O minciună convenabilă

Aţi văzut vreodată un ecologist fruntaş? Atunci sunteţi foarte norocoşi, căci ecologiştii de frunte ai ţării şi ai lumii nu se înghesuie în metrou sau în tramvai, alături de poluatori. Nu, ecologiştii se îngrămădesc în trafic la volanul maşinilor lor hibride, care nu produc gaze cu efect de seră decât puţin. Puţin mai mult decât bicicletele, puţin mai mult decât mersul pe jos şi doar puţin mai puţin decât maşinile normale. Ecologiştii fruntaşi au emisiuni la televizor în care ne vorbesc despre cât de dăunătoare sunt radiaţiile emise de telefoanele mobile, în timp ce au prin buzunare minimum trei telefoane care sună încontinuu. Unul e linia directă cu finanţatorul european, altul e telefonul de pe care vorbeşte cu sponsorii care investesc în responsabilitatea socială a corporaţiei, iar cel de-al treilea telefon îi foloseşte pentru a ţine legătura cu speciile pe cale de dispariţie. Ecologistul de televizor nu se mai leagă cu lanţuri de obiectivele pe care vrea să le apere, pentru că asta l-ar face să piardă avionul spre unul dintre zecile de seminarii anuale de la care nu poate lipsi. Ecologistul, dacă îl întrebi, îţi va spune că energia eoliană este cea mai bună, dar chiţăie atunci când e vorba să se instaleze generatoare eoliene, din cauză că acestea ar dăuna bunei circulaţii a păsărilor în natură. Ecologistul luptă împotriva plantelor modificate genetic, deşi nu are nici măcar un studiu care să demonstreze că acestea ar fi dăunătoare. Ecologistul se ia la trântă cu fizica, spunând că topirea gheţarilor ar duce la creşterea nivelului apelor, când până şi elevii de clasa a V-a i-ar putea spune că, atunci când trece din starea de agregare solidă în cea lichidă, apa îşi micşorează volumul. Ecologistul demonstrează împotriva hainelor de blană îmbrăcat în ţoale făcute din petrol, nebiodegradabile. După ce reuşeşte să interzică pescuirea sturio­nilor, ecologistul umblă ca dispe­ratul pe la braconieri, cerşind un bor­că­naş cu icre negre, de gust. După ce termină de plantat doi puieţi, ecologistul de prime-time taie un stejar ca să-şi facă un grătar în sânul naturii. Când reuşeşte să obţină nişte bani pentru salvarea pelicanului gulerat cu ciocul verde, ecologistul face rapid un spot tv şi bifează acţiunea. Dacă vrea să scape de-acasă, ecologistul fanion îşi dă întâlnire cu câţiva oameni de ştiinţă de la un institut britanic şi declară că planeta se încălzeşte îngrozitor. Face un film, scrie o carte, ia un premiu Nobel, după care rămâne înzăpezit pe Coasta de Azur, unde nu mai ninsese de 25 de ani.
Nu contează cum îl cheamă pe ecologist. Câtă vreme există fonduri mai mult sau mai puţin modificate genetic gata să le umple conturile, ecologiştii de paradă vor continua să inventeze subiecte, în funcţie de agenda la zi a finanţatorului. Până la urmă, au şi ei dreptate, căci SF-ul nu se mai vinde aşa bine, mai ales când este prost scris.