După modelul Fondului Pro­prietatea, unde a pla­sat ce­le mai bune acţi­uni deţinu­te de stat la cir­ca 88 de societăţi co­merciale, gu­ver­nul Emil Boc pune la cale apa­riţia u­nui nou fond din ca­re să fie finan­ţate proiecte ma­jore de investiţii.
Din nefericire, portofoliul vi­ito­­rului fond va fi format în ma­joritate din acţiuni fără valoare de piaţă, da­că excludem acţiunile câtorva so­cie­tăţi din domeniul energetic, aronda­te deja altor pro­iecte. Şi tot după mo­delul Fondu­lui Proprie­ta­tea, şi acesta va fi contabilizat la de­ficitul bugetar şi nu se va situa „în afara bu­getului“, aşa cum susţine mi­nis­trul economiei.

În ce priveşte modul de funcţio­nare, fie noul fond va fi listat la Bursă, ceea ce contrazice declara­ţi­ile lui Adriean Videanu, fie va fi fo­losit ca şi garanţie pentru împru­mu­turi din care să fie finanţate in­vestiţiile. Cea de-a doua variantă sea­mănă în­să destul de mult cu si­tuaţia din Gre­cia, care pentru bani cash a garantat cu venituri şi dividende viitoare. Cal­cul eronat care, alături de celelal­te probleme structurale, au dus sta­tul elen în pragul falimentului. Iar repetatele revizu­iri ale deficitului bugetar şi ale ni­ve­lului datoriei publice au avut drept cauze tocmai aceste jonglerii contabile menite a face bani din nimic şi a ocoli standardele de raportare europene. 

Chiar dacă încă nu se ştie cum va arăta noul fond de investiţii, cert este că participaţiile minoritare ale statului, ce ar urma să alimenteze viitorul portofoliu, au o valoare de pia­ţă extrem de scăzută, cu mici excepţii. Interesant este că tocmai aceste „excepţii” ar putea fi excluse din viitoarea construc­ţie, deoarece acelaşi guvern fu­ge de privatizare precum dra­cul de tămâie. În situaţia în ca­re nevoia de bani a Guvernului pentru aşa-zisele investiţii este atât de presantă, ne întrebăm de ce nu s-a trecut la vânzarea directă de pachete minoritare de acţiuni ale societăţilor încă viabile deţinute de statul ro­mân, aşa cum au procedat şi alte ţări europene. Răspunsul este destul de simplu: statul nu vrea să piardă şi puţinele surse de venit pe care le mai are, mai ales că tot el, statul, are grijă şi de redistribuirea acestor venituri. Vânzarea unor pachete mi­­noritare de la Hidroelec­tri­ca, Romgaz, Transgaz sau Tran­se­lec­trica ar fi putut aduce în-tr-un timp foarte scurt bani la bu­get, pentru ca apoi aceşti bani să fie direcţionaţi spre proiec­tele majore de infrastructură. Nu­mai că Executivul vrea o nouă Societate de Investiţii Fi­nanciare, care să adune acţiuni de care statul nu poate scăpa de ani întregi.

Cine iese din schemă
Există două instituţii im­portante care gestionează ma­re parte din capitalul statului în economie: Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Sta­tului (AVAS) şi Oficiul Parti­ci­paţiilor Statului şi Privatizării în In­dustrie (OPSPI). Prima in­sti­tu­ţie nu mai are de multă vreme în portofoliu acţiuni van­dabile şi de valoare, în timp ce a doua gestionează în­că o mică avere. Problema este că viitorul fond de investiţii nu se poate atinge decât de o parte din această avere, respectiv aceea pe care sta­tul nu a reuşit s-o vândă până acum. Concret, odată cu înfiinţarea celor două mari companii e­ner­getice naţionale, statul a anihilat, cel puţin pentru o pe­rioadă, orice tentativă de pri­va­tizare a unor companii atrac­tive (sau pachete de ac­ţiuni ale acestor companii), pre­cum şi po­sibilitatea ca alte pachete minoritare de acţiuni să poată fi transferate spre vii­torul fond de investiţii. Din ceea ce a ră­mas e greu de presupus că se vor aduna miliardele de eu­ro ne­cesare proiectelor de in­fra­structură sau stimulării al­tor sectoare investiţionale.

Aceleaşi societăţi scoase la vånzare
Oficiul Participaţiilor Sta­tu­lui şi Privatizării în Indus­trie (OPSPI) şi-a propus, pentru acest an, venituri totale din privatizare de 250,15 milioane de lei, respectiv aproximativ 60 de milioane de euro. Banii aceştia nu ajung nici măcar pentru construcţia a cinci kilometri de autostradă. În anul 2009, OPSPI a reuşit să adune doar vreo 76 de milioane de lei, pentru simplul motiv că nu a putut să privatizeze aproape nimic din „va­­lorosul” portofoliu. Previ­ziu­nile pentru 2010 ne indică evident că nici acum nu se pune problema vânzării unor acţiuni încă valoroase, ci se va încerca vânzarea aceloraşi societăţi neatractive, cum ar fi Avi­oa­ne Craiova sau companiile mi­­niere, altele decât Com­pa­nia Naţională a Huilei şi So­cie­tatea Naţională a Lignitului, in­trate deja în componenţa celor două companii energetice na­ţionale. Aşadar, să vedem ce ac­ţiuni de­ţi­nute de OPSPI ar pu­tea trece la fondul de investiţii pe care Guvernul vrea să-l lan­seze pe piaţă.

Ce-i al statului e pus deoparte
În sectorul petrolier, statul mai deţine un pachet de 20,639% din Petrom şi pachete majoritare la Oil Terminal (59,62%) şi Conpet (58,72%). În sectorul gazelor naturale în schimb, statul este stăpân au­to­ritar pe două mari societăţi, con­trolând Romgaz (85,01% din acţiuni) şi Transgaz (73,52% din acţiuni). De asemenea, la cele două foste distribuţii de gaze naturale (Distrigaz Sud şi Dis­trigaz Nord), statul mai posedă câte un pachet de 37% din acţiuni. Pentru că acolo unde este majoritar nu se pune pro­blema reducerii portofoliului, în viitorul fond de investiţii ar putea intra pachetele minori­ta­re de la E.ON Gaz şi GDF Suez, care într-adevăr sunt atractive. Mina de aur a participaţiilor sta­tului se află însă la Hidro­elec­tri­ca, unde deţinerea este de 80%, la Nuclearelectrica (90,28%), la Transelectrica (73,77%). La acestea se adaugă participaţiile de­ţi­nute la cele trei complexuri energetice, de peste 70% din ac­ţiuni. Toate aceste societăţi au intrat însă în companiile energetice, care au la rândul lor ne­voie de investiţii de cel puţin 5-6 miliarde de euro. Aşadar, nici nu se pune problema unei direcţionări către noul fond a unor pachete minoritare de ac­ţiuni de la aceste societăţi. La cele trei filiale ale Electrica ră­mase neprivatizate statul deţi­ne pachete majoritare (peste 70% pentru fiecare), numai că necesarul de investiţii aici este mult peste profitabilitatea lor. Ră­mân în schimb acţiunile mi-no­ritare (între 23 şi 24%) deţi­nu­te de OPSPI la cele cinci filiale Electrica deja privatizate.

Nimic nou sub soare
Statul mai deţine, prin Mi­nisterul Economiei, pachete ma­joritare de acţiuni la toate societăţile miniere sau la socie­tăţile de întreţinere şi reparaţii din domeniul energetic. Cu excepţia Societăţii Naţionale a Sării Salrom sau a Societăţii Naţionale Ape Minerale, absolut niciuna dintre societăţile mi­niere nu prezintă interes pentru cumpărători. Restul pa­che­telor minoritare, atât cele din portofoliul AVAS, cât şi cele deţinute de OPSPI, nu intere­sea­ză pe nimeni, deşi tocmai ac­estea ar urma să stea la baza formării aşa-zisului Fond Na­ţi­o­nal de Investiţii.
Ideea constituirii acestui fond nici măcar nu este una nouă, existând o asemenea propunere şi anul trecut, doar cu acţiunile deţinute de AVAS. Guvernanţii şi-au dat însă re­pede seama că soluţia este lipsită de viitor, motiv pentru care a­cum se pune şi problema co­optării acţiunilor minoritare de­ţinute de OPSPI. Poate că ideea nu este rea, în ultimă in­stanţă. Numai că de aici şi până la a crede că din banii acestui fond s-ar putea susţine proiecte de investiţii la nivel naţional, în valoare de miliarde de euro, este cale lungă. Tot atât de lun­gă este şi calea ce duce la for­ma­rea unui asemenea fond, respectiv la administrarea lui. În cazul Fondului Proprietatea, procesul a durat ani în şir şi nici acum acesta nu este cotat la Bursă. Premierul a declarat recent că se lucrează la un proiect de constituire a unui fond care să finanţeze inves­ti­ţiile în infrastructură. Dacă cine­va crede că problema in­ves­tiţiilor va fi rezolvată prin a­pariţia a­cestui fond, atunci să ne luăm gândul de la relansa­rea eco­no­miei cu ajutorul in­ves­tiţiilor statului.

Unde s-au dus 10 miliarde de euro
În bugetul anului trecut au fost alocaţi pentru in­vestiţii, la modul teoretic, nu mai puţin de 13 mili­arde de euro. Nimeni nu ne explică unde s-au dus aceşti bani atâta vreme cât proiectele de infrastructură, care ar fi trebuit să beneficieze de 10 miliarde de euro, sunt în momentul de faţă aproape blocate. Compania Bechtel a anunţat deja disponibilizări masive, iar anul acesta va realiza, în cel mai bun caz, 20 de kilometri de autostradă, o parte din lu­crări fiind făcute însă pe datorie. Autostrada Bucu­reşti-Ploieşti nu se mai finalizează anul acesta, ci în cel mai fericit caz în 2012. Pentru drumurile naţio­nale ce urmau a fi modernizate nu mai sunt bani nici măcar de întreţinere, aşa cum centura Bucureştiului se amână şi ea pentru nu se ştie când. Niciun alt mare proiect de infrastructură nu a fost demarat în această perioadă, deşi cele 10 miliarde de euro au dispărut în ceaţă.


Fondul de investiţii umflă deficitul
În 2009, veniturile bugetare în valoare de 30,7% din PIB au reuşit să acopere numai cheltuielile cu salariile, cu bu­nu­rile şi serviciile oferite angajaţilor statului, cu pensiile şi cu protecţia socială, cu subvenţiile şi contribuţia la bugetul UE. Deficitul bugetar de 7,4% din PIB (8,1% - potrivit meto­do­logiei europene, ESA-95) a fost făcut, potrivit datelor raportate de Mi­nisterul Finanţelor, pentru ca Exe­cutivul să-şi poată achi­ta da­to­riile (1,3% din PIB) şi efectua investiţii (6,1% din PIB, susţine Guvernul). Pentru 2010, potri­vit acordului cu FMI şi CE, de­ficitul va trebui redus cu alte 2,5 puncte procentuale, pe care Guvernul speră că le va obţine din disponibilizări şi micşorări de salarii şi prime. Presiunile sindicale şi problemele juridice vor face improbabilă o astfel de posibilitate. Astfel că mult pro­mi­sele „investiţii publice” ar avea toate şansele să dispară chiar şi pe hârtie. Drept urma­re, Executivul a găsit „piatra filosofală”, prin care să facă din tinichea aur: crearea unui Fond Naţional de Investiţii (FNI?!) care să nu aibă efecte asupra de­ficitului bugetar. „Pot să vă confirm că, în acest moment, Gu­vernul lucrează la un proiect în vederea constituirii unui fond de investiţii care să poată pune la dispoziţie resurse financiare pentru proiectele majore ale României, fond de investiţii care are mai multe surse, prin­tre care şi acţiunile minoritare pe care statul le are la diverse societăţi şi companii”, a afirmat săptămâna trecută premierul Emil Boc. Responsabilul de con­ceperea acestui nou FNI, minis­trul economiei Adriean Videa­nu, a adus lămuriri suplimen­tare: Fondul va fi în „afara bu­getului“ şi ar putea fi funcţional în câteva săptămâni sau luni. „Ne gândim să alimentăm acest fond cu participaţii minoritare deţinute de Ministerul Econo­miei şi AVAS. Nu vom ieşi să vin­dem participaţiile“, a explicat Videanu.
În absenţa unui proiect de lege aflat în dezbatere publică, tocmai amănuntele oferite de ministrul economiei contrazic afirmaţia sa potrivit căreia noul „vehicul financiar” se va afla „în afara bugetului”. Vă amin­tiţi de Fondul Proprietatea? În momentul creării sale, guver­nan­ţii susţineau că efectele în­fiinţării acestuia nu trebuie in­cluse în deficit. Comisia Euro­pe­­ană (CE) a fost însă catego­rică. Deşi autorităţile române susţineau că FP este o corpora­ţie financiară, ce nu trebuie si­tuată în sectorul financiar, Eu­rostat a atras atenţia că „FP nu este o instituţie care să se ocupe în principal de intermedierea fi­nanciară, ci că acţionează în numele statului român”. În plus, potrivit ESA 95, unităţile implicate în redistribuirea ve­ni­t­urilor trebuie incluse în sec­to­rul guvernului central, iar cele implicate în administrarea activelor statului de cele mai multe ori trebuie incluse în ace­laşi sector, indiferent de statutul lor legal (FP era declarat prin lege fond mutual). Noul fond, în eventualitatea în care va fi creat pentru administra­rea unor ac­ti­ve ale statului şi obţinerea de venituri pe care să le redistri­buie, îndeplineşte exact condi­ţii­le pentru care CE a inclus în deficit şi Fondul Proprietatea.


Cum va funcţiona fondul?
Pentru a face rost de bani, ar fi fost de prefe­rat ca Executivul să aleagă varianta clasică a privatizării. De altfel, într-un interviu a­cordat recent SFin, ministrul finanţelor Sebas­tian Vlădescu recunoştea că „procesul de privatizare a fost încetinit sau stopat în 2008 şi nu s-a re­luat în 2009 din cauza condiţiilor de piaţă, pentru că valoarea companiilor a scăzut foarte mult. Există o emoţie solidă în a vinde ceva astăzi, după ce s-a vândut, comparativ, în 2007 şi 2008, la pre­ţu­rile de atunci. Totuşi, din punctul meu de ve­de­re, privatizarea este un subiect de discuţie, pe care îl voi re­lua la un moment dat, pentru că este o sursă im­portantă de venituri bugetare. Eu personal sus­ţin reluarea procesului de privatizare, în dife­ritele lui forme, fie prin listare la bursă, fie prin vânzare cu parteneri strategici, în funcţie de ce metodă e mai potrivită pentru fiecare companie în parte”. Se pare însă că mirajul controlului po­litic al unei părţi cât mai însemnate din economie a fost mai puternic pentru premierul Boc şi mi­nistrul Videanu decât pledoaria lui Vlădescu. Aşa că se va opta pentru crearea unui fond de inves­ti­ţii după modelul francez, fond prin care să fie ţinuţi în viaţă cu orice preţ campionii naţionali. Rămâne de văzut cum va funcţiona acesta. Fie va fi listat la Bursă, urmând a fi vândute acţiuni (însă în acest caz avem de-a face cu „înstrăinarea de participaţiuni”, e drept indirectă, pe care o ne­ga Videanu), fie va fi un vehicul prin care participaţiunile statului vor fi folosite drept colateral pentru obţinerea de împrumuturi, prin emisiuni de obligaţiuni. Varianta a doua este însă destul de şubredă, pentru că profitabilitatea companiilor vizate este în unele cazuri cel puţin discutabilă, mai ales în condiţiile în care Fondul Proprietatea şi cele două companii energetice şi-au tras partea leului. În plus, cea de-a doua variantă seamănă destul de mult cu situaţia din Grecia, care pentru bani cash a garantat cu venituri şi dividende viitoare. Calcul eronat care, alături de celelalte pro­bleme structurale - nesustenabilitatea siste­mu­lui public de pensii, umflarea aparatului bu­ge­tar şi a cheltuielilor cu personalul, arieratele din sis­te­mul de sănătate, de transport public etc. -, au dus statul elen în pragul falimentului. Iar repeta­tele revizuiri ale deficitului bugetar şi ale nivelului datoriei publice au avut drept cauze tocmai aceste jonglerii contabile menite a face bani din ni­mic şi a ocoli standardele de raportare europene.