Doi oameni, doi bărbaţi din ţări foarte îndepărtate şi foarte diferite, una mică şi săracă iar alta mare şi bogată, au câteva lucruri în comun: ambii au devenit simbolul crizei, ieşind în stradă să-şi arate lumii disperarea. Amândoi sunt sufocaţi de datorii la bănci pe care cu greu le mai pot rambursa după ce au pierdut o parte din venituri sau chiar jobul, în cazul unuia dintre ei.
Ceea ce-i diferenţiază însă poate fi considerată caracteristica oamenilor care au făcut din America o ţară bogată şi din România codaşa Europei.
Americanul, Paul Nawrocki, de 59 de ani, fost manager într-o fabrică de jucării, a început să colinde străzile New York-ului purtând un „sandviş„ cu inscripţia „almost homeless” dar împărţind trecătorilor CV-ul său, în speranţa găsirii unui loc de muncă.
Românul Cristian Duma, din Oradea, de 31 de ani, vatman de tramvai, a început un turneu pe jos prin oraşele ţării, trăgând după el un un cărucior cu un cort de dormit şi câteva haine, în căutarea milei. „Caut un om cu suflet bun care să-mi dea bani să ies din situaţia disperată în care am ajuns”, mi-a spus el la telefon, din Orşova.
Americanul a ieşit în stradă pentru a-şi găsi cât mai repede un loc de muncă, în timp ce românul s-a arătat foarte dezamăgit când i-am spus, după ce m-a întrebat cine e, că sunt un ziarist. „Credeam că am dat peste acel om bun care să mă ajute”, a murmurat el. Chiar şi după ce am vorbit o jumătate de oră, înainte să închid m-a mai întrebat odată dacă într-adevăr sunt ziarist şi la ce publicaţie: „Nu cumva sunteţi chiar acel om bun? Dar cine ştie, puteţi fi chiar dumneavoastră acea persoană care să mă ajute, chiar dacă sunteţi ziarist”, a mai spus omul.
A apărut deja în mai multe ziare şi la televiziuni, şi-a deschis două conturi bancare pentru donaţii şi un blog cu titlul „Doneaza si Vei Primi Inzecit! Va Rog Sa Ne Ajutati, Familia DUMA!”
Un credit ipotecar şi alte… 6, 7 sau 8 de consum!
Şi Paul a fost, fireşte, vedeta presei la el în Statele Unite. A fost chiar şi la CNN, în doar câteva săptămâni a acordat nu mai puţin de 100 de interviuri, pe stradă sau în studiouri de televiziune, notează Associated Press (AP). Dar cu toate că a devenit cunoscut în toată America şi în lume, bărbatul de 59 de ani nu a reuşit să obţină nici un job. În plus, soţia lui era bolnavă, aşa încât a început să se gândească că trebuie să aleagă între a plăti doctorii sau cele două ipoteci pe casa sa aflată la 100 de kilometri de Manhattan.
Anul trecut, Paul şi-a declarat falimentul personal, dar a continuat să-şi plătească ratele la unul dintre credite (Cristian al nostru nu poate, pentru că proiectul de lege al falimentului personal este încă în Parlament, fără şanse de a fi adoptat curând, după protestul bancherilor), primind însă tichete de masă. Mai mult, s-a umilit acceptând cadouri din partea membrilor familiei.
E în urmă însă cu şase luni la plata celei de-a doua ipoteci şi stă cu inima strânsă în aşteptarea telefonului de la bancă, care însă n-a apărut.
Şi orădeanul nostru este la zi cu rambursarea creditului de 28.000 de euro contractat în urmă cu trei ani de la BCR, cu care şi-a cumpărat un apartament. Rata i-a crescut însă de la 680 de lei la aproape 1.200 de lei pe lună, ca urmare a devalorizării leului şi a creşterii dobânzii (a fost vorba de un împrumut cu dobândă promoţională în primele luni, care s-a majorat ulterior, după cum spune el).
Datoria la bancă a ajuns astfel mai mare decât salariul net de 1.000 de lei în funcţia de vatman. Cum a riscat însă banca să-i dea un credit aşa mare deşi avea un salariu atât de mic? „Mi-au luat în calcul nu doar salariul meu, care era de 700 de lei la acea vreme, ci şi indemnizaţia soţiei de creştere a copilului, precum şi salariile părinţilor”, spune Cristian.
Adevărata problemă a lui Cristian sunt însă celelalte 6 (şase), 7 (şapte) sau 8 (opt) - nici el nu mai ştie exact! - credite de consum, cu care şi-a amenajat apartamentul şi şi-a cumpărat diverse lucruri.
„Unul e de la Raiffeisen Bank, pentru frigider, aspirator, maşină de spălat şi alte obiecte casnice, iar restul de la IFN-uri, nu le mai ştiu pe toate: Cetelem, pentru perdelele cumpărate din Praktiker, BRD Finance, BT Direct, TBI, Cofidis si altele. Deşi la unele mai am doar câteva rate, pe celelalte nu le mai pot plăti, aşa că recuperatorii mi-au pus poprire pe salariu. Din 1.000 de lei îmi reţin 600 de lei pentru plata ratelor la creditele de consum, aşa că mai rămân cu 400 de lei, la care adaug 800 îndeminzaţia pentru copil cu care achit rata la creditul pentru casă şi nu mai rămânem cu nimic”, spune Cristian.
Cum a reuşit el să ia atâtea credite? „A fost uşor, n-am avut probleme să le iau, se dădeau foarte uşor, doar cu buletinul, deşi nu a fost cazul meu”, spune el. În plus, chiar a reuşit o vreme să achite ratele, ba chiar se laudă că a fost un bun platnic, chiar şi la IFN-uri, „uitaţi-vă în istoricul meu de plată”.
Cum a reuşit americanul să-l apuce de picior pe Dumnezeu
Dar cum a reuşit el să achite atâtea rate la un salariu atât de mic? „Mai câştigat un salariu din filmări şi poze la nunţi şi botezuri. Aveam cam 6 botezuri şi 8 nunţi în fiecare lună, câştigam suficient să plătesc ratele. Dar brusc, din cauza crizei, nu m-a mai chemat nimeni, pentru că au apărut ofertele la pachet din partea organizatorilor de evenimente, ce includeau filmarea şi fotografiile”.
„Nu se poate. Aşa, brusc, nu aţi mai primit nici o invitaţie la nicio nuntă sau botez?” „Nu, niciuna”, răspunde el, neconvingător. Aşa am ajuns disperat, nemaivând ce mânca, se plânge Cristian. El crede că ultima soluţie este aceea de a găsi un om cu suflet mare care să-l ajute. Nu pomeneşte nimic, nici pe blog, nici la telefon, de alte soluţii, precum un loc de muncă mai bun pentru el, de o sursă de câştig pentru soţia lui.
„Dar nu v-aţi gândit la alte soluţii, precum găsirea unui loc de muncă mai bine plătit?”, l-am întrebat eu. Mi-a răspuns la fel de dezamăgit, la fel ca atunci când i-am reconfirmat că din păcate nu sunt bogatul dispus să-i facă o donaţie ci un simplu ziarist: „Am încercat, să ştiţi, dar n-am găsit”.
Paul din New York a încercat, timp de 25 de luni, pe străzi şi în studiourile televiziunilor, să-şi găsească un loc de muncă, pentru a-şi salva casa şi soţia. Celebritatea nu l-a ajutat deloc. Într-un final, observă ziariştii de la AP, acesta şi-a găsit o nouă sursă de câştiguri nu datorită televiziunii ci tot prin cunoştinţe, metoda clasică.
El a mers la un târg al producătorilor de jucării, specializarea sa, unde s-a întâlnit cu un prieten care l-a recomandat viitorului să şef. Cu toate că salariul s-a redus la jumătate iar nou poziţie e sub nivelul său, Paul Nawrocki crede că l-a apucat de picior pe Dumnezeu. „Am ajuns aproape la capătul răbdării, eram la limită, când am primit telefonul prin care mă anunţau că pot să încep să lucrez de săptămâna viitoare”, spune el.
Poate că şi Cristian va reuşi, în cele din urmă, să găsească o persoană miloasă care să-i dea suficienţi bani să scape de datorii. Sau poate că nu. Deocamdată, după 16 zile de când a plecat de acasă, lăsându-şi singuri nevasta şi copiii, în cele două conturi pentru donaţii au intrat doar 10 lei (sic!).
Povestea lui însă nu va spune, aşa cum a făcut-o cea a americanului Paul, milioanelor de americani şi oameni din întreaga lume, că merită să faci totul şi să nu-ţi pierzi încrederea că în final vei găsi un loc de muncă pentru a supravieţui. O şansă cu mult mai mare decât aceea de a aştepta mila altor oameni.
