Volumul contractelor de economisire-creditare pe care românii le-au încheiat cu băncile pentru locuinţe a ajuns, după cinci ani, la un nivel pe care bancherii îl consideră ca fiind garanţia pentru succesul acestei afaceri şi în România.
Sistemul de economisire-creditare (bauspar) presupune o perioadă de economisire de minimum 18 luni, timp în care clienţii primesc pentru sumele depuse o dobândă fixă de 2-3% pe an, dar la care se adaugă o primă de la stat de 25% (maximum 250 de euro pe an). Ulterior, clientul poate obţine un credit reprezentând între 40 şi 50% din suma economisită pentru modernizarea, cumpărarea sau construcţia unei locuinţe, cu o dobândă fixă în lei de 5-6% pe an.
„Datorită crizei, care i-a determinat pe mulţi români să pună bani deoparte pentru zile negre, numărul şi mai ales valoarea contractelor de economisire-creditare au cunoscut o creştere spectaculoasă, atingând astfel punctul de inflexiune care ne face să credem că acest sistem va avea succes şi în România”, spune Alexandru Ciobanu (foto), preşedintele BCR Banca pentru Locuinţe.
Banca a ajuns, la finalul anului trecut, la un număr de 134.000 de contracte de economisire-creditare, valoarea sumelor contractate crescând exponenţial, de la 0,8 la 3,5 miliarde de lei. Ciobanu estimează că la sfârşitul ui 2010 banca va ajunge la aproximativ 230-240.000 de contracte, iar într-un termen de până la cinci ani va fi atinsă şi masa critică, estimată la un milion de contracte.
Datorită evoluţiei foarte bune de anul trecut şi a perspectivei optmiste şi pentru acest an, preşedintele BCR Banca pentru Locuinţe estimează că banca va începe să realizeze profit într-un termen de până la un an, instituţia începându-şi activitatea în România abia în urmă cu 18 luni.
De altfel, spune Ciobanu, aceasta ar putea deveni cea mai profitabilă bancă din România, pentru că are un număr redus de angajaţi, iar produsele de economisire-creditare sunt distribuite în proporţie de 95% prin unităţile BCR, acţionarul său principal. Ciobanu menţionează că anul trecut banca a avut o pierdere netă de 7,2 milioane de lei de pe urma investiţiilor, cu jumătate mai mică decât cea planificată.
Şi celălalt competitor, Raiffeisen Banca pentru Locuinţe (RBL), a trecut pe profit de anul trecut, banca având însă o vechime mult mai mare, de peste 5 ani în România, fiind prima instituţie de acest gen care a debutat în ţara noastră, în iunie 2004, fiind acum în proces de fuziune cu HVB Banca pentru Locuinţe.
În portofoliul acesteia există peste 130.000 de contracte de economisire-creditare, cu o sumă contractată de circa două miliarde de lei. Raiffeisen Banca pentru Locuinţe a acordat peste 2.500 de credite destinate domeniului locativ, cu o valoare de peste 50 de milioane de lei. Mai mult de jumătate au fost creditele locative acordate cu o dobândă fixă în lei de 6%, restul fiind credite intermediare şi anticipate. Finanţările oferite de RBL sunt cel mai des utilizate în scopul renovării şi modernizării locuinţelor (67%), dar şi pentru cumpărare (17%) şi construire de imobile (10%) sau pentru alte destinaţii locative (6%).
O modalitate de economisire
Şi BCR Banca pentru Locuinţe va începe din acest an să acorde credite, volumul estimat fiind de 100 de milioane de lei. Chiar şi clienţii care au economisit mai puţin de 18 luni, dar cel puţin 6 luni, ar putea obţine un credit anticipat. BCR Banca pentru Locuinţe urmează să primească (în luna aprilie), în conturile clienţilor, prime din partea statului în valoare de 44 de milioane de lei, aferente economiilor efectuate pe parcursul anului trecut.
E important de precizat că prima de la stat se acordă, în primii cinci ani de contract, doar celor care realizează investiţii în domeniul locativ, în caz contrar respectiva facilitate le este retrasă.
Totuşi, sistemul de economisire-creditare poate reprezenta şi o modalitate profitabilă de economisire pe termen lung, întrucât clienţii nu sunt obligaţi să contracteze un credit, ci pot rămâne permanent în faza de economisire. În plus, după o vechime de cinci ani, pot profita de prima din partea statului chiar dacă nu au realizat o investiţie în domeniul locativ.