De ce nu suntem Grecia
de Alessandra Stoicescu in Editoriale pe 7 Mai 2010, 19:03
Un specialist în antropologie lingvistică a căutat un corespondent în alte limbi pentru vestitele sintagme: „capul plecat sabia nu-l taie” şi „las’ să moară şi capra vecinului”. Nu a găsit. Nu există! Sunt românisme pure! Şi atunci cum ne-am putea aştepta să iasă românii în stradă şi să lupte împotriva unor măsuri nepopulare? Frica este înscrisă în ADN-ul nostru. Mă voi opri mai ales asupra fricii de şefi! Câţi dintre noi se pot lăuda că nu au auzit măcar o dată sfatul: mai bine taci şi nu supăra pe nimeni? Mentalitatea românului este de a nu se răscula împotriva celui care-l plăteşte, indiferent ce i-ar face acela. A, dacă e vorba de anonime, bârfe pe la colţuri, aici suntem foarte buni. Dar confruntarea directă nu ne e caracteristică. Mii de români înjură pe blog, dar puţini au curajul să se semneze pe o scrisoare de protest. E în strânsă legătură cu teama de „EI”, nevăzuţii „securişti”, care în continuare ne pândesc şi, dacă supărăm conducerea, indiferent care ar fi aceea şi la ce nivel, ne vor pedepsi. Românului poţi să-i tai doi lei din leafă liniştit. Atât timp cât îi mai laşi măcar unul o să spună că n-are ce face decât să suporte şi să mulţumească pentru că totuşi îi mai laşi ceva. Inclusiv în mintea tinerilor a fost bine înfiptă de părinţi ideea că e mai bine să foloseşti diplomaţia cu şeful decât să te cerţi, să-l conteşti frontal. Cu atât mai mult în ce-l priveşte pe preşedintele ţării! Îl bârfesc, îl comentează anonimii pe blog, dar, când e vorba de vot, jumătate din români tot pe el îl aleg... Tocmai pentru că reprezintă „tătucul”. E puternic şi nu e bine să te pui cu el. Românii n-o să iasă niciodată în stradă ca grecii pentru că se tem de răul individual. Criza ne afectează pe toţi, dar, de bine, de rău, ne descurcăm cumva - spune majoritatea. Dar dacă mă ia la ochi cineva de sus? Ce mă fac? Românul nu vrea să intre în luptă cu statul, cu şeful, cu autorităţile, cu primarul de comună ori cu şeful de post! Nu e bine să-l superi pentru că el are puterea şi te învinge. Asta e mentalitatea românului şi de asta vom înghiţi şi actualele măsuri ca pe o pastilă amară, dar necesară. Probabil că şi dacă va fi una cu stricnină o vom lua cuminţi. Mare mirare dacă vom cere măcar un pahar cu apă...
