Tot mai multe informaţii neoficiale din zona producătorului Ford conturează demararea la Craiova, în acest an, a producţiei monovolumului de clasă mică denumit B-MAX, în ciuda negării din partea reprezentanţilor acestei companii. Viitorul B-MAX ar urma să înlocuiască actualul Fusion, care îşi trăieşte o a doua viaţă în India, unde se fabrică o nouă versiune a sa, Figo.
Ford B-MAX va fi cel mai mic din seria MAX, plasat în segmentul B, de unde i se trage şi numele. Practic, el va împărţi platforma cu Fiesta, care la rândul său este construit cu aceleaşi soluţii tehnice ca şi Mazda2. Între concurenţi se numără Opel Agila sau Renault Modus, dar şi noul sosit Kia Venga. Printre informaţiile din piaţă, neconfirmate de producător, se numără şi cea referitoare la posibilitatea utilizării uşilor inversate, în spate, similar cu Opel Meriva.
Designul viitorului model va respecta stilul „kinetic design”, cu retuşurile de rigoare introduse deja pe noile modele Focus şi C-MAX. Motoarele sale vor fi de 1.0 litri, 90 CP, şi posibil 1.6 litri. De asemenea, 1.4 şi 1.6 TDCI vor completa oferta.
La Craiova, lucrările de pregătire a uzinei pentru producţia atât a lui B-MAX cât şi a lui Transit Connect. Acesta din urmă se produce într-un ritm lent deocamdată, şi doar din componente aduse din Turcia. Din această primăvară secţiile care au fost în reaparaţie, cum sunt presajul şi vopsitoria, vor începe să lucreze. Primul automobil B-MAX fabricat în România ar putea ieşi de pe liniile de producţie până la sfârşitul anului. (Foto: Prototip al B-MAX „scapat” in presa in urma cu doi ani)