Cazul recent al „depozitului” angro de falsuri de la Chiajna (300 de tablouri ce urmau să fie livrate pe piaţă cu semnături „de portofoliu”) a readus în discuţie problema falsului şi a uzului de fals în arta plastică românească. Am abordat acest subiect şi cu alte prilejuri. Nici astăzi nu s-a făcut, la nivelul vreunei instituţii de control, o statistică oficială a falsurilor. Nici măcar la lucrările de patrimoniu. Cel puţin acesta este răspunsul pe care l-am primit din partea poliţiei.
De altfel, prin surse din Mi­nisterul de Interne, am reuşit să aflăm că vestitul Serviciu Protejare Patri­mo­niu Cultural Naţional, din ca­drul Inspectoratului General al Poliţiei Române, nu mai există, cu toate că, în dispoziţiile Legii 182/ 2000, le­giui­torul a stipulat obligaţia înfiinţării de servicii la nivel na­ţio­nal şi terito­rial în acest sens. Au mai rămas doar trei persoane care se ocupă de in­fracţionalitatea cu o­pe­re de artă: una pe nivel informativ, do­uă pe cel ope­rativ. Criza economică a dus la re­duceri de personal, aşa că furturile şi falsurile în ma­terie de patrimoniu cultural au fost „expediate” la capito­lul „...şi altele”.

Falsuri pentru „fraieri”
Pe 15 aprilie, poliţia din Ilfov a des­­coperit, într-o lo­cuinţă din Chiaj­­na, 300 de tablouri false, a­vând sem­nă­tu­rile unor artişti ro­mâ­ni celebri (Tonitza, Baba, Grigo­rescu, Cheller etc.). Acestea ur­mau să fie livrate pe piaţă prin ga­lerii şi casele de licitaţie. Au­torii lor, un băr­bat şi o femeie, sunt cercetaţi în stare de libertate. La descindere au parti­cipat, pe lângă po­liţiştii şi jandarmii din Ilfov, şi ofiţeri ai Di-recţiei Generale de Infor­maţii şi Protecţie Internă.
De fapt, falsurile cu pricina nici măcar nu sunt falsuri. Sunt tablouri cumpărate de pe piaţă (sau furni­zate celor doi făptaşi de cineva care le-a cumpărat de pe piaţă), urmând ca lu­crărilor să li se aplice sem­nă­turi de artişti cu un mare grad de notorietate. Deci infracţiunea nu este una de fals şi uz de fals, ci de contra­fa­ce­re de semnătură. Făptaşii mai sunt pasibili de a fi sancţionaţi pentru - culmea! - prejudiciu adus lucrărilor găsite la ei. Adică de falsificarea sau distrugerea unor opere de artă, conform Legii 182/2000… Ei mai pot fi pedepsiţi, în cazul în care se va dovedi acest lucru, pentru co­merţ neautorizat cu bunuri cultu­rale mobile. Deşi pare simplu, cazul este destul de încâlcit, întrucât nu există nici plân­gere, nici păgubaş direct. Preju­di­ciată este doar piaţa de artă, în special casele de licitaţii de­oarece, conform surselor din MIRA, făptaşii ar fi declarat că pre­găteau lucrările pentru a le livra acestor case.
Cazul, devenit public, are o sem­nificaţie interesantă în raport cu piaţa de artă: „calitatea” infrac­ţiu­nii este pe măsura calităţii co­lecţio­nari­lor. Mai mult ca sigur că poten­ţialii clienţi sunt din categoria „fra­ie­ri­lor” sau a amatorilor de chilipiruri.
În altă ordine de idei, este î­n­gri­jo­rător faptul că, într-o ţară euro­pea­nă, patrimoniul cultural naţio­nal nu be­ne­ficiază de o structură de­dicată de protecţie în cadrul Mi­nis­te­rului de Interne. Iar aceasta denotă, şi în acest context, nivelul de consi­deraţie cu care este tratată cultura în România.

Luminiţa Ghilduş (Goldart): „Mă îndoiesc că tablourile erau pentru casele de licitaţii”
Întrebată dacă acest fapt afectează piaţa de ar­tă, Lumi­niţa Ghilduş (foto), manager la Goldart, a răs­puns: „Normal că ne afectează. Orice zvon, di­rec­ţio­nat sau nu, are efect de recul asupra psihologiei cum­pă­rătorului, ca şi la bur­să. To­tuşi, mă în­doiesc că ace­le persoane pregăteau tablourile pentru licitaţii, a fost probabil o decla­raţie de conjunctură, deoarece noi lucrăm cu experţi care filtrează lu­cră­rile deponen­ţilor. Deci e puţin pro­babil să-şi fi fixat ca loc de desfa­cere tocmai ca­sele de licitaţii”.
Mihai Papagheorghiu, directorul casei Alis, nu pare foarte afectat de situaţie: „Ne confrun­tăm zilnic cu situaţii de genul ăsta, cu deponenţi care încearcă să vândă prin licitaţiile noastre lucrări cu sem­nături false, situaţii cărora trebuie să le facem faţă, cu experţii noştri. Nici nu mă bu­cură, nici nu mă îngrijorează foar­te tare”.
Marilena Bucurenciu, unul dintre asociaţii de la Mona­vissa, are urmă­toa­rea percepţie: „Pe noi nu ne afectează existenţa unor asemenea infractori, pentru că am în­cetat de mult să mai primim lu­crări de la deponenţi intermediari. În schimb, e foarte bine că au fost prinşi şi că acest lucru s-a făcut pu­blic, pentru că poate se învaţă şi al­ţii minte. Cât priveşte eventuala cola­bo­rare a unor asemenea indivizi cu experţii caselor de licitaţie, mi se pa­re puţin probabil. Cine-şi riscă prestigiul şi cariera pentru aşa ceva?”

Valeriu Sångeorzan (Artmark): „Asta ar trebui să-i apropie pe colecţionari de casele de licitaţii, nu să-i îndepărteze”
Valeriu Sângeorzan (foto), director de comunica­re la Artmark, a ex­pri­mat un punct de vedere mai nu­an­ţat: „Dacă făptaşii au afirmat aşa ceva, este de­sigur o minciună, o me­todă facilă de a ieşi din si­tua­ţie, ca să nu dea o listă întreagă cu clienţii sau intermediarii pentru care pregă­teau «operele». Pe de altă parte, trebuie să fii naiv sau amator în materie de con­trafacere (dacă se poa­te vorbi de amatorism în acest context) ca să te duci cu falsurile exact acolo unde e paza mai bună. Noi lucrăm cu ex­perţi de mare probitate profesională, care filtrează cu mare atenţie lucră­rile deponenţilor. Avem zilnic încer­cări de genul ăsta, cu oameni care, din rea-voinţă sau din neştiinţă, ne aduc lucrări aparţinând, conform semnăturii, unor artişti cunoscuţi, dar care în realitate sunt falsuri sau au semnături contrafăcute. Întâm­pla­rea face ca de data asta să se fi des­coperit un depozit angro, dar, după părerea mea, asta ar trebui să-i apropie pe colecţionari de casele de licitaţii, nu să-i îndepărteze. Pentru că noi, casele de licitaţii, dăm ga­ran­ţii pe care ni le asumăm, în situaţia descoperirii vreunui fals. Iar Art­mark dă garanţii pe viaţă, nu pe termen limitat”. Experţii cu care lucrează casele de licitaţie din Bucureşti sunt: Ioana Vlasiu şi Petre Oprea la Alis, Mari­lena Murariu la Goldart, Ariadna Zek la Monavissa, Ruxandra Garo­fea­nu, Ioana Cristea şi Ioana Beldi­man la Artmark.