Cine vrea schimb de casă cu Videanu?

Pornind de la declaraţia tranşantă a guvernato­rului BNR, potrivit căreia „majorarea taxelor ar înrăutăţi situaţia economiei, care se află încă în recesiune, iar soluţia pentru reducerea defici­tului e diminuarea cheltuielilor sociale şi cu­ren­te, precum şi alocarea de bani pentru inves­tiţii”, putem trage concluzia că nici nu ştim ce ne paşte. Nici prin minte nu ne trece ce le-a trecut guvernanţilor prin căpşor.
Nu de alta, dar nu-mi aduc aminte ca, în ultimii 20 de ani postrevoluţionari, Mugur Isărescu să se fi trezit vorbind, potrivit zicalei din popor, „să­rind ca prostul din baie”. Pentru cei mai ti­neri dintre cititori, explic în câteva cuvinte ce e cu această butadă savuroasă. Un pişicher pus pe farse a strigat, în faţa celebrelor băi comunale Griviţa, că vine cutremurul. Prinzând ridicolul situaţiei, toţi cei aflaţi la băi şi-au văzut de treabă, mai puţin un bărbat care a ieşit, aşa cum l-a făcut mama, din clădirea băilor. Deve­nind motivul de distracţie al celor aflaţi prin zonă, aşa cum se afla gol puşcă, a încercat să-şi facă dreptate luându-l la bătaie pe anun­ţătorul cutremurului. Replica, în apărarea acestuia, a rămas celebră: „Ce să-ţi fac, dacă ai să­rit ca prostul din baie!”.
Repet, dacă ar fi să realizăm un clasament la nivelul întregii ţări, Mugur Isărescu s-ar afla cu siguranţă pe ultimul loc pe lista persoanelor cu putere care s-ar putea încadra la sintagma re­feritoare la ieşitul ca prostul din baie. Alţii, de pe la guvernarea noastră din ce în ce mai subtilă, ca să nu-i spun jalnică - în sensul că exe­cu­tivul Boc pretinde că ia măsuri anti-criză, dar sunt atât de discrete că nu le vede nimeni -, fac gafe după gafe, care ne costă pe noi toţi.
În timp ce cabinetul Boc va rămâne în istorie ca acela care a decapitat pensiile civile şi mili­tare, a tăiat salariile profesorilor şi bugetarilor mă­runţi, i-a umilit pe magistraţi şi i-a purtat prin tribunale pe dascăli, membri ai aceluiaşi ca­binet întrec orice urmă a bunului-simţ. De­spre incompatibilitate, trafic de influenţă, bune practici nici nu mai poate fi vorba într-o ţară în care domnul Videanu îşi plăteşte consilierul cu 6.000 de euro pe lună, în timp ce magistraţii ieşiţi la pensie vor ajunge să trăiască cu 200-300 de euro lunar, după 35 de ani de muncă, iar militarii ajunşi, de asemenea, la vârsta pensionării, pentru că nu au avut carte de muncă şi ­nu vor putea aduce, într-un timp rezonabil, do­vada plăţilor primite cât au fost activi, vor fi încadraţi la o pensie derizorie care dacă va ajunge la 200-300 de euro.
Ce legătură au toate acestea cu Mugur Isă­rescu? Simplu: prin precizarea guvernatorului ni s-a confirmat ce aflaserăm oricum, „pe sur­se”, că se pregăteşte majorarea taxelor şi im­po­zitelor. Că se cochetează la cel mai înalt ni­vel cu majorarea TVA. Că înlocuim măsurile de combatere a crizei, care ar acoperi deficitul bu­getar, cu cea mai simplă, dar şi cea mai crudă  decizie pentru populaţie: creşterea fiscalităţii.
Degeaba se încruntă guvernatorul şi ne averti­zează că nu aşa ieşim din recesiune, degeaba delegaţia FMI a dat o lecţie usturătoare cabinetului Boc, anunţånd că transferă cea de-a cin­cea tranşă din împrumut, de 850 de milioane de euro, la Banca Naţională, şi nu la Guvern, pentru finanţarea deficitului bugetar, adică plata pensiilor şi salariilor, în fond. În van vor­beşte şi consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, îngrijorându-se că nu ştie ce s-ar putea face pentru a se mări partea de venituri, atâta vreme cât, privind bugetul, observăm şi multă risipă.
Despre această risipă bugetară vorbeşte zilnic presa, comentează analiştii economici, scrie moţiuni opoziţia. Degeaba! Miniştrii par a avea un singur scop: cât mai mulţi bani pentru partid, pentru că vin diferite alegeri şi trebuie să strângă. Cum? Atribuind licitaţiile cui trebuie, percepând comisionul, din care o parte merge la partid şi o parte în buzunarul propriu. Şi se mai miră cetăţenii - nu cele cinci milioane care l-au votat pe Traian Băsescu -, cum de n-ai să găseşti vreun sărac în guvernul actual, n-ai să zăreşti vreunul care trăieşte exclusiv din salariul de demnitar al statului român.
Cei mai mulţi şi mai grei sunt oameni care fac politică de 20 de ani şi au avut spor la bani, mulţi bani, şi în opoziţie. Au ştiut ce rotiţe să ungă şi totul a mers strună. Un singur lucru demn ar mai putea să facă aceste personaje caricaturale, pline de bani luaţi cu japca de la stat, faţă de români. Măcar să nu mai apeleze la solidaritate pentru a depăşi criza. În criză sunt doar românii care trăiesc din salariu sau din afaceri mici şi mijlocii care nu au avut ac­ces la business-uri cu statul.
Ceilalţi o duc boiereşte, se scaldă în lux şi bani pe care nu mai au timp şi stare nici să-i nu­mere. La ei, şi la încă multe generaţii ale fami­lii­lor lor, criza economică nu va ajunge niciodată. Poate doar vreo criză de isterie, vorba unui coleg, o isterie soră cu panica, pentru că  nu vine un cutremur - apropo de cel de la băile Griviţa -, care să secere doar clădirile în care se află jurnalişti. Presa a ajuns singurul inconve­nient pentru nesătuii puterii în această ţară. În rest, România e ţara perfectă! Unde, în afară de la noi, se mai poate fura ca-n codru şi să strigi pe urmă, ca din gură de şarpe: „Fraţilor, alegeţi-ne pe noi, pe mine, altfel se întorc co­muniştii, minerii, iliescenii, klingonienii!!!”.