Sunt deja mai mult de trei ani de când scriu această pagină care poartă titlul generic „(Des)făcătorii politicii”. Am încercat, în acest timp, cu mai multă sau mai puţină intuiţie, cu mai multă sau mai puţină obiectivitate, cu mai mult sau mai puţin talent, să înfăţişez cititorilor motivele, interesele sau consecinţele acţiunilor sau vorbelor politicienilor. Vă mărturisesc că este prima dată când am sentimentul că politicienii români, atât cei din opoziţie, cât şi cei de la putere, şi-au pierdut complet busola şi fac, aşa cum se zice în popor, numai „nefăcute”. În aceste condiţii, ce mai rămâne de des-făcut?

 

Acum două săptămâni, preşedintele Băsescu a urecheat Guvernul (în absenţă) la un talkshow TV, iar ceea ce a urmat a fost amplificarea exponenţială a critici­lor prezidenţiale de către pre­să şi opoziţie. Săptămâna trecută a stat sub semnul chemării la ordin, la Cotro­ceni, a întregului guvern şi, în paralel, sub scandalul proiectului guvernamental de modificare a Constituţiei. Să le luăm pe rând!

Sunt de părere că gestul preşedintelui de a chema Gu­vernul la Cotroceni nu e de blamat. Chiar dacă protocolul sau prerogativele păr­ţi­lor nu au fost respectate în litera lor, întâlnirea a lansat un semnal corect şi onest: preşedintele este solidar cu guvernul pe care l-a numit şi nu se derobează de partea de responsabilitate care îi revi­ne în privinţa situaţiei gene-rale a ţării. Se pot spune multe rele despre Traian Bă­sescu, dar nimeni nu-l poate acuza de laşitate. S-a declarat preşedinte-jucător şi va fi pre­şedinte-jucător până la capăt, chiar dacă asta ar în­semna prăbuşirea României. Pro­ble­ma nu stă însă în ac­ţiunea preşedintelui, ci în re-acţiu­nea PDL. Presa s-a gră­bit să scrie despre tripleta BVB şi să insinueze că cei trei sunt remaniabilii dintr-un guvern în care numai Emil Boc este de neclintit.

Să observăm, mai întâi, că „tripleta BVB” este, în pri­mul rând, o „aducere din con­dei” jurnalistică. Între cei trei lideri PD(L) nu există afinităţi deosebite. Ba, mai mult, după cum ciripeau păsărelele din Modrogan, la un moment dat, domnii Bla­ga şi Videanu se aflau pe po­ziţii total divergente. Fireşte, în politică, se poate spune că amiciţiile şi adversităţile se schimbă de azi pe mâine, dar cred că enunţarea unui conflict între o „tripletă BVB” omogenă, pe de-o par­te, şi Traian Băsescu şi apro­piaţii săi, pe de altă parte, e lipsită de subtilitate şi duce către clişeu şi nu către înţe­le­gerea unei realităţi fluide şi dinamice. Nu exclud posibi­li­tatea ca această anta­goni­za­re să fi fost impusă în presă de diverşi inşi din linia a doua a PDL, poate chiar a­pro­piaţi ai lui Traian Băses­cu. Nu cred însă că preşedintele însuşi are interesul să genereze o percepţie de tipul „TB vs BVB”. În primul rând pentru că ar fi greu şi ilogic să se bată cu toţi trei deoda­tă. Să presupunem că tripleta s-a făcut vinovată de rebeliune în faţa stăpânului şi nu vrea să-şi facă mea culpa. Sunt însă, oare, cei trei la fel de vulnerabili? Sunt ei suficient de uniţi, prin interese sau bază electorală? Logica ne spune că într-o asemenea situaţie pedeapsa ar fi mai eficientă dacă ar fi diferen­ţia­tă. În fond, asupra lui Va­sile Blaga nu planează acuza­ţiile de corupţie şi/sau învâr­teli care sunt legate de A­driean Videanu, iar lui Radu Berceanu nu i se poate nega competenţa sau măcar auto­ri­tatea în Ministerul Trans­por­turilor, chiar dacă ne-a spus direct că în acest an nu vom vedea niciun metru de autostradă nouă. Pe scurt, cei trei au cam aceleaşi punc­te tari în ceea ce priveşte anvergura politică şi experienţa administrativă, dar au puncte slabe total diferite.

Faptul că în această săp­tă­mână au apărut interviuri ample în presa scrisă cu cei trei sugerează o coordonare şi arată, prin poziţiile afişa­te, o atitudine de non combat şi de deferenţă vizavi de preşedinte.

Există în PDL, în acest moment, personalităţi mai competente sau mai solide politic pentru a prelua por­to­foliile celor trei? Categoric, nu! Precedentele Pogea şi Barbu au demonstrat-o cu vârf şi îndesat, iar serviciile pe care le-a făcut Vasile Blaga PDL-ului şi lui Traian Băses­cu prin preluarea MAI de la Dan Nica sunt greu de contestat sau de uitat.

În concluzie, „tripleta” este doar o „încadrare” falsă a mass-mediei. Dacă stăm să judecăm obiectiv evoluţiile din ultimele două luni, cele mai contraperformante persoane din guvern au fost Mihai Şeitan, Daniel Fune­riu şi Mihail Dumitru. Dacă facem o comparaţie între a­ceşti miniştri şi „tripletă”, rezultă că Guvernul a fost atacat acolo unde nu trebuia, pe partea lui (relativ) solidă administrativ. Ceea ce rezul­tă este că în urma acestor atacuri Traian Băsescu a preluat o parte din nemulţumi­rile populaţiei faţă de Gu­vern (e drept, cu pierdere de capital politic) şi dă aceluiaşi gu­vern un răgaz pentru a pune în aplicare măsurile de re­ducere a cheltuielilor bu­ge­­tare înainte de o posibilă re­maniere.

 

Deşi opoziţia politică (in­clusiv persoane inteligente şi prestigioase) susţine că de­mersurile lui Traian Băsescu vizează întărirea puterii personale şi/sau distragerea a­ten­ţiei de la gravele proble­me economico-sociale ale ţării, consider că acestea sunt doar efecte colaterale ale intenţiilor preşedintelui. Sunt extrem de rari oamenii care au forţa interioară de a rezista beţiei puterii, mai ales când în jurul lor sunt a­plaudaci, iar sistemul politic e departe de a fi democraţia ideală. La vârf, oamenii po­litici intră într-un soi de tu­nel aerodinamic în care sim­ţurile sunt orientate doar „în faţă”, către pro­iectele sau in­tenţiile proprii, iar legătura cu ceea ce este în „spate” sau „lateral”, respectiv cu realitatea de zi cu zi a poporului, se estompează până la dispariţie.

Traian Băsescu, prin for­ma­ţia sa cvasi-militară, este foarte vulnerabil în faţa ten­taţiilor de acest tip. Aşa cum am mai scris, el este convins că misiunea pe care o are este de a reforma clasa po­litică şi, prin extensie, întreaga Românie. Ca atare, el va lupta cu toate forţele pentru ca reforma instituţională (pe care mai mult sau mai puţin o agreează toate forţele poli­tice) să fie înfăptuită cât mai aproape de viziunea sa. Pen­tru Traian Băsescu este la fel de important ca în ur­mătorii doi ani (în care puterea sa se va putea exercita la maximum) să se redreseze şi economia, dar să se pună în aplicare şi modificările constituţionale.

Repet, referendumul de la alegeri a fost categoric şi un instrument de tactică e­lectorală, dar în primul rând a fost un obiectiv politic real.

Revenind la evenimente­le săptămânii trecute, preşe­dintele a forţat uşa Parla­men­tului prin proiectul de Constituţie depus de Gu­vern. Traian Băsescu va pro­fi­ta, astfel, de un efect de bul­găre de zăpadă început încă din campania pentru refe­ren­dum. Adversarii preşe­din­telui au încercat de fiecare dată fie să nuanţeze, fie să supraliciteze propunerile lui Traian Băsescu, sperând la mici avantaje tactice. A lipsit însă, de fiecare dată, opoziţia pe fond. Singurii care au res­pins categoric unicameralismul au fost maghiarii. Acum, realegerea lui Traian Băsescu a accelerat rostogolirea bulgărelui, a luat în siaj parlamentari şi consi­lieri mai slabi de înger şi, cel mai important, a trimis dezbaterea la instanţa cea mai puţin competentă, adică la „po­por”. Încă înainte de dezbaterile din Parlament, „p­o­porul” va şti că şeful statului (care, fiind la ultimul mandat, nu mai are niciun in­te­res personal) doreşte pentru România un sistem mai simplu şi mai tranşant, în timp ce adversarii săi susţin, mai mult sau mai puţin, actuala stare de lucruri. De aceea pentru preşedinte nu e esen­ţial ca actualul guvern să fie performant. (Evident, dacă ar fi, cu atât mai bine!) 

Dar adevăratul adversar al lui Traian Băsescu este timpul. Dacă schimbările constituţionale se vor face ra­pid, însă situaţia economi­că se va înrăutăţi, atunci vii­toarele alegeri ar putea în­gropa PDL-ul, brusc şi catastrofal. Dacă situaţia economică se îmbunătăţeşte, dar schimbările constituţio­na­le trenează, şeful statului se vede în situaţia de a pier­de sensul propriului său proiect politic.

În aceste zile, se observă tendinţa ca scena politică să fie dominată de o luptă din ce în ce mai directă şi mai puţin elaborată. Politicienii, atraşi în rostogolirea bulgă­re­lui de zăpadă, acţionează mai degrabă instinctiv, spontan, iar rezultatele vizibile la nivelul cetăţeanului obişnuit sunt zigzaguri de neînţeles, „nefăcute”.