă, vor invada programele pentru copii şi minutele dedicate teleshoppingului. Nu contează absolut deloc faptul că nu au audienţă şi că nu-i mai bagă aproape nimeni în seamă. Important e să se vadă ei, să-i vadă prietenii şi să-i recunoască vecinii, pentru a le putea spune copiilor: „Vedeţi că dacă nu sunteţi cuminţi vă dau pe mâna lui nenea/tanti jurnalistul!”.
