Balanţa Sibiu intenţionează să se transfere la Sibex

de Rodica Orjanu in Piata de capital pe 19 Martie 2010, 16:49

  • print
  • rss

Conducerea producătorului de aparate de măsură a greutăţii Balanţa Sibiu (simbol BALT) propune acţionarilor transferul acţiunilor de pe piaţa Rasdaq la Bursa de la Sibiu (Sibex).
Pe ordinea de zi a Adunării Generale a Acţionarilor – convocată pentru 27 martie - mai apare şi propunerea de a solicita acordul acestora pentru contractarea unor credite în limita a 20 milioane de euro. Conducerea societăţii intenţionează ca despărţirea de BVB să se facă în mod amiabil. De asemenea, acţionarii vor discuta împuternicirea Consiliului de Administraţie privind vânzarea de active, clădiri şi terenuri aflate în patrimoniul firmei în valoare de până la 30 milioane de euro. Limita de 20 milioane de euro pentru împrumuturi şi plafonul de 30 milioane de euro privind vânzarea activelor au fost aprobate şi anul trecut de către acţionari.
Societatea a încheiat anul trecut cu pierderi în scădere uşoară faţă de 2008, de la 1,8 milioane lei la 1,7 milioane lei, în condiţiile în care veniturile s-au redus cu 16,1%, de la 11,4 milioane lei la 9,5 milioane lei.
Firma are un capital de 2,73 milioane lei, divizat în 27,3 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 0,1 lei. Conform celor mai recente raportări, preşedintele Consiliului de Administraţie, Eftimie Costeiu, controlează 67,97% din titluri, iar Asociaţia Salariaţilor un pachet de 17,6% din titluri.
 
Abonează-te
la newsletter

Abonează-te la newsletter şi săptămânal te vom ţine la curent cu cele mai importante informaţii!



Citeste despre: BVB, Balanta Sibiu, Sibex


Adauga comentariu:

caractere disponibile
capcha

EDITORIAL

de Adrian Vasilescu

Banii nu vin niciodată după nevoi

Înainte de criză, cu deosebire în anii 2004-2008, societatea românească a avut iluzia unei creşteri a nivelului de bunăstare. Fiind­că în tot acest timp a consumat mai mult decât a produs. Dar banii din care popu­laţia plătea consumul nu erau din eco­no­mi­sirea internă. Erau adunaţi de către bănci, cu împrumut, din economisirea altor ţări. Achităm acum nota de plată.

»continuare



Acceptand sa utilizati acest site, declarati in mod expres si implicit ca sunteti de acord cu Termenii si Conditiile impuse de SC Saptamana Financiara SRL. Preluarea şi reproducerea informaţiilor şi imaginilor publicate pe site-ul www.sfin.ro se poate face doar cu respectarea Termenilor şi Condiţiilor.

© Copyright Saptamana Financiara S.R.L. 2005-2009
"Sfin" si "Saptamana financiara" sunt marci inregistrate ale S.C. Saptamana Financiara S.R.L.
® Powered by Gazeta Online & 3Waves Net