Faptul că în campania electorală Adriean Videanu i-a prostit pe minerii lui Condescu şi le-a promis că le dă minele cu totul, în schimbul voturilor, nu mai miră pe nimeni. În fond, de 20 de ani, cine e la putere taie, face şi desface, drege, alege şi culege, ca şi cum ar fi vătaf pe mo­şia lui.
Faptul că PD-L se la­udă cu programul de reabilitare termică a blocurilor, fără a sufla o vorbă de­spre cetă­ţe­nii ne­mul­ţu­miţi, că­rora li s-a prezentat un de­viz iniţial ce ul­terior a crescut precum Făt-Frumos, iar nu mai miră pe nmeni. Firmele abona­te la contractele cu statul nu s-au mulţu­mit să aibă de lucru în ani de criză, ci au găsit o bună oportunitate să tragă în piept locatarii, umflând pre­ţu­rile cu pompa.
Fap­tul că premierul vor­beş­te despre sala­rii şi pen­sii nesimţite, arătând cu de­getul ba în stânga, ba în dreapta, în­vrăj­bind populaţia, împingându-i pe pen­sio­nari, bugetari, şo­meri, mame ca­re alăptează, părinţi cu bani şi fără bani să se sfâşie este, iarăşi, o atitudine ridicată la nivel de politică de stat.
Faptul că ministrul economiei mai taie câte ceva din sporurile babane oferite mahărilor puşi pe interese politice ba pe la Termoe­lec­trica, ba pe la Transe­lec­trica ori pe la CET-uri, după ce a clamat necesitatea oferirii de bonu­suri pentru performanţă, iar mi se pare strigă­tor la cer. Să tot testezi nervii şi rezistenţa populaţiei cu tot felul de măsuri aberante, din care, chipurile, vrei să mai strângi ceva la buget pentru a mişca economia, dar, în schimb, să nu faci nimic cu adevăraţii paraziţi ai aceleiaşi economii vlăguite este sfidare pe faţă, fără menajamente, a oricărui spirit civic.
Dar despre ce vorbim? Odată urcaţi sacii în căruţă, odată reales preşedintele lor, odată repus Emil Boc în func­ţie, odată reinstalaţi miniştrii portocalii pe fotoliile pufoase, în faţa borcanelor cu miere bugetară, ce mai contează restul?! Restul e mărunţiş. Ţara întrea­gă a devenit un mărunţiş, românul e cantitate neglijabilă, România însăşi e o adună­tură de nimicuri.
Grija şi mila faţă de cetăţeanul român nu se observă nici cu lupa. În birourile miniştrilor e cald şi bine. Şi în maşină, şi acasă. Nu-şi pun întrebarea câţi români s-au debranşat voluntar pentru că nu au cum să plătească facturi usturătoare. Masa de prânz la Par­lament e bună şi ieftină, la Palatul Victoria la fel, n-ai să vezi politician mort de foame, n-ai să auzi de politician prost îmbrăcat, n-o să nimerim vreun politician fără bani de me­di­camente. Cei mai mulţi fac ţuşti până la Viena să se opereze ori să-şi facă niscaiva controale medicale, pentru că în România, în spitale, se moare cu zile.
Acolo unde sunt medici-îngeri nu au cu ce lucra, iar „aparţinătorii“ bolna­vilor cumpără me­dicamente de la farmaciile spitalelor. A­co­lo unde ar mai avea câte ceva, de pe urma vreunei pile la minister sau primărie, în momentul alocării buge­te­lor, dai peste măce­lari. Asta-i, în sinteză, greaua moştenire a ce­lor 20 de ani de tran-ziţie. Şi ne-o pur­tăm fie­care în spate, ne-o mai pasăm şi unul altuia, ne atârnă durerea, şi veninul, şi obida, de ne mai mirăm că tot fe­lul de studii, altfel anoste, ne arată ca pe o popu­laţie depresivă şi îm­bătrânită înainte de vre­me.
De unde să ne vină lu­mi­na? De unde să ne vină speranţa? De unde să ne vină acea e­ner­gie care să ne scoată din cinism, obosea­lă, nepu­tinţă, amărăciune naţio­na­lă? Din dorinţa PD-L de-al scoate pe Geoană de la preşedinţia Sena­tu­lui pentru ca, în caz că - nu-i doresc, Doam­ne fereşte! - Traian Băses­cu are ne­voie de vreo intervenţie chirurgicală, să nu conducă ţara un pesedist? Aşa umblă vorba prin târg. De unde să ne luăm seva de optimism? Din arestarea, cu cătuşe, a primarului Craiovei, doar pentru că a zis pas unor firme prietene cu o doamnă ministru mult prea importantă? Tot gura urbei zice. Sau de unde să răsară şi pentru noi un dram de şansă? De sus, e clar! De-acolo de unde spunea, cu sinceritate, şi consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu. În sensul că, dacă Dumnezeu ne dă vreme bună şi avem o recoltă pe măsură, se simte şi în PIB.
Între timp, noi ne ocupăm cu ocultismul. După cum bine remarca Mugur Isărescu, ghicirea viitorului economic - cât creşte, cât scade economia - a devenit sport naţional. Aş schiţa un zâmbet în colţul gurii, dar îmi îngheaţă în aceeaşi secundă. Tocmai anunţă Traian Băsescu - şi nu vreun analist-tonomat! -, la bilanţul MApN, că mai avem ne­vo­ie de un împrumut de la FMI. Mă iau frisoa­nele. Şi noi n-avem nici măcar insuliţe pe ca­re să le dăm nemţilor, în schimbul ajutorului financiar. Eventual insuliţe de chelie. Chelie de la stres. Stresul din companiile private, cele de stat se mai învârt ele de-un bonus.