Trebuie să fii călăuzit de o stea norocoasă atunci când deschizi un restaurant departe de cărările bătute ale Bucureştiului, în spatele Ca­sei Scân­teii. Apoi, o şi mai mare probă de cu­raj când faci asta temeinic, pentru câteva sute de oameni, şi speri că vei umple cel puţin 50% din locuri. În fiecare seară. Seară de seară. Ani în şir. Pariu ţinut, pariu câştigat. Restaurantul sâr­besc din parcul aflat „in the middle of now­here“ este mai tot timpul plin. Reţeta? Mult zgomot de fanfară sau muzică ţigănească. Plus serviciu rapid (chiar dacă uneori neglijent). Plus cele mai mari porţii din oraş. Crăpelniţă cât cu­pri­n­de. Raiul gurmanzilor şi mai puţin al gurmeţilor. O arhitectură de cabană. Lemn brun la scări, la podele, la balustrade, la bârne, la căpriori, la bănci, la scaune şi la mese. La par­ter, o vatră ţă­rănească care îşi urcă coşul pâ­nă-n pod. Sunt acolo cu G. şi D. ca să ascul­tăm o for­ma­ţie… aţi ghicit: sârbească, dar şi să mâncăm. Felul întâi: ardei capia umpluţi cu brân­ză, salată de vinete cu telemea şi cu roşii, ajvar (zacuscă sârbească). Bune, dar prea abun­den­te. Şi încă nu-i nimic. În inconştienţa noastră ne aventurăm să comandăm pentru felul al doi­lea: pentru mine, un şniţel vienez mare cât o ade­vă­rată beretă bască cu cartofi prăjiţi care ar putea hrăni un batalion, pentru D. - carne la grătar cu sos picant cu nişte varză călită (mult, mult), iar pentru G., că-i fată deli­cată, piept de pui cu nişte orez sârbesc. Apare un piept de la o găină hiper­trofiată, iar orezul este un mic deluşor pe care trebuie să te urci gâfâind după ce ai înglobat atâta mân­care. Care, în parametri ei de mâncare bazi­că, are avan­tajul că este şi bună, vreau să zic bine gă­tită. Să adău­găm nişte castraveţi muraţi. Apoi desertul (doar o porţie. Că nu ne mai încă­peam în pene): clătite cu miere şi nuci. La toa­te astea am băut mai multe ţuici de gutuie (un dar de la Dum­ne­zeu), ceva apă plată. Fără vin de data aceasta. Serviciul, cum vă spuneam mai sus, e indiferent, dar eficient. E şi normal la un loc atât de mare, unde chelnerul nu are timpul material să creeze o legătură cu clientul. Tot locul este făcut să fie o maşină de ghiftuială şi dacă sco­pul este să-ţi umpli pântecele eşti clar în câştig. Alt­fel… renunţă să vii aici data viitoare, căci sunt convins că o ase­menea experienţă trebuie făcută măcar o dată în viaţă. Pentru categoria ei (subli­niez) şi în premizele enunţate merită un 8.

Taverna Sårbului
✔ Str. Tipografilor nr. 31
✔ Tel.: 021.490.60.50
✔ 193 de lei pentru trei persoane