Decât că poate emigrăm

Imaginile cu oameni bulucindu-se, mai-mai să se sfâşie, într-un magazin de bricolaj din Iaşi, proaspăt deschis, şi deci cu promoţii, mă urmăresc şi acum, la câteva zile. Ce ar spu­ne un psiholog străin de meleagurile noas­tre? Ce ar spune un sociolog, de ase­menea, dinafara graniţelor? Dar un economist? Da, ştiu, şi în America e o zi pe an în care câteva magazine celebre de rochii pentru mirese îşi deschid porţile cu megapromoţii, iar „turmele” de femei intră şi iau la în­tâmplare ce găsesc pe umeraşe. Fie că le în­cape, fie că nu, mult dorita rochie de firmă la preţ redus e luată pe sus. E mai mult un show american, o refulare, o joacă a tine­re­lor femei - de joasă condiţie -, care în anul res­pectiv sau cine ştie când vor deveni mire-se. Cu rochie de la reduceri!
Dar la noi? La noi ce caută oameni în toată firea - cei mai mulţi pensionari - să se sfâşie într-un magazin de bricolaj? Pentru un şurub mai ieftin, un lacăt ori nişte tapet, sau chiar pentru o chiuvetă, un dulăpior de baie mai nou, un covoraş pentru intrare sau o floare de pus în glastră? Pentru că oamenii arătaţi la televizor de Antena 3 erau amărâţi, prost îm­brăcaţi, unii fără dinţi, cu suferinţa să­ră-ciei şi a bolilor prost tratate pe chip, deci mi-e greu să cred că s-au călcat în picioare sau au riscat un atac de cord pentru o cadă jacuzzi sau o cabină de duş cu multiple funcţionalităţi, la promoţie!
Cei invocaţi, psihologul, sociologul şi economistul, toţi de prin zări mai senine, şi-ar face cruce cu ambele mâini văzând imaginile cu pricina şi aflând, mai ales, scopul încăierării. Miza! Şi ar concluziona că suntem o naţiune abrutizată de sărăcie, minciună, speranţe spul­berate, că nivelul de educaţie este la co­ta de avarie - cu excepţia vârfurilor, puţine şi din ce în ce mai tentate să lucreze în străi­nă­t­ate -, o naţiune ce nu mai are timp să gân­dească la propriile acţiuni, ia viaţa de-a ga­ta, trăieşte clipa, pentru că în perspectivă nu vede nimic bun: şomajul e în floare, salariile bu­getarilor au fost batjocorite, pensiile zdren­ţuite, mediul privat e pe aparate de su-pravieţuire, iar Guvernul se laudă cu realizări măreţe şi cu soluţii miraculoase anti-criză. În total dezacord cu părerea unor oameni care ştiu carte, ştiu economie, au experienţă, cum sunt domnii Adrian Vasilescu, consilierul gu­vernatorului BNR, şi Theodor Stolojan, fost prim-ministru. Primul a băgat Guvernul în duş rece ca gheaţa, acuzându-l că a folosit banii împrumutaţi de la bănci pentru salarii şi pensii, dând astfel brânci firmelor private, care puteau crea locuri de muncă sau măcar să le menţină pe cele în plată, adăugând un sprijin de nepreţuit bugetului, prin plata ta­xelor şi impozitelor către stat. Dar n-a fost să fie! Iar Stolojan recunoaşte că, dacă nu se iau măsuri serioase anti-criză - nu imaginare cum „şi-a permis” să ni le catalogheze re­pre­zentantul BERD -, nu vom adera la zona euro nici într-o sută de ani!
Şi-atunci să nu ne mirăm că realitatea e una, iar părerea Guvernului este cu totul şi cu totul alta, despre lume şi viaţă, dar mai ales despre situaţia românilor. Câteva exemple: premierul Boc spunea, în Parlament, că avem o rată a şomajului „cu aproape 2% mai mică decât media europeană”. Uită să afir­me însă şi că 850 de români îşi pierd locul de muncă zilnic, iar şomajul real a d­e-păşit 10% la sfârşitul anului trecut. Tot Emil Boc se laudă că „România are una dintre cele mai scăzute cote de impozitare”, dar nu suflă o vorbă despre faptul că a trecut mai bine de un an de când a promis reducerea celor peste 500 de taxe şi impozite. Tot premierul subliniază că anul trecut şi pentru anul acesta Guvernul a alocat cel mai mare procent din PIB, de după Revoluţie, adică 20%, pentru investiţii. Şi cu cei doar 42 de kilometri de autostradă cum rămâne? Iar pentru investiţii s-au alocat sub două mili­arde de euro. Deci pe cine prostim?
Probabil, ca şi în campania electorală, pe cei care au crezut că realegându-l pe Traian Băsescu vor scăpa de Iliescu, mineri, comunism şi moguli. Şi-acum cei care au obţinut ce le-a promis preşedintele ies în stradă de foame şi nedreptate. Sau se omoară la o promoţie pentru un prosop de bucătărie mai ieftin. Dar ceilalţi români, cealaltă jumătate, cele 5 milioane care i-au dat o lecţie, şi nu un vot, lui Băsescu, ce vină au? La ce le foloseşte că au recunoscut de la o poştă demagogia şi falsul? Trăim în România, şi asta ne uneşte tot timpul! Decât că unii poate emigrăm, cât suntem încă tineri...