Simbolul Revoluţiei, Fondul Liber­ta­tea, s-a stins la 20 de ani de la e­ve­nimentele din 1989. Miliardele de lei colectate de fundaţia care a ad­ministrat acest fond s-au topit fă­ră să încerce cineva să le dea de ur­mă. Ultima zbatere care se dă acum vizează lichidarea ONG-ului care a „patronat“ Fondul Liberta­tea. În a­cest fel se pune punct u­nei afa­ceri născute din compasiu­nea oa­menilor pentru victimele evenimentelor din 1989, iar cei care au profitat de su­mele uriaşe colectate la vremea res­pectivă pot dormi liniştiţi pentru că nimeni nu-i va întreba ce s-a întâm­plat cu banii. Nici singura investiţie făcută - într-o fabrică de lapte praf din Harghita - nu mai are vreo va­loare, societatea fiind în faliment.
Documentele oficiale arată că în 1990 Fundaţia Fon­dul Libertatea avea în cont 2.221.018.856,68 lei. Suma, greu de citit la acea vreme şi de un fi­nanţist obişnuit cu cifrele, provenea din donaţiile salariaţilor româ­ni, din ajutoare trimise din străi­nă­ta­te de la persoanele cărora eveni­men­tele din 1989 le-au produs o im­presie puternică, dar şi de la di­verse organizaţii internaţionale care au dorit să vină în sprijinul ţării noastre. La vremea respectivă, cota­ţia dolarului a fost sta­bilită, prin De­cretul-lege 44 e­mis de Frontul Salvă­rii Naţionale pe 1 fe­bruarie 1990, la 21 de lei, ceea ce în­seamnă că ONG-ul care a ad­mi­nis­trat „banii Revolu­ţiei“ a in­trat în de­mocraţie cu 105.762.802,69 dolari.

În cont au intrat şi banii colectaţi de la secretarii de partid
Dumitru Stelianide, actualul pre­şe­dinte al Fundaţiei Fondul ­Liber­ta­tea, ne-a pus la dispoziţie documen­te­le care arată ce sume au trecut prin conturile acestui ONG. Urmărind ce­ea ce s-a întâmplat în contabilitatea a­cestei structuri, se vede cât se poate de clar cum cheltuielile cresc subs­tan­­­­­ţial an de an, ajungându-se ca în 2009 să nu mai existe niciun leu din suma uriaşă adunată după Revo­luţie.
Dacă în primii zece ani s-a trăit bine doar din fondurile rezultate din dobânzi şi diferenţă de curs, după a­nul 2000 s-a intrat în forţă în contu­rile iniţiale. Sume importante au fost consumate pe aşa-zisele ajutoare destinate persoanelor afectate de e­venimentele din 1989. Revoluţio­na­rii, principalii actori din acest film, neagă orice implicare în Fon­dul Li­bertatea, mulţi dintre ei sus­ţinând că n-au primit niciun bănuţ de la acest ONG.
„Îmi aduc aminte că s-au strâns sume foarte mari de bani. Din câte ştiu, nu a fost salariat în România, din cei 10 milioane câţi au existat în ianuarie 1990, care să nu doneze cel puţin 100 de lei din leafă. În plus,
s-au colectat banii de la secretarii de partid şi s-au vărsat toţi în «săculeţul mare», cum i se spunea. Şi în biroul secretarului PCR de la IMGB s-au găsit 80.000 de lei şi banii au fost vi­raţi în Fond. Nu pot spune ce s-a făcut cu aceste sume, dar pot afirma că s-au strâns foarte mulţi bani şi doar o infimă parte din ei a ajuns la revoluţionari, restul…“, ne-a spus Doru Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989.

 „Vor s-o închidă pentru a nu mai exista dovezi“
La rândul său, Stelianide nu se fe­­reşte să pronunţe cuvântul hoţie a­tunci când vorbeşte despre Fundaţia Fondul Libertatea. „Am preluat con­du­cerea acum doi ani şi atunci am descoperit că s-a ales praful de tot ceea ce a însemnat această fundaţie. Banii s-au consumat fără a exista cea mai mică intenţie de a transforma un simbol al Revoluţiei într-o fun­da­ţie emblematică, prin care să se în­cer­ce sprijinirea categoriilor defavo­ri­zate din România. Acum se dau ul­timele lupte pentru a şterge orice ur­mă a acestei structuri. Vor s-o în­chi­­dă pentru a nu mai exista do­vezi“, ne-a declarat preşedintele Fun­daţiei Fondul Libertatea.
Scenariul acestui „joc“ a fost atât de meşteşugit lucrat, încât în acest moment Fundaţia nu mai are nici măcar un sediu în care să funcţio­ne­ze. Documentele păstrate în toţi a­ceşti ani au fost împrăştiate fie prin birourile de la Palatul Victoria, fie prin casele celor care au lucrat pentru acest ONG. Mai mult, cu câţiva ani în urmă s-a adoptat o decizie prin care Fundaţia Fondul Liberta­tea a fost trecută în subordinea Se­cre­tariatului de Stat pentru Pro­ble­mele Revoluţionarilor, „patronat“ la rândul său de Guvern. Stelianide sus­ţine că nu se urmăreşte altceva decât grăbirea morţii Fondului Li­ber­tatea. „Dacă tot au luat banii, să ne lase pe noi să repunem pe pi­cioa­re Fundaţia. Lichidarea ei înseamnă stingerea unui simbol al Revoluţiei din 1989. Dintr-un ONG care avea în conturi miliarde, am ajuns ca la sfâr­şitul lui 2009 să avem datorii de câteva zeci de milioane de lei vechi. Nici chiria pentru sediu nu am pu­tut să o plătim şi am fost daţi afară din birouri. Singurul bun care ne-a rămas este acel pachet de 3,5% din acţiunile Societăţii Industrializarea Laptelui Harghita SA din Remetea“, a precizat preşedintele Fundaţiei Fondul Libertatea.

Investiţia în lapte s-a făcut praf
Ceea ce nu a aflat încă liderul Fun­daţiei este că nici afacerea cu lap­te praf nu mai e valabilă, fabrica în care Fondul Libertatea a băgat 1,8 miliarde de lei fiind în faliment. Mai mult, ONG-ul revoluţionarilor nici nu apare printre creditorii acestei fir­me, administraţia societăţii nerecunoscând investiţia făcută prin Decretul-lege 124/1990.
Contactat de SFin, Nicolae Niga, di­rectorul coordonator al Direcţiei de Finanţe Publice Harghita, a explicat care e situaţia actuală a uni­tăţii de prelucrare a laptelui în care s-au consumat o parte din banii re­vo­lu­ţio­narilor. „Pe 15 martie are loc o în­trunire a tuturor creditorilor. Pe listă sunt vreo 40, dar printre ei nu se regăseşte Fundaţia Fondul Liberta­tea. Fabrica de la Remetea este agentul economic din judeţ cu cele mai mari datorii. Are de achitat către bu­getul de stat 10 milioane de lei, către AVAS 10 milioane de dolari. În plus, mai trebuie să dea şi către alte persoane juridice 5.474 euro şi 24.600 de lei. Investiţia de aici s-a făcut printr-un credit garantat de Guvern. Au existat nişte studii în urma cărora
s-a concluzionat că laptele praf este o afacere foarte bună pentru zonă. Se pare însă că toată lumea s-a înşelat, fabrica fiind făcută praf, nu laptele“, a precizat Niga.
Povestea investiţiei făcute de Fon­dul Libertatea în producţia de lapte praf a început în 1990, când a fost emis un decret-lege prin care ONG-ul care administra sumele co­lec­tate a fost obligat să intre în… afa­ceri. Şi cum altă soluţie nu a fost identifica­tă, Puterea de atunci s-a gândit că n-ar strica să fie retehnologizată o fa­brică de lapte. A fost ne­voie de aproa­pe şase ani pentru ca tot proiectul să fie pus la punct. În cele din urmă, „Libertatea“ a ajuns să contribuie cu 1,8 miliarde de lei. Schimbările intervenite la nivelul conducerii Funda­ţiei au dus la pier­derea firului care făcea legătura cu această investiţie. Între timp, ad­mi­nistraţia unităţii de la Remetea şi-a văzut de treabă, a privatizat fabrica, iar astăzi se pregă­teşte să o în­chi­dă. Banii revoluţiona­ri­lor s-au pierdut undeva între co­lec­tarea lap­telui şi transformarea lui în praf. La fel s-a întâmplat şi cu restul su­me­lor existente în Fondul Liber­ta­tea, de care
s-a ales tot… praful.

"Îmi aduc aminte că s-au strâns sume foarte mari de bani. Din câte ştiu, nu a fost salariat în România care să nu doneze cel puţin 100 de lei din leafă. În plus, s-au colectat banii de la secretarii de partid şi s-au vărsat toţi în «săculeţul mare», cum i se spunea. Nu pot spune ce s-a făcut cu aceste sume, dar pot afirma că s-au strâns foarte mulţi bani şi doar o infimă parte din ei a ajuns la revoluţionari, restul…"
Doru Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989



Fundaţia care a administrat „coşul văduvei“
Fundaţia Fondul Libertatea a fost înfiinţată prin Decretul-lege nr. 124/1990, iar scopul principal al organizaţiei a fost acela de a gestiona banii proveniţi din do­naţiile colectate pentru sprijinirea revoluţionarilor şi urmaşilor celor căzuţi în de­cembrie 1989. „Coşul văduvei“, cum este numit de  Doru Mărieş, l-a avut ca prim cotizant pe generalul Ion Dincă. De fapt, col. (r) Iordan Rădulescu a pus bazele acestei structuri, cu ajutorul a 4.000 de lei găsiţi în biroul generalului în momentul arestării acestuia. Cum nu era singurul caz în care erau descoperite fonduri importante, i s-a cerut lui Ion Iliescu să deschidă un cont în care să fie vărsaţi toţi banii. Imediat au început să curgă şi donaţiile din străinătate şi din ţară, iar fondul a crescut văzând cu ochii.